Bombănelile Marinei Editoriale

“Ce faceți de arătați atat de bine?”

In mod obsesiv, intrebarile care mi se pun cel mai des de catre ziaristii ce-mi solicita interviuri, se refera la “ceea ce fac eu, ca sa-mi mentin silueta?”. Sunt de acord ca problemele legate de dietă sunt la ordinea zilei, in societate, fiecare – chiar si cei ce arata impecabil! –  fiind nemultumiti de ceea ce le arată oglinda. Prin urmare, cum apare in vizor o persoana publică ce a reusit să reziste tentatiilor din farfurie, întrebarea de baza devine cea, pe care tocmai v-am relatat-o. 

  Insa, oare, acestea sunt adevăratele elemente care definesc un om ce si-a clădit o cariera solidă intr-un domeniu sau altul? Hotarat lucru, trăim vremuri in care “ambalajul chiar vinde marfa”, asa cum invatam candva, la marketing. “Si un rahat, bine împachetat, are sanse să fie cumpărat și savurat” – imi spunea unul din profii mei de la ASE. Si de aceea mă uit cu dezamăgire catre vedete care se chinuie să investeasca averi intregi în look-ul lor, promovandu-si apoi trupul mutilat de operatii si tratamente cosmetice, în detrimentul unor cariere subțiri, din care s-a “muls” tot ce ce putea mulge. Nu dau exemple. 

…Sigur că interesul presei fată de persoana mea mă bucură, aș fi fățarnică să declar altceva. Și tot sigur este si faptul că jurnalistii întreaba ceea ce cititorul vrea sa afle. ( cu exceptia celor care habar n-au ce să întrebe și mestecă aceleasi curiozitati, indiferent de interlocutor). Însă tare mi-aș dori ca această obsesie pentru “ambalaj” să lase loc celei pentru “marfa în sine”. 

Cred ca asa se și explică, de fapt,  “criza modelelor” din societatea romanească. Nu că n-ar exista oameni valoroși si în jurul nostru, oameni care ar putea inspira noile generatii, ce vin din urmă. Da, ei există si cunosc si eu destui ( a fost ratiunea pentru care am si pus pe picioare, cu un deceniu in urmă, “Femei de 10, Barbati de 10”), doar că ei sunt puțin cunoscuti. Unii nu vor să iasă la suprafață, pentru a nu se amesteca, cu pleava, alții – trec “neobservați” , pentru că nu au 90-60-90, pentru că nu sunt “zgomotoși” si pentru că preferă să stea in banca lor, facandu-și treaba cum știu ei mai bine. 

Mergand pe linia acestei judecati, ma întreb : oare la ce medic preferăm să mergem , atunci cand avem de făcut un consult important : la unul care arată bine și face naveta intre cabinet si micul ecran, fiind răsfățatul televiziunilor pentru câ e un tip “cool”, sau la unul care nu iese din “bârlogul” său,  care are un fizic… “de trecut cu vederea” , dar spre care curg șuvoi recomandarile tuturor celor ce i-au fost pacienți? 

Voi ce ziceti? 

 

Rubrica oferita de Farmaciile Catena : VACANTA IN DOI

Publicitate