Oamenii nu preţuiesc lucrurile pe care le primesc fără strădanie. Am observat asta în repetate rânduri, la prieteni sau cunoscuţi cărora, precum Bulă din bancul cu bătrânica pe care a trecut-o strada fără voia ei, am vrut să le fac câte-un bine pe care ei nu şi-l doreau.
Unei colege dragi i-am plătit din banii mei un valoros și scump curs de autodezvoltare, fiindcă trăia, din punctul meu de vedere, într-o absolută derivă şi voiam, cu tot dinadinsul, să îi dreg destinul. Am aflat abia după terminarea cursului că nu s-a dus decât câteva ore în prima zi şi apoi a chiulit cu brio, în aşa fel, încât organizatorii nu i-au putut acorda nici măcar diplomă de participare, nu mai vorbim despre cea de absolvire. Altei amice la care eu ţineam mult, care nu se plângea, ci plângea de-a dreptul, spunând că nu are posibilităţi să facă sport, deşi asta e tot ce şi-ar dori pe lume, i-am cumpărat o bicicletă medicinală, făcând un efort material considerabil. Însă am constatat când am vizitat-o peste câteva luni că nici măcar nu o montase, bicicleta stătea încă în cutia ei de carton în care i-o adusesem, cărând-o singură două etaje…
Ca să ne schimbăm, trebuie să ne dorim noi schimbarea din răsputeri, nu să ne-o ofere alții ca pe o soluție. Căci lucrurile pentru care luptăm prea puţin nu au valoare în ochii noştri. Şi am constatat că şi cele pentru care luptăm prea mult, cu mult mai îndelung decât ne-am fi dorit, ajung să îşi piardă preţul. Citeşte mai departe…
Comentează