Știm cu toate cum e : iubești un bărbat, ți-ai investit în el toate sentimentele și toate visele și…la un moment dat, îți dai seama că locul tău nu este lângă acel om. Fie că nu vă potriviți, fie că te-a dezamăgit, fie că se poarta cu tine execrabil.
Din păcate, o mulțime de femei se complac în relații nepotrivite, alături de parteneri care le fac să sufere. De ce
oare? Răspunsul vine de la psihologul american David Celani. El îi caracterizează pe adulți ca fiind niște oameni maturi, cu nevoi de copii.
Stima de sine reprezintă de fapt un amalgam de idei referitoare la propria pesoană: sunt bărbat sau femeie, sunt inteligent sau prostănac, sunt, oare, important sau total nesemnificativ? Ș.a.m.d. Această abordare explică și ideile conştiente sau inconştiente despre „eu”-l nostru și care îşi au rădăcinile din relaţia cu familia. Stima de sine reprezintă criteriul de evaluare și stabilire a locului pe care-l ocupă în societate. Cunoaştem alţi oameni, analizându-le atitudinea lor faţă de noi, felul cum gândesc ce valori au.
Iar o stima de sine instabilă generează constant nelinişte şi frică.
Această instabilitate a stimei de sine îşi are rădăcinile în copilăria noastră. Persoanele mature cu caracter rigid se comportă de multe ori ca niște copiilor. Sursa principală a unor astfel de devieri o reprezinta faptul că în copilărie primeau mereu refuzuri de la părinți .
Cea mai mare traumă pentru un copil – este sentimentul că mama sau tatăl nu-l iubeşte. Dacă acest lucru este adevărat, copilul se va simţi inutil, va simți că nu valorează nimic.
Odată cu trecerea timpului, copilul are nevoie de tot mai mult sprijin și de dragostea părintească. Un copil încărcat emoţional creşte şi se comportă mai echilibrat. Şi viceversa – un copil cu o educaţie precară nu va putea ajunge, ca adult, la o armonie interioară.
A căuta să trăiești în comfort este un lucru normal pentru oamenii de orice vârstă. Copiii care nu au avut parte de susţinere, in copilărie, la maturitate vor cauta mereu milă din partea altora. Oamenii lipsiţi de iubire se vor agăţa de orice semn al unei sensibilităţi venita din exterior. Din acest motiv apare riscul ataşării de o persoană nepotrivită : prefăcută sau chiar periculoasă.
Copiii părinţilor atenţi şi grijulii , în schimb, nu vor da dovadă de agresivitate. Aceasta va fi suprimată de sentimentele pozitive şi nicidecum de o agresivitate mai puternică. Copilul care este emoţional marginalizat, nu va avea amintiri plăcute despre iubirea părinţilor. Iar viciile şi alte încercări de a completa golul lăuntric, vor fi de fapt rezultatele speranţelor eşuate, de a găsi acceptare din partea altora.
Primele probleme pe care le-am avut în relaţia cu părinții părinţi se vor repeta în relaţiile cu alţi indivizi. Iubirea – pentru un copil care nu a simţit-o în copilărie – prezintă o combinaţie sofisticată de emoţii contradictorii. Pentru un ins ce vine dintr-o familie lipsită de iubire, înseamnă emoţii aprinse, impulsivitate, speranţe, atracţie, disperare, singurătate, etc. Atunci cand întâlnesc dragostea adevărată, acesti oa meni sunt dominați de frică, deoarece ei din start sunt programaţi la eşec,inclusiv la refuzul iubirii pe care încep să o simtă.
Sursa : moimozg.ru
Sursa foto: ru.freepik.com
Comentează