banner marshal garden
Bombănelile Marinei Editoriale

Cum am pendulat eu între două lumi

S-a-ntâmplat, iată, că două zile la rând am ieșit în lume. Nu în lumea largă, cum obișnuiesc prin vacanțe, ci în lumea noastră, strâmtă și plină de culoare. O culoare mai cenușie sau mai roz, cu nuanțe dictate de vremuri…
Am onorat două evenimente, plasate la două capete atât de diferite ale firii, încât îmi încep această a treia zi cu sentimentul că am pendulat între două lumi. Și că, sincer, nu mai știu în care anume mă regăsesc…Sunt un om care , clar, merge înainte, dar o mână nevăzută din Trecut mă tot bate pe umăr…
Mai întâi am fost la petrecerea VIVA – zice-se, unul dintre cele mai spectaculoase evenimente mondene ale anului. Deși n-am abonament la astfel de întâmplări, am zis DA, și, mai mult, mi-am încolonat frumos și echipa, atașandu-mi-o solidar, dorind să le ofer și colegilor mei un balon de oxigen, după un sezon de filmări crâncen. Mi-am petrecut, așadar, o seară întreagă, așezând sub lupă oceanul de mușterii ai evenimentului ( înțeleg că au fost o mie!) și încercând să-i deslușesc rostul, să ghicesc cine sunt duduițele împachetate în sclipici care își etalează mersul de dive pe covorul roșu, să urmăresc cum fotoreporterii se năpustesc precum ulii, atunci când un chip cunoscut își face apariția, sau când o tinută excentrică – arborată de un , probabil, no-name – șochează adunarea. O muzică sacadată și lipsită de melodie a apăsat toată seara timpanele și spațiul, altminteri impecabil aranjat de organizatori. Kilograme virtuale de selfie-uri și-au luat zborul spre paginile de Facebook ale unor făpturi pentru care , probabil, aniversarea celebrei reviste glossy a devenit evenimentul anului, șansa lor de a ieși la rampă, de a-și vântura ținuta cumpărată , poate, cu eforturi sisifice, strădania de a prinde un colț de revistă, într-o fotografie din care se vor hrăni apoi întregul an. Vedetele României? …Da, am zărit și câțiva oameni valoroși, cu unii m-am salutat, pe alții i-am urmărit din umbră, constatând , cum își încearcă să fie naturale, în marea masă a efemerelor vedete din carton dat cu sclipici…
….Fix a doua zi am fost invitată la o lansare de disc. Un mic eveniment muzical, devenit banal nu-i așa? dar care a reunit doi valoroși ai muzicii românești : Jolt Kerestely și Andrei Kerestely, tată și fiu, reprezentând două generații diferite : una pe cale de dispariție, alta – funcțională și la fel de performantă, însă într-un alt context. Ambii compozitori își adunaseră, în cele doua albume, ultimele creații, iar apoi ne adunaseră pe noi, cei ce-i cunoșteam și prețuiam, pentru a-și sărbători izbânda. O întâmplare decentă, într-un spațiu intim, în care cele cam o sută de locuri fuseseră ocupate de doar vreo 50 de prieteni….Cu sigurață, promiseseră să vină mult mai mulți, Cine însă să se înghesuie la un eveniment pe care vremurile îl așează în categoria “prăfuit”? Cine mai are nevoie de melodii compuse din suflet si nu din butoane, cântate de voci și nu de silicoane? Celebrul “Copac”, lansat de Jolt Kerestely, prin vocea lui Aurelian Andreescu ( il mai ține minte cineva?) s-a uscat demult, a fost transformat în lemn de foc de industria muzicală a Prezentului, din care, culmea, Andrei Kerestely este parte, fiind unul dintre cei mai buni maeștri de sunet de pe la noi. Întâmplarea fericită a celor doi Kerestely i-a adunat alături pe cei ce cândva formau regimentul de aur al muzicii ușoare românești. “Rostiți” de Octavian Ursulescu, prezentatorul numărul unu al unei epoci, au ieșit la rampă Horia Moculescu, Ionel Tudor, George Natsis, Stela Enache, Margareta Pâslaru, Fuego, Cătălin Crișan, Marina Florea, Silvia Dumitrescu . Un insectar cu fluturi prețioși, ai unei lumi care, încet-incet, face loc alteia, atât de diferită și nu întotdeauna mai bună.
Cele două evenimente au avut , cred, un singur numitor comun: pe mine. Derutată, neștiind unde să-mi așez sufletul, nevrând nici să fiu o nostalgică decrepită, dar nici să cad în capcanele formelor fără fond. Pot spune însă că cel de al doilea eveniment am venit mult mai relaxată : nu m-am stresat zile în șir cu ce să mă îmbrac, pentru a nu apărea în colaje fotografice gen “Cel mai prost îmbrăcate vedete”, nu am stat ca pe ghimpi, de teama ca reporterii să nu mă răscolească cu întrebări tâmpe despre cure de slăbire și divorțuri demult uitate, nu mi-am ostenit creierii, întrebându-mă cine Dumnezeu e cutare , sau cutare, ce a făcut el pentru noi, muritorii ăștia de rând, de are nasul atât de sus și mersul atât de înțepat?..
…..Două zile la rând am pendulat între două lumi. Una așezată și cuminte, cu datoria împlinită față de semenii săi și regăsindu-și cu greu locul în prezent. Cealaltă…agitată și gălăgioasă, încercând să ne convingă ( cu mici excepții, în zadar! ) cât de grozavă este…
Mă tem să trag concluzii, căci e inconfortabil să fii apoi pus la zid. Asa că nu voi spune nici că e bine, nici că e rău, ci doar că lumea s-a schimbat al naibii de mult…

Femei de 10 pe Facebook