Acasă la mine Diverse

Cum alegem florile potrivite pentru fiecare ocazie?

Ocaziile și evenimentele pentru care florile sunt potrivite sunt foarte diverse. Chiar dacă este la îndemână să alegem din multitudinea florilor și a aranjamentelor florale, este important de subliniat faptul că alegerea florilor nu trebuie făcută la întâmplare.

Florile și aranjamentele florale trebuie alese în funcție de ocazia sau de evenimentul la care urmează să participăm, dar și în funcție de persoana căreia urmează să îi dăruim florile respective.

Printre ocaziile pentru care florile sunt alegerea potrivită putem aminti ziua de naștere, ziua onomastică, cununia civilă, cununia religioasă, botezul copilului, absolvirea liceului, absolvirea facultății, ziua femeii, Mărțișorul, nașterea unui copil, prima întâlnire sau ziua îndrăgostiților.

Florile pentru ziua de naștere/ziua onomastică

Zilele de naștere sunt ocazii frecvente pentru care putem alege să surprindem persoanele dragi oferindu-le flori. Fie ca vorbim despre zilele de naștere ale persoanelor din familie, fie că avem în vedere colegi de la locul de muncă, pentru ziua de naștere sau pentru ziua onomastică florile potrivite sunt cele preferate ale sărbătoritului. În situația în care nu cunoști care sunt florile preferate, poți opta pentru lalele, gerbera sau crini.

Florile pentru cununia civilă/religioasă

Fără doar și poate cununia civilă și cununia religioasă sunt ocazii la care florile nu trebuie să lipsească. Pentru o astfel de ocazie buchetele de trandafiri sau de lalele sunt o alegere foarte inspirată. Tot în rândul alegerilor potrivite pentru o astfel de ocazie regăsim orhideele sau buchetele de crini. Culoarea albă este deseori cea mai bună alegere în privința florilor pentru astfel de evenimente.

Florile pentru ziua femeii și Mărțisor

Alte ocazii în care florile nu trebuie să lipsească sunt Ziua Internațională a Femeii și Ziua Mărțișorului. Pentru aceste ocazii cea mai bună alegere sunt florile de primăvară precum ghioceii, zambilele, lăcrămioarele sau lalelele. Dacă ne dorim ceva mai elegant și mai sofisticat, atunci putem avea în vedere și un buchet de trandafiri, dar acest lucru pentru Ziua Femeii și pentru persoanele cu care avem o relație în zona romantică.

Aranjamente florale pentru absolvirea liceului/facultății

Un moment de bucurie și emoție îl reprezintă absolvirea liceului și a facultății. În ziua acestui eveniment un aranjament floral poate fi potrivit pentru a fi dăruit unei persoane de sex feminin. Cea mai bună alegere sunt florile preferate ale persoanei căreia urmează să îi dăruiești flori. Dacă în schimb nu cunoști atât de bine persoana căreia urmează să îi dăruiești o floare sau un aranjament floral, atunci poți opta pentru un buchet de lalele multicolor sau pentru gerbera. Pentru partenera de viață sau pentru o persoană foarte apropiată poți avea în vedere și buchete de trandafiri.

Florile pentru nașterea unui copil/botez

Dacă urmează să mergi în vizită la o proaspătă mămică sau dacă urmează să iei parte la un botez, atunci florile albe sunt alegerea cea mai inspirată. Poți alege un buchet de trandafiri albi sau poți alege un coș având diferite tipuri de flori. În situația în care nu poți lua parte la un astfel de eveniment sau nu poți ajunge în vizită la proaspăta mămică, atunci poți opta pentru livrare flori online. În acest mod îți vei transmite sentimentele și gândurile bune, chiar dacă nu vei participa fizic la evenimentul respectiv.

Florile pentru prima întâlnire/ziua îndrăgostiților

În cazul în care vorbim despre o primă întâlnire romantică sau despre ziua îndrăgostiților, florile potrivite sunt lalele roșii sau irișii. În același timp putem opta și pentru trandafiri roșii, dacă suntem conștienți de faptul că aceștia au o semnificație foarte profundă și transmit un mesaj de sentimente puternice la adresa persoanei căreia îi dăruim florile respective.

Dincolo de aceste ocazii în care putem dărui o floare sau aranjamente florale persoanelor dragi sau persoanelor pe care vrem să le surprindem, putem alege să dăruim flori și fără a avea un motiv sau o ocazie anume. În acest mod putem să facem ziua persoanelor dragi mai frumoasă în fiecare zi, nu doar la anumite ocazii speciale. Poți alege să comanzi online florile sau aranjamentele florale pentru persoanele dragi din viața ta și poți opta inclusiv pentru livrarea florilor la domiciliu.

Publicitate