Cu smerenie scriu aceste rânduri, eu păcătosul întru toate, fiindcă păcătosii sunt cei dintâi ascultați.
Când am avut mai multă încredere?
În copilărie, când o priveam pe mama strecurându-se printre blocuri pentru a ajunge la Biserică fără a fi vazută si admonestată, sau acum când nu o zăresc dar știu că străbate același drum, însă fără teama de atunci?
În ce perioadă si prin ce eșec dogmatic încrederea mi s-a transformat în credință?
De ce a trebuit sa sublimez încrederea reală, infantilă, străbătută de acuarela naivă a icoanelor pe sticlă, în guașa sofisticată a credinței elitiste, a teosofiei patriarhale, a ascetismului manifest?
În copilărie imi ardeam degetele de ceara caldă a lumănarilor topite și de flacărș dar si de palmele mele fierbinți, apoi am transmis până la ore matinale dintr-un studio Tv gândurile Sfintilor Părinți pe care nu-i cunoșteam decât din Biblioteci și îi consideram niște camarazi mai de încredere decat personajele ficționale ale epopeilor clasice.
La Facultatea de Medicină am invatat ca trupul moare si mi s-a lăsat destul timp de atunci spre a mă convinge.
Dar Lazăr?
Pentru o întrebare ca aceasta puteam fi dat afară de la un seminar de Medicină Legală sau de Anatomie Patologică.
Iisuse, tradat de toti cei care nu au avut curajul sa te apere, te-ai apărat singur, prin forța Mantuirii exercitată asupra păcatelor noastre.
Un filozof spunea ca vei fi pe Cruce până la Sfârșitul Lumii, altfel spus fiecare din noi te poate salva.
Dar eroarea noastră e că, investind in Tine toată încrederea, ne-am lăsat pe tânjeală sufletul.
L-am amanetat la Muntele de Pietate.
Ne-am eliberat de povara răspunderii, cum observa Dostoievski.
Și ne e bine.
Nu avem decât sa așteptăm Paștele de la un an la altul.
Totul apare regizat, scenarizat, inclus in bilet.
Până si cozonacii si pasca au regim de catering.
Urarea e atât de stereotipă incat mi-e teamă sa o mai pronunț.
Nu fiindcă e urmată de același răspuns, ci fiindcă am golit-o de uimirea actului, de minunea înfăptuirii.
Iisuse, și păcătoșii îți pot fi credincioși.
Mai ales că pe ei nu-i crede nimeni si nu au de ce să isi ascundă gândurile.
Din Franța, Cosmin-Ștefan Georgescu,
Sfânta Zi a Învierii Tale
16 Aprilie 2023
Comentează