Nutriție

Cartofi gratinați cu ciuperci

 

Cartofi zemoși și aromați, în combinație cu ciuperci și cu un cașcaval topit – iată o delicatesă în adevăratul sens al cuvântului! Nu e greu de preparat, iar rezultatul este divin!

Ingrediente:

Cartofi: 500 g
Ciuperci champignon: 300 g
o ceapă medie
un ou
500 g smântână
cașcaval pt ras: 100 gr
sare, coriandru, basilic – după gust

Se taie ceapa mărunt și se călește, până devine aurie. Se adaugă ciupercile si se continuă prăjirea.
Cartofii fierți se taie rondele și se așează în vasul uns cu unt. Deasupra se pun ciupercile cu ceapă, apoi încă un strat de cartofi-rondele.
Se amestecă oul cu smântâna , se adaugă condimentele. Se toarnă în vas.
Se bagă la cuptor și se coace, la 180 grade. Inainte de final, se rade deasuora cașcavalul și se reintroduce în cuptor.

Propunerea noastră poate deveni o garnitură excelentă pentru mesele dvs!

Publicitate