S-a întâmplat mai pe seară.
Duminică, 20:09.
”Honey, ești viața mea, ești foarte atractivă și frumoasă, îmi ești dragă în fiecare zi și în fiecare ceas, dragostea ta îmi atinge inima cu atât de multă înțelegere, tandrețe și grijă. Am să stau lângă tine pentru totdeauna.”
Postând chiar sub fotografiile trimise de mine, am presupus că se referă la ele, așa că i-am răspuns:
”Patrick dragă, a fost dificil pentru mine să găsesc două fotografii în care să par atractivă. După cum vezi, lumina nu era prea bună. Dar tu ești atât de drăguț, vezi partea cea mai bună dintr-o persoană. Asta e minunat. Tu ești minunat.”
”Abia aștept să te văd, iubito. Te doresc și mai mult, ești genul meu de femeie. Îți promit fericire pentru toată viața.”
”Sunt așa de derutată, Patrick. Nu înțeleg cum va fi viața mea dacă voi spune da. Vreau să fiu fericită, dar mi-e frică. Ești acolo, dragă?”
”Iubito, de ce ți-e frică?”
”Ție nu-ți e? Ești pe cale să-ți schimbi toată viața. Ești pregătit?”
”Iubito, ți-am dat inima mea ție și numai ție”.
”Dar cred că sunt îndrăgostită și asta nu-mi place. După atâta timp.”
”Draga mea, chiar mă iubești?”
”Cum ai reușit să-mi faci una ca asta?”
”Trebuie să știu acum pentru că sunt cu adevărat nebun după tine.”
”Da, dar e atât de dureros.”
Nu-mi răspunde. L-am speriat? Se gândește? După câteva minute în care m-am frământat mai mult decât era cazul revine.
”Draga mea, scuză-mă, a trebuit să vorbesc cu colegul meu pe radio, în curând trebuie să plec în patrulare. Iubito, de ce-ai spus că e așa de dureros?”
”Pentru că mă simt bolnavă, nu pot să mănânc nimic, mă simt ca și cum am înghițit un arici. Nu pot să dorm, mă gândesc numai la tine toată ziua.”
Unii simt fluturi în stomac când se îndrăgostesc. La mine în stomac mișună aricii.
”Iubito, ești făcută pentru mine, Dumnezeu mi te-a trimis din cer pentru mine și vreau să fiu cu tine pentru totdeauna.”
”Bine, vom vedea”.
”Iubito, trebuie să plec acum, vorbim mâine. Îți doresc o noapte bună și vise plăcute. Vreau să mă visezi, draga mea. Te sărut.”
”Ai grijă”.
L-aș fi visat dacă aș fi dormit.
A doua zi dimineața. Ora 08:01. Facebook-ul notează tot.
”Bună dimineața iubita mea, ce faci și cum a fost noaptea? Ai dormit bine, ca întotdeauna? M-am întors din patrulare de curând, vreau să spun că totul a fost bine. Mi-e așa de dor de tine, scumpa mea, mă gândesc la tine tot timpul”.
”Bună, Patrick, sunt așa fericită că ești bine.”
”Da, draga mea, sunt foarte bine și totul a mers bine. Ai mâncat de dimineață?”
”Nu, abia îmi beau cafeaua”.
”Bine. Eu am băut-o ceva mai devreme. Ce ai azi în program?”
”Mă duc la spa”.
”Bine. Și după aia, la ce oră te întorci acasă?”
”După aia mă duc prin oraș și cred că mă întorc pe la 4”.
”Bine, draga mea, o să-mi fie dor de tine.”
”Și mie, dar ești în sufletul meu tot timpul”.
”Ai o mașină?”
”Da”.
”Asta-i bine. Când ajung acolo îmi voi cumpăra o mașină, îmi place să conduc o mașină mare.”
Normal, domnule general. Nu te văd într-un Matiz. Sigur, nu-i spun lui asta, doar o gândesc.
”Când vei vedea cum se parchează prin București îți vei dori să conduci o mașină mică”.
”Îmi voi cumpăra un BMW X6. E mașina mea favorită”.
”Da, n-ai gusturi rele”.
”Sper că nu-i prea scumpă în România?”
De unde dracu’ să știu eu cât costă un BMW X6? Dar noroc cu cel mai bun prieten al omului, Google.
”Mă interesez și îți spun.”
”Bine, iubito, îți promit să am grijă de tine când ajung în România. Vreau să-ți arăt că îmi pasă de tine și că te iubesc.”
Îi trimit un link către un dealer auto.
BMW X6, prețuri și motorizări BMW X6, caracteristici tehnice și dotări BMW X6, poze BMW X6. Costa vreo 68.000 euro.
”Te iubesc, Patrick”.
”Wow, acum am văzut link-ul, e foarte bine, iubito. Am văzut și prețul, îmi permit”.
”Vrei să vezi mașina mea?”
”Da, dragă.”
Postez o fotografie cu mașina mea care căzuse într-o groapă în asfalt. Era acum câțiva ani, eram undeva pe strada Traian și era blocaj, în față erau tramvaie, mașini. Am vrut să ocolesc, mă grăbeam, întorc capul să mă asigur și fac dreapta, pe o stradă laterală, parcă Mecet îi zice. Chiar după colț era o groapă imensă în asfalt săpată de cei de la Apanova. Nesemnalizată. Adică erau niște balize din alea de plastic, dar le dărâmase vântul. Normal că n-am văzut-o, așa că am nimerit direct în ea. Am simțit așa, că mă scufund, fără să-mi dau seama exact ce mi se-ntâmplă. Am ieșit cu greu de-acolo. Eu, nu mașina. S-a strâns lumea în jur, au făcut poze cu telefonul, au apărut și vreo două-trei televiziuni. Am dat și interviuri. În sfârșit, a fost nașpa. Noroc cu curioșii de pe stradă. Au fost foarte de treabă, s-au opintit cu toții și au scos mașina de-acolo.
”Asta e mașina ta?”
”Da”.
”Dar ce-a pățit aici?” se miră el.
”Așa se parchează în București.”, glumesc eu, apoi revin cu precizări: ”Era o groapă în asfalt și n-am văzut-o”.
”Oh, asta e cu adevărat crazy (am vrut să traduc, dar mi s-a părut mai sugestiv termenul în engleză. Care nu știți engleză, puneți mâna și învățați). Aveai viteză mare?”
”Se întâmplă multe lucruri crazy în România. Ești sigur că vrei să vii aici?
”Da, iubito, sau nu mai vrei să vin?”
”Ba da, acum vreau foarte tare”.
”Bine, iubito, promit că mă voi adapta la sistemul românesc.”
Se întâmplă să vi se pară că răspund de fapt la altă întrebare. Chiar așa și e, pentru că până răspund eu el deja tastează altă întrebare și e valabil și pentru el. Aș fi putut să le aranjez altfel, dar nu mai erau conforme cu realitatea. Și eu v-am promis că vă redau discuțiile exact cum au decurs. Cei ce sunteți obișnuiți cu facebook înțelegeți mai bine.
Revin. Aducându-mi aminte că mă întrebase dacă aveam viteză, îi răspund:
”Nu, n-aveam viteză mare. Am virat spre dreapta și am întors capul să văd dacă e liber, așa că n-am văzut groapa – era chiar după colț. Presupun că n-o să mă lași să conduc BMW-ul tău, așa-i?”
”Mă mai gândesc, iubito”.
”Ei, asta a fost acum vreo 3 ani. Nu mi se întâmplă chiar așa de des.”
”Când ți-ai cumpărat mașina?”
”Cred că prin 2007”.
”E ceva timp de atunci”.
”Da, dar merge”.
”Îți voi cumpăra o mașină nouă când ajung acolo, iubito”.
”Nu merit, n-ai văzut ce fac cu ele?”
Nu știu dacă-mi place că mă tratează ca pe o cenușăreasă. Adică eu n-aș putea să-mi cumpăr o mașină nouă? Bine, n-aș putea, dar asta doar pentru că nu mă concentrez destul. Aș putea să muncesc mai mult, să câștig mai mult, dar asta ar însemna să nu mai am timp pentru alte lucruri care chiar contează pentru mine. Așa că deocamdată îl las pe Prințul fermecat să aibă grijă de mine. Felul lui protector de a-mi vorbi mă înduioșează într-un fel.
”Te iubesc, Patrick”.
”Te iubesc din nou”.
”Eu te iubesc mai mult, draga mea.”
Nu e o competiție, dar îl las să câștige. E așa de plăcut să pierd… El continuă, amețindu-mă și mai tare:
”Ești viața mea, ți-am dat inima mea, te rog poartă-te cu ea ca și cum ar fi a ta”.
Va urma
Comentează