Nutriție

COSMIN adaugă “sare și piper” în viața mea! 

 

   Folosesc foarte des expresia “sarea și piperul”, atunci când mă refer la un element care transformă un anume context într-un memorabil. Și mă străduiesc, de când mă știu, să folosesc în emisiunile mele aceste două elemente simbolice. 

Da, în viața de zi cu zi, îmi plac și mâncărurile picante în mod real, nu figurativ. Nu exagerez, însă ador să experimentez! Țin minte cum, într-un restaurant special din Seoul, cu ani în urmă, am experimentat cel mai “hot” meniu din viața mea ; acesta  era, de fapt, specificul restaurantului și intenția creatorilor săi : să te stoarcă …nu de bani,  ci de  lacrimi!  Mâncărurile erau atât de  picante, încât, după primele îmbucături, te luau strănutul, usturimea din gât, lacrimile – șiroaie . Victor, fiul meu și cameramanul Marian au rămas de-a dreptul încântați, mie însă mi-a luat câteva zile până să-mi oblojesc măruntaiele!

Acasă însă folosesc cu moderație, condimentele ce dau oleacă de iuțeală mâncărurilor mele, dar nu le omit niciodată! Spre exemplu, piperul. Îl folosesc cam la orice rețetă, mai ales atunci când autorii săi precizează:  “sare și piper – DUPĂ GUST”. Iar gustul meu reclamă mai mereu sare și piper.  Mărturisesc că bucătăreasa din mine a aflat foarte târziu că, în afara piperului “clasic” ( l-am numit aici pe cel negru) există și piper de alte culori : alb, verde, roșu. Ba chiar si un amestec, pe care cei de la  COSMIN CONDIMENTE l-au numit “multicolor” . 

     Ceea ce cunoaștem ca piper negru provine de la boabele culese puțin nedezvoltate, în care enzimele proprii declanșează fermentarea și înegrirea imediat după recoltare. Prin uscare suplimentară, se formează structura specifică de riduri de la suprafața boabelor. Printre cele patru culori de piper, cel negru conține cea mai mare cantitate de piperină și este cel mai iute. piperul verde este recoltat când boabele sale nu sunt încă coapte. Piperul roșu este partenerul corespunzător, copt complet, al piperului verde și reprezintă arta înaltă a procesării piperului. Este rar, scump și în varianta sa uscată nu este cu adevărat roșu. Cu toate acestea, evidențiază întregul potențial al unui piper bun, atât în ceea ce privește iuțimea, cât și aroma. Piperul roșu se coace mai mult timp, până când boabele de pe plantă devin roșii. Piperul alb se obține manual din piperul roșu. Piperul alb de bună calitate este mult mai scump decât cel negru, deoarece este expus unor riscuri mai mari de recoltare datorită perioadei de maturare mai lungi și necesită un proces de prelucrare mai complex. 

    Pentru că are o aroma puternică, eu personal folosesc piper negru la ciorbele din carne și la tocănițele pe care mi le doresc picante. Cel alb e mai blând. El se simte foarte bine în tovărășia sosurilor albe și a majorității mâncărurilor din carne, cartofi și pește. Eu, ca vegetariană, îl strecor si în salatele mele cu de toate.

Iar daca vreau cu adevărat mâncăruri pline de arome, atunci îl rog pe COSMIN CONDIMENTE  să-mi ofere pliculețul de pe care îmi surâde un vas ce amestecă bobițe divers colorate : este piperul multicolor. 4 feluri de piper se întovărășesc în pliculețul-minune și sunt toate puse pe fapte mari : gustul puternic iute pe care-l generează își dezvăluie întreaga aromă atunci când piperul este proaspăt măcinat. Așa că desfac pliculețul doar înainte de a găti, îl bag în râșniță, iar apoi strecor praful miraculos în mâncare și…mmmm! Ce bunătate de bucate rezultă din această joncțiune! Nu mă întrebați cât pun. Dozez mereu după gust, ceea ce vă recomand și vouă! 

Iar în finalul acestei pledoarii pentru piper, vă rog să nu uitați : Dacă sarea nu face decât să amplifice gustul unei mâncări, piperul poate schimba complet aroma alimentelor, adăugând profunzime gustului.


Publicitate