Bombănelile Marinei Editoriale

Ce NU ți se întâmplă, este spre binele tău

Rândurile de mai jos le-am scris zilele trecute, când o viroză rebelă mi-a dat peste cap planurile, zădărnicindu-mi o frumoasă călătorie în Antalya, la care mă invitase Paralela 45. 

Deși îmi venea s-o fac, nu m-am spânzurat, nu m-am aruncat de pe turnul Televiziunii si nici nu mi-am tăiat venele, lăsându-le să crească 😁, așa cum face orice blondă, fie ea și “de conjunctură”. Mi-am luat conștiincioasă antibioticul și, în răgazul oferit de boală, am așternut pe hârtie ( hârtie = pseudonimul tabletei! ) câteva ganduri, care sper să vă fie de folos, în situatii similare..

Obișnuim deseori să ne îndoim pereții casei, dându-ne cu capul de ei atunci când ceva nu ne reușește așa cum am plănuit. Când Necuratul își vâră coada în programul nostru și când ne trezim, peste noapte, că, din tot ceea ce am construit , zile/luni/ani în șir, s-a ales praful. 

Ei bine, trebuie să ștegem acest praf și …să nu ne pierdem cumpătul. Căci putem privi problema chiar și altfel, decât smulgându-ne părul din cap. Dacă cineva, acolo, Sus, chiar ne iubește și, de fapt, a vrut să ne ferească de un lucru rău? Țin minte, am avut odată , intr-una din emisiunile mele, o stewardesă care nu contenea să mulțumească Cerului că , în ziua în care – țineți minte? – se prăbușise , la Balotești, acel Airbus ( cu peste 20 de ani în urmă)  – o colegă o rugase să facă schimb de tură cu ea. Deși lucrul acesta îi încurca serios planurile, a acceptat totuși, vrând s-o ajute pe prima. Si, cum s-a dovedit, n-a ajutat-o, decât… să ajungă mai repede acolo, Sus. 

Sau, mai nou, cu doar 4 ani în urmă – că tot s-a vorbit zilele astea de tragedia de la Colectiv – țin minte cum un student povestea, la televizor, cât de necăjit fusese, la început,  că ajunsese prea tarziu la Club și nu mai fusese lăsat să intre, din lipsă de locuri, pentru ca după aceea să nu contenească să mulțumească tuturor sfinților, pentru faptul că n-a mai reușit să intre în acel cuib al pierzaniei..

   Cele auzite de mine însămi sau citite prin cărți, m-au ajutat să-mi dezvolt un inedit mecanism de… “autoapărare”. De cine mă apăr? De regrete și corăbii scufundate! Vi-l dezvălui și vouă, cu drag; vă spun cum să procedați, dar atenție! trebuie să faceți, de fiecare dată, o mică investitie de …imaginație. 

Iată cum fac eu : să zicem că se apropie ziua în care voi merge într-un anume loc, unul în care îmi doream demult sa ajung. Și..ceasul rău! – cad la pat sau îmi apare o altă piedică de netrecut. Toate planurile mi se năruie, într-o clipă, precum un castel de nisip. Dar…n-am încotro. Situația e fără ieșire. Mă reculeg, timp de cateva secunde, apoi mă..”reconfigurez” si fac apel la imaginație. Încerc să schițez, în minte, traseul pe care l-aș fi avut, dacă toate ar fi mers conform planului inițial : ochii minții, îndemnate de imaginație, mă ajută să mă văd cum mă sui în mașină, cum o iau pe DN1, cum rulez, plină de entuziasm și cum…BUM!!!….intră în mine un bezmetic, de pe contrasens și mă proiectează… direct într-un scaun pe rotile, în care rămân să-mi petrec restul vieții! …..Dar nu! Iată că destinul meu nu e băiat rău și vrea să mă ferească de așa ceva! Îmi trimite un necaz mult mai mic, ca o platoșă împotriva dezastrului care ar fi putut să fie! Deschid ochii și răsuflu ușurată. Să-i fiu recunoscătoare, așadar,  și să nu-mi pară niciodată rău pentru astfel de “obiective neîndeplinite”! Starea mea de spirit se înveselește pe loc, punând un “punct” consistent regretelor , iar eu continuându-mi mersul, ca și cum nici nu m-aș fi împiedicat pe drum. 

    Există un proverb slav, pe care abia acum, la maturitate, l-am înțeles cum trebuie : “Tot ceea ce NU ți se întâmplă, este spre binele tău”…

Rubrică oferită de

Uscatoare rufe