Viața este într-o continuă schimbare. Învățăm din experiențele trăite, și mergem mai departe, cu încredere, încercând să îndreptăm greșelile făcute. Într-un sondaj făcut printre femei de 50 de ani, protagonistele au fost întrebate care sunt trăsăturile pe care le caută la un bărbat, la această vârstă. Iată ce au răspuns:
1. Să mă facă să râd și să râdă la glumele mele.
Tuturor ne place să râdem. De asemenea, ne place să fim amuzante. Este o stradă cu dublu sens.
2. Să fiu iubită, dar să-mi îndrăgească și animalul de companie.
Lucru firesc, dacă ne gândim că pisica sau cățelul au fost colo înaintea ta. Ești alergic? Există pastile pentru asta. Singurul compromis care poate fi făcut este ca animalul iubit să doarmă separat. Dar nu ne puneți în situația de a alege!
3. Nu încerca să faci pe șeful în fața copiilor.
Este o afacere la pachet. Chiar dacă copiii sunt mari, tot copii rămân.
4. “Acești blugi mă fac grasă?” este o întrebare capcană.
Toate femeile au anumite nesiguranțe. Și toate își doresc, pe cineva, care atunci când ele sunt cu moralul la pământ să le spună ceea ce vor să audă, indiferent de realitate. Da, vrem să ne ghiciți starea de spirit și să țineți cont de asta.
5. Să imi spună atunci când merg la coafor să mă vopsesc: ”Dar părul tău arată perfect!”
Frumusețea interioară este importantă, iar cu acest răspuns, ne reamintiți că nu trebuie să ne facem griji pentru aspectul exterior. Oricum vom avea grijă, dar este plăcut să vedem că pentru partenerul nostru nu este important.
6. Să mă facă să mă simt iubita, nu proprietatea lui.
7. Să cunoască instalația sanitară, atât a mea cât și a chiuvetei.
Nu cred că aveți nevoie de informații suplimentare.
8. Să îmi arate locuri pe care crede că doresc să le văd, dar să nu fie mai mult de jumate arene sportive.
Armonia se naște din experiențele trăite împreună. Importantă este abilitatea de a aduce lucruri diferite la aceeași masă.
9. Să fie generos.
Atunci când oferi, primești mai mult în schimb.
10. Să nu fie doar un spectator al propriei vieți.
Fii sincer. Nu minți și nu susține că ești altcineva. Și mai presus de orice nu-ți fie teamă să fii tu!
Susa: huffingtonpost.com
Foto: mymcmedia.org
Comentează