Bărbați de 10

“Când rămâne “corigentă” o femeie de 10? Atunci când se pierde în job-ul de fiică, nevastă sau mamă și uită să mai fie femeie” – interviu cu actorul și scriitorul ANDREAS PETRESCU.

Din capul locului trebuie să spun că , pentru mine, un om care are simțul umorului, este, dintr-un foc, un om de nota 10. Iar cel care are un umor sclipitor, merită cu prisosință un 11!
Și tot din capul locului am să vă spun că prima mea “intersectare” cu Andreas Petrescu nu a fost chiar una “blândă”. Nu ne cunoșteam personal, dar m-am trezit atinsă, la un moment dat, de condeiul lui usturător, într-un “mișto” care pe atunci mi s-a părut a fi nemeritat. L-am căutat, i-am spus ce aveam de spus, am avut o discuție și…ne-am despărțit amici!
Am pretenția că maturitatea vârstei m-a învătat să nu judec oamenii dupa felul cum se raportează la persoana mea : un om valoros rămâne pentru mine un om valoros, chiar dacă spune lucruri care poate nu-mi convin.
Cert este că episodul cu pricina mi-a stârnit curiozitatea și am continuat să fiu atentă, din umbră, la tânărul condeier, actor pe deasupra și – aflu mai nou, cu plăcută surprindere – avocat, pe dedesubt! Am avut ocazia să-l vad jucand, apoi am văzut piese scrise de el, am hohotit deseori la textele din emisiunea iUmor, aflând mai apoi că el este autorul. Și, in particular, m-am bucurat pentru mariajul cu drăgălașa Augusta, fosta noastra colegă de la Știri. Nu demult, am ajuns să mă intersectez și cu pagina lui de Facebook, unde m-am delectat, citind postări extrem de interesante. Nu neapărat umoristice, căci de multe ori, subiectele erau grave : cele care ne apasă pe toți, în aceste vremuri.
Ne-am împrietenit și pe Facebook și…am sărbătorit prietenia, solicitandu-i un interviu. A raspuns din prima DA, iar astăzi vă invit să-l cunoașteți pe Andreas și din perspectiva întrebărilor mele, mai mult sau mai puțin inspirate.

Marina Almășan : – Ce zici , Andreas, facem un interviu cu mască, sau fără mască?

Andreas Petrescu : – Cu masca de protecție dar fără masca pe care o purtăm mereu, mai ales când nu e pandemie.

Marina Almășan : – Nu știu de ce, dar am senzația că tocmai s-au întâlnit doi oameni care nu poartă astfel de măști. Dar cea sanitară s-o purtăm , și de aceea, am să te rog ca, din perspectiva autorului de umor , deși situația nu e tocmai roz, să enumeri elementele care-ți provoacă “haz de necaz”, în vremurile astea încâlcite.

Andreas Petrescu : – Eu cred că putem râde despre orice, desi oamenii nu sunt mereu de acord cu mine. Sunt convins că Dumnezeu are un imens simț al umorului si de aceea a inventat necredinciosii, de exemplu. Pentru distracție. Îți dai seama ce plictiseală ar fi fost pe Pământ dacă toți oamenii erau la fel! Pe mine mă distrează siguranța cu care oamenii afirmă tot felul de lucruri  despre care nu au nici cea mai mică idee. Stiu câțiva care chiuleau la biologie, matematică, fizică ori chimie pentru că nu le vor trebui în viață iar acum au păreri definitive despre ce înseamnă un virus, cum se transmite, cum se tratează, precum si despre sârmulița măstii de protecție, cea care o fixează pe nas dar a devenit, în opinia lor, un transmițător 5g. Mă mai amuz dar cu disperare atunci când văd cum, în numele a ceva ce unii numesc politicaly correct, se distrug capodopere. Apoi, trebuie să recunosti că e teribil de amuzant si felul în care autoritățile ies si spun lucruri pe care le contrazic a doua zi. Ei dau legi, ei nu le respectă. Si atunci ai două posibilități: disperi, ori te amuzi si rezisti. Râsul este o rezistență. Asa a fost mereu de când a apărut omul pe Pământ.

Marina Almășan : – Da, sitiația prezentă a născut multe momente hilare. Si, totuși, pandemia există, cu tot cortegiul său de consecințe asupra românilor. Aș vrea să ne referim la una din ele : recenta “izolare la domiciliu”. Un om cu idei ( cum pari a fi!), nu se va simți niciodată amenințat de “izolarea la domiciliu”. Pentru că el nu se va plictisi niciodata. Am ghicit? Te regăsești în descrierea de mai sus? Cum ai traversat acel “arest la domiciliu”, de la începutul pandemiei?

Andreas Petrescu : – Eu chiar nu cred în plictiseală, asa cum alții nu cred în virus. Am o lume întreagă înăuntru. Uneori acolo, în mintea mea, e petrecere, alteori  e scandal. Mă trezesc dimineața cu o glumă în minte pe care mă reped să o notez undeva. Atunci când nu am de lucru am de citit, am de jucat ceva cu fiul meu, am de povestit cu soția mea. Cum să te plictisesti? Mie somnul mi se pare o plictiseală pentru că îți fură timp. În timpul pandemiei am făcut un lucru care cred că a fost extrem de folositor. Am investit un timp care putea părea pierdut pentru noi toți, în Luca. Fiul nostru. Când eram copii, ce ne lipsea nouă cel mai tare? Să petrecem timp cu părinții. Cresteam ori la bunici, ori singuri cu cheia de gât. Acum au fost câteva luni în care am stat cu Luca zi de zi si el a părut foarte fericit că are ocazia asta si ne-am jucat, am citit, am povestit, am scris, am desenat, am discutat, ne-am uitat împreună la documentare…practic am câstigat tot timpul acesta de stat obligatoriu în casă. Si cred că va însemna mult pentru felul în care se va dezvolta el ca adult.

Marina Almășan : – Ai făcut investiția corectă, Andreas! O să ne mai întoarcem la familia ta frumoasă, dar aș vrea să vorbim puțin despre tine. Ești un actor talentat, dar ai în plus și un  condei inspirat. Care din cele două direcții ti-a oferit satisfacții mai mari?

Andreas Petrescu : – Situația stă cam asa: actoria e nebunia mea, care s-a născut când aveam vreo 5 ani. Îmi place să fiu pe scenă. Ador asta. Sunt născut pentru asta. Îmi pare usoară starea de a fi actor. Pentru că am o bucurie fantastică să mă joc de-a alte vieți. Pe de altă parte, scrisul e greu. Mă consumă teribil. Scriu bucăți din mine, asta e senzația. Si îmi vine mereu să renunț. De fiecare dată, după un text scris, o piesă de teatru sau un scenariu de film am senzația că m-am golit. Că nu voi mai putea scrie niciodată nimic. E greu cu alegerea asta. Amândouă sunt pentru mine viața mea si felul meu de a exista.

Marina Almășan : – Am să te rog să enumeri “varfurile” tale, idolii tăi, în cele două domenii?

Andreas Petrescu : – În actorie vârfurile sunt multe. Nu le pot enumera. Îmi plăcea enorm Adrian Pintea. Dar când eram student, în anul 3 am avut un examen de actorie iar în comisie erau: Dem Rădulescu, Olga Tudorache, Mircea Albulescu, Victor Rebengiuc, Adrian Pintea, Florin Zamfirescu, Ion Cojar, Gelu Colceag, profesoara mea, Sanda Manu…spune-mi tu care sunt vârfurile…?
Dintre cei care scriu comedie în România, îmi place mult Mimi Brănescu. Si Mihai Bendeac. Si Andreas Petrescu.

Marina Almășan : – Obligatoriu cel din urmă! 😁 Spune-mi, Andreas, ce roluri îți plac? Si ce teme de scris?

Andreas Petrescu : – Îmi plac rolurile de compoziție, dar nu prea le nimeresc. Joc multe roluri de amant, în ultimii ani. “Te iubesc dar nu pe tine” “Azi nu poate mâine”, “Boeing Boeing”, “Dezbracă-te vreau să-ți vorbesc”. Aveam 20 de ani si mă întrebam de ce toate rolurile de amanți le joacă în spectacole actorii între 40 si 50 de ani. Adică “bătrânii”. E, acum am 44 de ani si tot n-am înțeles. Dar măcar am apucat să le joc. Îmi place rolul meu de homosexual din “”Ghici cine te sună”. E un personaj care îmi place tare mult!
De scris, ce să-ți spun? Nu stiam că am o temă preferată dar mi-am dat seama la un moment dat că predomină tema “înselatului”. Asa că încerc să schimb treaba asta. Desi e o temă de succes.

Marina Almășan : – …pentru că este foarte actuală! Legat de teme, oare se poate face mișto de orice/oricine, în zilele noastre? Sau există și subiecte tabu?

Andreas Petrescu : – Nu cred că putem face misto de orice si de oricine. Dar cred că putem glumi despre orice si oricine. Tabu-ul este doar o cenzură. Si orice motiv care te cenzurează ai avea, cred că nu esti decât un sclav al propriilor slăbiciuni si temeri. Chiar si cei care citesc sau aud o glumă despre religie, ori moarte, ori o glumă ceva mai sexuală si se strâmbă atunci când sunt alții de față, râd când rămân singuri în cameră.

Marina Almășan : – Ce consecințe a avut umorul tău ( si bune, și rele) ?

Andreas Petrescu : – O consecință rea a umorului meu a fost atunci când eram angajat al Televiziunii române si am glumit cam mult în examenul pe care am fost obligați cu toții să îl dăm si pe care unii dintre noi l-am picat, pierzându-ne serviciul. Cei din comisie nu aveau chiar asa mare chef de glume…
În rest, doar consecințe bune: public si aplauze la teatru, succes în televiziune la iUmor sau momente în care ceea ce am scris, a ajuns pe locul 1 în tendințe pe Youtube.

Marina Almășan : – Mă bucur pentru succesul tău. Chiar e meritat! Banii casei…de unde vin? Să nu-mi spui ca “de la  nevastă”?

Andreas Petrescu : – Banii casei provin din muncă. Munca mea, a soției mele, asa cum se întâmplă, probabil în orice familie. Au fost momente de pauză în viața mea profesională, momente în care soția mea a câstigat mai bine, dar au fost si momente când cariera ei s-a odihnit un pic si am câstigat eu mai mult. Suntem oameni. Ca toți ceilalți. Deci, din acest punct de vedere, trăim cam aceleasi lucruri.

Marina Almășan : – Acu’, dacă tot am pomenit de Augusta, hai să-mi zici doua vorbe despre ea. Dar…tot cu ironie, ca să nu te acuz de “parti-pris”!
Zi-mi trei situații din viața de familie, pe care umorul v-a ajutat să le depășiți.

Andreas Petrescu : – Ca să îți spun fie si o singură situație pe care umorul ne-a ajutat să o depăsim, ar fi trebui să existe situații limită în care umorul să ne salveze. Din fericire, nu am trecut prin asa ceva. Suntem parteneri. Ne iubim, ne susținem reciroc, nu ne contrazicem în fața copilului, nu țipăm niciodată unul la celălalt…asa că n-am dat peste astfel de situații. Însă avem umor si sunt foarte fericit să îmi suportă glumele despre orice. Că tot m-ai întrebat dacă putem glumi despre orice. La început nu înțelegea felul meu de a glumi, dar acum l-a împrumutat si ne jucăm în toate felurile. Chiar si pe facebook avem uneori schimburi de replici. Oamenii se amuză si noi la fel. N-am trei situații, îmi pare rău. N-am niciuna 🙂

Marina Almășan : – Sunt puține cazurile în care mă bucură că interlocutorul n-are râspuns la întrebarea mea! 😁 Mai rămânem puțin in sfera familiei, te rog! Rezultatul “conlucrării” voastre s-a materializat, în primul rand, în una bucată fecior reușit. După ce mi-l descrii, te rog să-mi spui ce NU ai vrea să moștenească de la tine ? Dar de la Augusta?

Andreas Petrescu : – Aha! În sfârsit! O întrebare care pare despre copil si minunățiile vieții, dar în realitate este despre defectele mele si ale Augustei :)) Luca este minunat si are o maturitate fantastică pentru vârsta lui, fără a înceta să fie foarte copilăros. Ba chiar am început la un moment dat să îl tratăm ca pe un adult si ne-a reamintit el: “mami, tati, sunt doar un copil”. Am crezut că suntem niste părinți extraordinari, pentru că el nu ne contrazice, nu a fost vreodată nevoie să ridicăm tonul la el, nu se tăvăleste pe jos în magazine, dar cred, totusi că ăsta a fost meritul lui. Asa este el, de fapt. În prima zi de viață, la spital, dincolo de geam, toți bebelusii plângeau. El se uita la pătuț si îi studia marginile. Nu s-a schimbat deloc. E atras de detalii si îi place să afle mereu lucruri noi.
De la mine nu as vrea să mostenească sensibilitatea. M-au rănit în viața asta lururi care pot părea extrem de mici si neimportante pentru alți oameni. Iar de la Augusta as vrea să păstreze tot ce primeste. Căldura, inteligența, atenția la detalii, ambiția si chiar duritatea si fermitatea necesare unor momente în care vrei să realizezi ceva important.

Marina Almășan : – Iscusită descriere a soției tale! Meriți un prânz gustos! 😁 Spune-mi, când vei avea, cu Luca, discuții “ca de la bărbat, la bărbat”, ce sfaturi îi vei da, referitoare la femei?

Andreas Petrescu : – Ufff! M-am gândit mult la asta. Trebuie să îi povestesc o grămadă de lucruri. O să încep cu
“femeia te ridică, femeia te coboară, femeia îți dă viață si tot ea te omoară”. Să-i spun că femeia este un rău necesar? Să-i spun că orice nevastă îți aduce si o soacră? Nu cred. O să îi vorbesc despre iubire, despre momentul si felul în care o putem recunoaste…despre cum ar trebui să îi fie recunoscător oricărei femei si în general oricărui om care a ales să îsi petreacă o parte mai mică sau mai mare din viață alături de el si categoric am să îl învăț respectul înainte de toate. Restul o să le cam afle pe pielea lui. Nu prea sunt un mare fan al sfaturilor. Ba chiar cred că sfaturile sunt o mare pacoste pe pământul ăsta. Pentru că fiecare crede că îți poate transmite printr-un sfat o regulă de viață care te va face fericit. Ori, ce te face pe tine fericit, e foarte posibil ca pe celălalt să îl facă total nefericit. Si dacă ți-ar urma sfatul ar fi distrus. Pentru că suntem cu toții diferiți si reacționăm diferit la aceiasi stimuli.

Marina Almășan : – Hai să te plimb prin zona “întrebărilor-fulger” : Unde greșiți voi,  barbații?

Andreas Petrescu : – Peste tot. Mereu. Ne cerem scuze, cu această ocazie!

Marina Almășan : – Le las pe cititoare să le accepte, sau nu! Ce înseamnă, în opinia ta, o “femeie de 10”?

Andreas Petrescu : – O femeie de 10, pentru mine, e o femeie pentru care detaliile contează.

Marina Almășan : – Și …ce o face sa fie, uneori,  “corijentă”?

Andreas Petrescu : – Faptul că se pierde în job-ul de fiică ori nevastă, ori mamă si uită să fie femeie. Sau, alteori, felul în care încearcă cu disperare să fie “de 10”.

Marina Almășan – …Te superi pe lume, îți faci bagajul si pleci. Unde?

Andreas Petrescu : – Undeva, într-o căsuță, pe malul mării în Spania sau Italia.

Marina Almășan : – Dacă acolo, la destinație, lumea n-are nevoie nici de actori, nici de scriitori, din ce îți vei câștiga existența?

Andreas Petrescu : – N-are cum. Oamenii vor avea întotdeauna nevoie de povesti frumoase ca să aibă la ce spera, ori de povesti urâte pentru ca viața lor să li se pară totusi frumoasă.

Marina Almășan : – Să zicem că te “întâmpli” la o bere, cu Prim-ministrul. Numește 3 subiecte de discuție, pe care le abordezi.

Andreas Petrescu : – 1. De ce în avion oamenii nu trebuie să păstreze distanțarea fizică si se pot ocupa toate locurile fără probleme dar la teatru putem juca doar în aer liber si spectatorii trebuie să stea la 2 metri jumătate distanța unul de celălalt?
2. De ce ar face un guvern, orice guvern de pe lumea asta, legi pe care nu le respectă?
3. Sunt frumoase spectacolele de teatru online? Mă bucur! Credeți că ar trebui ca oamenii care fac spectacole ar trebui să câstige si ei niste bani sau ar trebui să continue să vă bucure online și gratis?

Marina Almășan : – Bine punctat! ..si, rămânând în decorul de mai sus, dacă vă chercheliți, ce anume ți-e teamă să nu-ți scape?

Andreas Petrescu : – Banii, în nota de plată!

Marina Almășan : – Dacă ai candida, la ce post/funcție ai candida? ( nu neapărat in zona politicului)

Andreas Petrescu : – Nu prea îmi plac funcțiile. Nu m-au tentat niciodată. Tocmai de aceea m-au amuzat întotdeauna sefii care au crezut că mă pot controla, pentru că dețineau o funcție. Nu poți controla pe cineva, decât prin frică, ori prin iubire. Am iubit si iubesc suficient si nu vreau să bag frica în nimeni. Asa că nu. Funcțiile nu mă tentează.

Marina Almășan : – In final, te rog să le faci o adresare în manieră personală  cititoarelor noastre ( atenție!… că ne citesc și bărbații! )

Andreas Petrescu : – Vă rog să credeți ce vreți despre orice si oricine dar să asculați cu răbdare ce au de zis si ceilalți. Să citiți mult, să nu aveți păreri în legătură cu lucruri despre care nu stiți nimic. Vă rog să iubiți mult spre enorm, să fiți buni si să salvați ce se mai poate. Viața este frumoasă doar dacă vreți să fie.
Doamnelor, v-am iubit si vă voi iubi mereu. Pentru că sunteți una dintre voi mama mea, una dintre voi soția mea, una dintre voi soacra mea, unele dintre voi profesoarele mele, altele dintre voi colegele mele.
Domnilor, stiu că ne credem mari si tari, dar dacă îsi pune o femeie de 10 mintea cu noi, suntem terminați. Grijă si curaj!

Marina Almășan : – Wow! Cred că nu mai e nimic de spus! Mulțumesc, rămânem cu ochii pe tine, virtual sau real! 😉

Uscatoare rufe