Desigur că unii – norocoșii – trec mai ușor peste boală. Unii sunt asimptomatici și așa rămân pâna la final. Alții reușesc să se doftoricească acasă, cu sfaturi primite prin telefon. Dintre ei, unii habar n-au că au contactat infecția. Își spun doar că e o gripă de sezon și așteaptă să treacă. Și uneori chiar trece. Alții, ies și ei victorioși, însă dupa o luptă acerbă dusă cu boala, după internări în spital de uneori chiar două săptămâni. Să nu se bucure din cale-afară cei din primele categorii. Cei din urmă, nici nu mai vorbim! Căci medicii de pretutindeni trag un nou semnal de alarmă : COVID-19 lasă urme adanci în corpul celor care i-au căzut pradă. Datele de mai jos sperăm să funcționeze și să vă îndemne să nu luați în derâdere autoizolarea, ferindu-vă, precum dracul de tămâie, de infectarea cu coronavirus.
* Efectele coronavirusului asupra plămânilor noștri
Chiar și după însănătoșire, la unii pacienți funcția plămânilor s-a redus cu 20-30 %, ei au fost deseori surprinși respirând disperați cu gura larg deschisă, pentru a înghiți mai mult aer, atunci când mergeau mai repede. Această informație ne-a parvenit , luna trecută, de la spitalele din Hong-Kong. Studierea în amănunt a radiografiilor pulmonare ale unor pacienți, făcute în timpul bolii, au relevat așa-numitul simptom de “sticlă mată”.
Oamenii de știință încă nu știu dacă aceste urmări vor fi permanente, sau vor trece, la un moment dat. Deocamdată pare probabilă inclusiv dezvoltarea unei fibroze pulmonare – o boală cronică, care atacă plămânii, lăsând în urmă cicatrici. In condiții normale, fibroza pulmonară este un diagnostic nefericit. El apare, de regulă, la pacienții 50+ , ba chiar mai mult la cei de peste 60-70 de ani. Cei atacați de această boală se plâng de ingreunarea respirației, care poate fi atât de accentuată, încât să îi împiedice să rostească o frază până la capăt. Cam așa pot arăta, în unele cazuri, și efectele coronavirusului..
* Efectele coronavirusului asupra inimii
În cazul unor forme grave de COVID-19, funcția inimii se resuce considerabil.
Acest lucru i se datorează, după toate probabilitățile, reacției inflamatorii sistemice la virusul respectiv, uneo tensiuni pulmonare crescute ( în cazul atacării plămânilor) , iar uneori datorită faptului că acest coronavirus atacă direct inima – explică medicul Leslie Cooper, care conduce secția de cardiologie a Clinicii Mayo.
Scăderea funcției cardiace în timpul infectării cu coronavirus se manifestă, în principal, prin insuficiență cardiacă – mușchiul inimii nemaipompând sangele așa cum ar trebui, sau prin aritmie. Clinica Mayo studiază chiar ipoteza ca aceste complicații să se păstreze și după vindecare.
Până una alta, persoanele care și așa au probleme circulatorii și cardiace trebuie să aibă grijă sporită de sine și să respecte întocmai sfaturile medicului lor.
Sursa : anews.com
Sursa foto: aif.ru
Comentează