Diverse

Crăciunul – nașterea mult încercată

E normal sa suferi , ” e in firea lucrurilor ” cum spune junimistul Garabet Ibraileanu in romanul ” Adela „.

Dar ca supliciul sa inceapa inainte de a veni pe lume si sa dureze o intreaga viata , fie si numai de treizeci si trei de ani, e prea mult la scara umana.
Dar cum Cel Ales pentru un asemenea parcurs e si divin, teo-andric, va duce cu asupra de masura menirea sacrificiala.
Ne vom opri asupra Nasterii si evenimentelor ce au precedat-o.

Fecioara Maria, crescuta in casa unui barbat matur, Iosif, ce i-ar fi putut fi tata, ramane insarcinata.
Cum zice Blaga: flori de mar au cazut asupra trupului ei si a prins rod…
Cerul, in sintagma eminesciana, isi facea, precum prin fiecare nastere, incercarea.
Americanul Carl Sandburg considera ca un nou-nascut e semnul ca Dumnezeu vrea ca Lumea sa continue.
Dar prin Iisus, Tatal Ceresc nu doreste ca soarta oamenilor sa decurga oricum.
Confera sens derularii mundane.
Ce au preconizat nu numai Profetii Vechiului Testament dar si cei mari tragicieni ai Greciei Antice: Eschil, Sofocle si, intr-o masura mai mica, Euripide…
Tragedia, „cantul tapilor” e cea mai frumoasa pledoarie a corului dionisiac: in lupta dintre destin si libertate, determinism versus liber arbitru, nu mai avem invingatori Zeii.
E drept ca nu inving nici muritorii, dar remiza aceasta e atat de reala incat devine de neevitat.

Iisus mai face un pas, singurul inca necesar: victoria Omului.
Fara indoiala e o reusita sacrificiala, care il scoate din arena, dar il plaseaza in Raiul Ceresc.
De aceea pelerinajul Mariei si al lui Iosif spre locul de Recensamant, ”intrarea in statistica” spre a iesi definitiv din ea, cum ar spune Constantin Noica, anticipeaza principiul christic:
” Dati-i Cezarului ce e al Cezarului, si Lui Dumnezeu ce e al lui Dumnezeu.”

Inceracand sa puna impreuna cele doua legi, a Cetatii tebane a lui Creon si a familiei, lege sacra, Antigona devine prototipul feminin al tragediei in plin patriarhat grec.
Iisus nu-i repeta greseala.
Ii lasa pe oameni cu traditiile si randuierile lor, si, indraznesc sa spun, cu stapanii si fariseii lor.

Rolul lui Mesia nu e educator.
El e un Invatator nedidactic.
Nu da premii si recompense, nu face ierarhii de valoare si pretentii.
Vorbind in numele Adevarului, nu poate avea adepti, fiindca fiecare avem o relatie intortocheata cu interiorul descifrat.
Are cativa Discipoli.
Nici macar ei, fideli.
Decat Ioan, tanarul de optsprezece ani, ramane la piciorul Crucii.
Iuda il vinde pe treizeci de arginti, el singurul detinator de cutit si pazitor de tezaur, Petru, Piatra Sacerdotala, se leapada de trei ori pana in zori de Invatatorul sau.
Restul Apostolilor fug prin Lume, si bine fac, fiindca vor duce vestea, dar Iisus va muri singur, spre a infaptui Scriptura.
Inca nu se produce separarea de Destin, unul scris, dar la fel de fatalist ca si cel rostit de Pythiile Delfice.

Nascut in iesle, Iisus uneste vegetalul nepieritor, fanul uscat care stie sa moara cufundat in arome, remarca lui Andrei Plesu in ”Jurnalul de la Tescani”, cu animalul supus poverilor si supliciilor, vitele, si cu mineralul, viitoarea piatra tombala, Pestera Staulului.
Magii vin cu daruri, ghidati de Steaua de la Rasarit.
Cerul isi anunta coborarea pe Pamant.
Invaluirea in zapada e semnul puritatii candide.
Saturnaliile pagane denin Craciun, ziua cea mai scurta a anului care incepe sa sporeasca in lumina, ajutata de craciuni, bustenii aruncati in focul sacru.

Romanii au fost invins de acest Om descult si umil, umilit chiar.
Nu herulul Odoacru a dus la Caderea Romei.
Ci pribeagul si captivul Iisus, eliberator prin spirit si demnitate.

Cosmin – Stefan Georgescu

25 Decembrie 2021

Sfanta Sarbatoare a Craciunului

Franta

Publicitate