Monica, femeia minunată “din umbra” lui Leonard Doroftei

Dacă, atunci când spunem „bărbat puternic”, ne referim mai degrabă la capacitatea unui bărbat de a surmonta piedici, de a se descurca în situații limită, de a dezvolta activități dificile, ample, de succes, de a urca în ierarhii  – deci avem în vedere o „putere” la figurat, când vorbim despre Leonard Doroftei , avem în față imaginea unui bărbat cu adevărat puternic. La propriu. Unul dintre puternicii Planetei. Și, potrivit aceluiași proverb : „În spatele unui bărbat puternic se ascunde o femeie la fel de puternică”, probabil mulți se întreabă cu  o fi arătând femeia care-i stă alături ( și în niciun caz în umbră!) . E posibil ca unii să și-o imagineze pe doamna Doroftei ca fiind o femeie aprigă, care-și ține sub papuc bărbatul, nelăsându-l nici să răsufle în prezența ei pe marele campion mondial! Sau, dimpotrivă, e posibil ca alții s-o creadă o ființă firavă, fără personalitate, turtită de personalitatea bărbatului său, subjugată de forța și de gloria acestuia. Ei bine, nu! Monca Doroftei este o femeie frumoasă, deșteaptă, cu personalitate, care știe la fel de bine să fie caldă și delicată, atunci când trebuie, dar și aprigă, atunci când își ia în serios rolul de conducător de oști ( are o armată formată din 4 inși, trei fiind produsul lor comun!). Un dialog cu Monica este o adevărată încântare și, privind-o și ascultând-o, înțeleg perfect de ce Doroftei are o căsnicie fericită de atâta vreme și de ce a reușit să facă performanță la cel mai înalt nivel : când ai pentru ce să muncești, să lupți, să performezi, nu se poate să nu fii printre cei mai buni!

–    Povestește-ne, Monica, când ai pus ochii pe Leonard? Erai aproape un copil, nu-i așa?
–   Ne-am cunoscut în primăvara anului 1992,la mătușa lui,respectiv nașa părinților mei. Cred că a fost destinul, pt că inițial nu am vrut să-i însoțesc pe ai mei în acea vizită.  Aveam 16 ani și nu exagerez când spun că a fost dragoste la prima vedere. Pur și simplu am rezonat!  Era un tip vesel, interesant și …mai ales curios!  Mi-a pus o grămadă de întrebări. …acum ne amuzăm când ne amintim!  …am  fost supusă, practic,  unui test de personalitate.Și acum îmi aduc aminte cum era îmbrăcat și felul în care încerca să se apropie de mine. În timp am descoperit la el  o grămadă de calități : inteligență, inventivitate, blândețe,  curaj ,iubire necondiționată și lista poate să continue.
–    Și…de la dragostea la prima vedere la măritiș…n-a fost decât un pas, cum s-ar spune? Sau te-a așteptat ” să crești”? Iți mai amintești cum te-a cerut de soție?
–   Trecuseră doi ani și jumătate și ne aflam pe stradă ,simțeam că nu mai putem sta unul departe de celălalt și dintr-o dată mi-a spus că mă iubește și că vrea sa fim împreună și că-și dorește mai mult decât orice sa fiu soția lui. Am simțit că leșin! Îl iubeam cu toată ființa mea și credeam că mai mult de atât nu se poate  ( pe parcurs am descoperit că poți iubi un om mai mult decât pe tine însuți ). Ne-am căsătorit în luna octombrie și până și Providența a ținut cu noi :  ne-a  oferit o zi superbă. Deși era toamnă, a fost o zi călduroasă, însorită, plină de emoții!
 –   Cum ai rezistat, în timpul competițiilor lui Leonard? Îl însoțeai la meciuri?  Le urmăreai la televizor? Suportai să te uiți? Te rugai pentru el?
–   Din primul moment am știut că Doru face box și că asta este, într-un fel, munca lui, însă nu mă gândeam că pot trăi asemenea emoții, mai întâi ca prietenă și apoi ca soție.  Luptele lui deveniseră și luptele mele ; am avut noroc că a câștigat de cele mai multe ori, ba chiar pot să spun că în perioada când a fost la amatori, aproape că  nu  a pierdut. Însă erau trăiri intense, slăbea și întotdeauna acest lucru a fost o provocare pt el. Nu-și arăta emoțiile și lăsa să se înțeleagă că totul va fi bine,  dar eu îl cunoșteam și sufeream alături de el. Era mai mult plecat în cantonament , însă mai fugea din când în când, ca să ne vadă pe mine și pe fiul nostru, Adrian. În acele momente am descoperit că am o legătură specială cu divinitatea, căci mă rugam neîncetat pentru el și pentru noi.
   – Plecat, plecat, dar…. ați reușit să faceți trei copii, unul și unul!.. 
–   Primul nostru copil a venit după un an de căsnicie și a fost o bucurie imensă. Ne-a învățat sa fim mai buni, iubirea a căpătat o altă formă și ne-a transformat într-o familie adevărată.  Am învățat, pur și simplu,  să iubim altfel! În anul 1998, în ianuarie, am plecat în Canada. Soțul meu semnase un contract cu Interbox pt boxul profesionist. Eram însărcinată și am pornit pe un drum nou ,necunoscut dar împreună.  Străinătatea ne-a dat și mai multă forță!  Am fost singuri ,ne-am descurcat singuri și am luptat împreună.
   – Cred că multă lume v-a invidiat pe atunci!…
–   N-a fost ușor deloc. Sau, în orice caz, nu mai era ca la amatori! Stresul era imens, Leonard nu mai purta cască și meciurile deveneau din ce în ce mai grele. Primele două meciuri au fost relativ ușoare și chiar mă gândeam:  „este chiar simplu”, dar a venit meciul nr. 3…..a plecat la New York și nu știam nimic de el . Am vorbit după meci și mi-a zis că totul este bine și că este doar ” puțin lovit”! A ajuns acasă și dimineața. …n-am să uit niciodată!  Fața lui era lovită rău de tot!!!
   – Chiar, cum ai reacționat?
–   Am crezut că leșin…nu m-am mișcat din ușă! ..credeam că trăiesc un vis….îngrozitor!  El zâmbea și-mi spunea că este bine și că nu-l doare…A fost practic trezirea mea la realitate!  Am realizat ce înseamnă cu adevărat ce face soțul meu,zbuciumul,chinul,munca,totul pt a învinge,  pt a-și face mândră țara…crede-mă că nu sunt cuvinte. Din momentul în care a hotărât să treacă la profesioniști,  a spus că el luptă pt țara lui și că o sa devină campion mondial!  Fiecare meci a fost greu pt mine ….am trăit alături de el fiecare emoție ,fiecare bucurie,fiecare lovitură..
   – Să punem mănușile de box în cui și să-l privim în continuare pe „tatăl” și „soțul” Leonard Doroftei. În acea reclamă de la televizor (la iaurt, parcă), familia voastră părea una extrem de armonioasa, de fericită. Era doar o imagine publicitară? Cum sunteți în realitate?
–   Leonard a fost dintotdeauna un tată iubitor,atent cu copiii lui,extrem de protectiv. Când avea timp, mă ajuta la treburile casei …nu prea îl lăsăm eu pt ca antrenamentele îl epuizau. Acum lucrurile s-au mai liniștit. Fiecare zi este o bucurie pt noi : ne trezim zâmbind și ne facem mici complimente. Chiar nu glumesc! Suntem adevărați!  Ne-am plimbat mult prin lume și…. mai vrem!  Am fost la Paris,la Roma,la Praga,la Berlin….și apoi chiar și în excursii exotice (Cuba, Bahamas, R.Dominicană). Ultimele excursii au fost în Dublin și în Grecia.
   – E greu să fii soția unei celebrități?
–   Nu m-am privit niciodată ca fiind soția unei celebrități. …am și eu dilemele mele…îl iubesc și îmi place să mă simt iubită. Anii au trecut și-mi place sa mă asigur că eu sunt omul de care are nevoie, că sunt importantă pt el ,că mă iubește!  Cu admiratoarele m-am descurcat! A avut grijă soțul meu să mă asigure că n-are ochi decât pt mine.
   – Bănuiesc că nu v-ați certat niciodată: cine are curajul să contrazică un campion mondial la box?!?
– Ei, micile certuri sunt inevitabile în orice familie, dar eu cred că ele nu fac decât să întărească o relație,te ajută să te cunoști mai bine, iar cine cedează primul este, de fapt și cel mai destept . La noi e cu schimbul : câteodată cedez eu, eu câteodată el. Iar referitor la acea reclamă de care vorbeai, n-ați văzut nimic! De fapt, în realitate suntem mult mai tari ! Ne iubim, ne respectăm,ne hârjonim, ne jucăm! Suntem o familie de nota 10!