Varza e sănătoasa, varza e gustoasă, e ieftină și se găsește pe toate drumurile. O putem investi în cele mai felurite mâncăruri. Gândiți-vă doar, câte preparate pe bază de varză cunoașteți! Astăzi, trăgând cu ochiul la bucătăria popoarelor, cu ajutorul site-ului lublugotovit.me, suntem în măsură să vă prezentăm o rețetă-minunte. O puteți folosi și ca garnitură, și ca fel principal. Chiftelele din varză sunt o minunăție, și, în plus, vă vor ajuta și în perioadele de post, dar și în dietele cu care, cu siguranță cochetați. Ca să nu mai vorbim că, fiind pe bază de varză, chiftelele acestea sunt și foarte sănătoase! Așadar, la lucru!
Ingrediente
1/4 dintr-o căpățână de varză
o ceapa
un morcov
o legătură de verdeață
3 căței de usturoi
un ou
50 de gr făină integrală sau griș
Modul de preparare
Radem morcovul pe răzătoarea mică și îl călim într-o tigaie de teflon, adăugând puțină apă.
Tocăm ceapa și varza, tăiem mărunt verdeața si usturoiul, le amestecăm cu oul bătut, cu morcovul călit și cu făina.
Amestecăm “aluatul” astfel rezultat și formăm chiftelele. Le tăvălim prin restul de făină sau griș și le băgăm în cuptorul încins la 200 grade. Pot fi și prăjite într-o tigaie de teflon.
Le punem apoi pe un platou și le servim calde.
Poftă bună!








Comentează