O banală incursiune într-un hypermarket ( singurele destinații care au mai rămas să ne coloreze viețile devenite atât de anoste) mi-a oferit, “în mic” , imaginea vremurilor in care trăim si a “inflamării” populației Romaniei.
Ajunsesem la finalul “listei”, cu un coș gâfâind sub presiunea cumpărăturilor și, îndesându-mi bine masca pe chip, mă atașasem unui șir lung de coșuri care se încolonau cu fața spre pachetul de nervi, numit “casieră”. De fapt, pachetul de nervi numit “casieră” își trăgea seva din pachetul de nervi numit “coadă”, căci cele 35 de minute, petrecute în poziția “încolonat”, mi-au confirmat faptul că populația României ( și, probabil, a Planetei) a ajuns ea însăși un mega-pachet de nervi, gata să izbucnească la cel mai mic stimul. Care, in cazul de față, nu a întârziat să apară, sub forma unui răgușit “ “-Unde dracu de bagi în mine, cucoană, de ce nu păstrezi distanța regulamentară?!?”. Oricât de tolerantă aș fi, nu puteam să nu-i dau dreptate domnului proaspăt “explodat”, căci observasem și eu cu câtă râvnă duduia roșcată ce-l urma, în șir, își împingea coșul propunându-și, parcă să treacă prin cel din fața sa. A fost suficient să se aprindă acest fitil nevinovat, pentru ca instantaneu coada să se scindeze, ca și în cazul societății romanești, în două secțiuni distincte, amestecate haotic : prudenții și disciplinații, pe de o parte și “coronascepticii” revoltați pe tot și toate, pe de alta!
…Hai că punem de-o revoluție! – mi-am zis, supunând unui vot interior intenția de a filma cu telefonul mobil. Asta pentru că stiam bine că, la Revoluția din ‘89, unii inși s-au îmbogătit de-a dreptul , comercializând filmările “calde” de la fața locului. Rezultatul votului meu interior n-a înclinat însă către așa ceva, prin urmare am ramas un simplu martor tăcut al răzmeriței verbale, declanșată de lipsa de răbdare a cucoanei roscate.
…De la dungile pictate pe podea pentru a ne separa între noi, ținând, chipurile , la distanță coronavirusul, s-a ajuns , în cateva clipe , la toate subiectele posibile ale pandemiei. In jurul meu s-a declanșat un foc încrucișat pe teme precum carantinara, Vlad Voiculescu, ivermectina, Arafat, pasaportul COVID, vaccinarea obligatorie, protestele de stradă, HORECA, doctorița Groșan, ASTRAZENECA, purtatul măștilor, greva de la Metrou, Uniunea Europeană, incendiul de la Balș, programul magazinelor, slujba de Înviere, Diana Șoșoacă și din nou Raed Arafat, secțiile ATI, exemplul Israel, vitamina D3, școala online etc. Din dezbatere lipseau doar Ciutacu și Gâdea, altminteri talk-show-ul funcționa impecabil, replicile zburând dintr-o tabără în alta cu viteza de contaminare a noilor tulpini.
Chipurile inițial relaxate din coada noastră ( ma refer, firește, la privirile lor, restul chipului fiind ascuns pe sub măștile multicolore, majoritatea frumoase dar inutile) deveniseră extrem de înverșunate si pătimașe. Calculam, în gând, timpul rămas până la întâlnirea cu casiera , ceea ce pentru mine însemna evadarea din această furtună verbală, iscată în jurul meu. Casiera însăși, între două scanări de crenvurști și detergenți, mai intervenea cu cate o părere personală, poziționându-se însă prudent, când de o parte, când de alta a baricadei, pentru a nu sfârși cu scannerul bagat pe gât de masele furibunde. Într-un târziu, cand spiritele se inflamaseră periculos, probabil un buton accesat pe furiș pe sub casa de marcat, ne-a adus în preajmă doi bodyguarzi mătăhăloși, mascați și ei, care au reușit, prin simpla lor alură “prietenoasă”, să pună capăt talk-show-ului ce pusese pe jar cei 12 participanți la coadă.
…Am ieșit din hypermarket răsuflând ușurată ( în măsura în care cineva mai poate răsufla ușurat prin mască ). De fapt, ușurarea era doar “de moment”, pentru că i-a luat urgent locul îngrijorarea ce mă apasă de luni bune : încotro ne îndreptăm? Cât mai avem până ca purtătorii de măști să fie înjunghiați , în plină stradă, de adversarii acestora, până când rebelii nevaccinați să fie excluși din societate în diferite maniere, până când HORECA să sară cu cutitele de bucătărie la beregata diriguitorilor acestei țări, până când profesorii să-și dea duhul online, parinții s-o ia razna de tot, iar medicii să sucombe lângă paturile de spital, probând medicamentele “miraculoase” , promovate de unii și de alții, din interese pe care noi nu le vom afla niciodată, decât poate “pe surse”…
În timp ce-mi “deversam” în protbagaj muntele de cumpăraturi, pe lângă mine a trecut un alt coș plin ochi, al cărui împigător mi-a susurat, cu o voce încărcată de ură : “Mata, madam, probabil ești informatoare, căci am văzut că n-ai rostit niciun cuvant, în timp ce noi ne dădeam de ceasul morții! Ești, pesemne, omul lui Arafat! ”. M-am făcut că nu-l aud. “Ceasul morții”, într-un fel sau altul, ne suflă, se pare, în ceafă, fiecăruia dintre noi.
Rubrică oferită de FARMACIILE CATENA : VOUCHER VICHY
Comentează