Timp liber

Cu greu Cristina s-a oprit din plâns…

Vinerea trecută, deplasare la Slatina, la Centrul Cultural ,,Eugen Ionescu,, , păstorit cu pricepere, determinare, devotament și bucurie de către Gigi Smarandache, poet, scriitor, dramaturg, regizor, deplasare cu celebra piesă ,,AVARUL,, , pusă dibaci în scenă de tânărul manager al Asociației Culturale ,,PERFORM. A.R.T.,, , actorul și regizorul Daniel Nițoi (între altele și un talentat poet.) O distribuție pe care îmi face mare plăcere să v-o aduc la cunoștință: Tomi Cristin, Cristina Deleanu, Jean Lemne, Vasile Filipescu, luana Lute, Ioana Budu, Mariangela Coldea, Florin Kevorkian, Eugen Cristea. Un spectacol pus în scenă în dulcele stil clasic, cu decor ,,ca la teatru,, , cu peruci, cu admirabile și spectaculoase costume de epocă, cu ilustrație muzicală de asemenea clasică… Cu alte cuvinte, toate ingredientele necesare unei reprezentații de succes. Ceea ce, de altfel, s-a și întâmplat. Un public admirabil-cum a fost absolut întotdeauna la Slatina – avid de cultură de calitate, pretențios, atent la fiecare situație scenică și răsplătind cu hohote de râs sănătos și cu aplauze entuziaste prestația celor de pe scenă. A, nu care cumva să uit! Toți spectatorii cu nelipsita mască și atât de dezinfectați încât nu a rămas nimic în recipientele special plasate la intrare. Spun asta pentru că am remarcat acest lucru în mod direct, noi făcându-ne apariția exact de la intrarea în sală. Cu alte cuvinte, am văzut cu ochii mei. Și să nu mai uit ceva: am plecat după noi cu zeci de aprobări și hârtii și hârtiuțe și declarații și teste și adeverințe, mai ceva decât dacă ne-am fi deplasat în celălalt colț al bietei noastre planete. Dar, vorba ceea, dacă-i ordin, cu plăcere, nu?

Nu voi face cronica spectacolului – deși m-aș pricepe la așa ceva – ba, mai mult, aș scrie cu mai mult drag față de cei ce-și dau sufletul (la propriu ) pe scenă, cu mai mult drag, spre deosebire de scrierile uneori răutăcioase ale unor așa-zise cronicărese de teatru ( pe multe dintre ele eu le-am denumit ,,croncănărese,, – prietenii știu de ce)

Aș remarca, dincolo de minunatele prestații ale întregii echipe, performanța lui Tomi Cristin, actor de succes al TNB, în rolul lui Harpagon, în care s-a întrecut pe sine, elaborând un personaj atât de complex, încât sunt absolut convins că i-ar fi plăcut și marelui Moliere… Așadar, toate bune și frumoase, până la final. Publicul aplauda entuziast, în picioare, practic ne răsplăteau pentru una dintre cele mai bune reprezentații din șiragul celor 66 jucate de-a lungul și de-a latul țării. Și, în clipa aceea, am zărit-o cu coada ochiului pe Cristina Deleanu – de asemeni creatoarea unui rol demn de apreciat, în ciuda întinderii mai mici ca text – am zărit-o, deci, zâmbind, după care, ca printr-un farmec absolut inexplicabil, au început să-i tremure umerii și a izbucnit într-un plâns absolut sfâșietor… Mi-am dat seama pe dată că plângea pe de o parte de bucuria aplauzelor, iar pe de alta, la gândul – nerostit – că nu șticând ne vom mai putea bucura de asemenea întâlniri de care toți avem nevoie ca de aer– actori și spectatori deopotrivă. Spectatorii , văzând ce se întâmplă, și-au întețit aplauzele. Cristina, hohotele de plâns.

Mi-am luat inima în dinți, am oprit –cu greu – valul de aplauze și m-am adresat publicului. Mulțumindu-le pentru felul în care ne-au primit și spunându-le textual: ,,Dragii noștri, vă mulțumim! De asemena clipe magice avem cu toții nevoie! De acest schimb de fluide spirituale, profund omenești, care se nasc între spectatori și actori, avem nevoie, relație greu de priceput de către unii care nici nu știu să citească, nici să vorbească omenește, dar, ce să vezi, sunt șefi și dau lecții… Numai astfel, printr-o solidaritate tacită – ca pe vremuri, sper că vă amintiți – vom putea rezista atacurilor și batjocurii față de noi…,,. Aplauzele și mai puternice au dovedit că pusesem degetul pe rană… Cu greu Cristina s-a oprit din plâns…

EUGEN CRISTEA

P.S. În fond, au fost lacrimile cu greu reținute de către noi toți..