Bombănelile Marinei Editoriale

Când soțul vine acasă cu flori

În ultima vreme, ori de câte ori mă aflu în vizită la prietenii mei, nu contenesc să mă minunez de cât de bun actor este El, capul de familie. Deși sunt împreună de 3 decenii, deși trec, în fața tuturor, ca fiind un cuplu puternic ( iar copiii deja mari sunt un argument forte al trăiniciei relației!), deși au clădit împreună un univers de invidiat, din care nu lipsesc apartamentele, vilele de la țară și de la mare, mașinile bengoase, bașca stilul de viață vecin cu huzureala ( din imobiliare poți trăi ușor și bine!), eu știu că adevărul e altul..
L-am prins mai demult, cu totul întâmplător, „cu mâța-n sac”. Urăsc sa mă trezesc în astfel de situații – martoră, așadar, a unor „fărădelegi” sentimentale ale apropiaților mei – dar, iată, de ce ți-e frică, nu scapi. Pentru că ipostaza în care l-am surprins era una greu de motivat, s-a simțit dator să-mi mărturisească viața dublă pe care o trăiește de mai bine de unul din cele trei decenii de „fericită căsnicie”. Cealaltă era prima lui iubire, reîntâlnită întâmplător, femeia pe care a considerat-o la un moment dat sufletul-pereche, lângă care și-ar fi dorit să îmbătrânească. Era măritată și ea, cu un demnitar cu nume sonor… O schimbare de macaz atât de spectaculoasă ar fi fost letală pentru ea, extrem de dificilă și pentru el. Nici compromisul nu era ușor, dar femeia de acasă era ireproșabilă, deci nu-i putea face una ca asta, chiar dacă sufletul suspina după prima iubire…
Faptul că dețineam acest adevăr, m-a așezat într-o poziție extrem de inconfortabilă față de soția lui.Într-o primă fază, începusem să am chiar insomnii, în care căutam înfrigurată modalități de a-i ajuta să-și rezolve impasul. Nu le-am găsit și între timp, insomniile m-au părăsit. La urma urmei, cum se spune : ” Câți ca ei!”. Nu e treaba mea să descâlcesc ițele pe care le încâlcește Destinul omului!.. Am continuat însă să le fiu apropiată: 30 de ani de prietenie nu se șterg așa de ușor. De fiecare dată când le trec pragul, cu nodul meu în gât cu tot, mă tot minunez cum de au putut trece atâția amar de ani de minciună, fără ca femeia să-și dea seama? Acasă însă El e soțul perfect : este tandru, iubitor, profund implicat în tot ce înseamnă viața de familie. Ca outsider, nu poți să nu o invidiezi pentru asta și aproape că o înțelegi de ce trece cu vederea frecventele deplasări pe care le implică proprietățile din provoncie deținute de cei doi….” Muncește mult, sărăcuțul, e tot timpul pe drumuri! Dar vine mereu acasă cu flori și cadouri!…” . Înghit în sec și continui să tac…
Fosta mea colegă de facultate se autodefinește ca fiind o femeie fericită. Își adoră soțul și iubește viața pe care o duce alături de el. La întrebările celor din jur, legate de secretul căsniciei perfecte, numește, zâmbind, „libertatea pe care a știut să i-o ofere întotdeauna partenerului său”. Deja am început să mă întreb, dacă nu cumva știe…

Comentează

Click aici pentru a spune ceva frumos

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Publicitate