Bombănelile Marinei Editoriale

Când nu mai poți…

 

Da, știu, nu numai mie mi se întâmplă. Vi se întâmplă și vouă. Și vi se întâmplă des. NI se întâmplă tuturor des, căci nu există vaccin pentru acest beteșug, ascuns sub diagnosticul “Nu mai pot!” . Sunt cuvinte simple, încolăcite în jurul unei neputințe majore și pe care le rostim tot mai des decât ne-am dori…Ele semnalizează ajungerea noastră la un hotar de netrecut. Incapacitatea noastră de a ne continua drumul. Blocajul. Epuizarea. Și atunci rostim simplu, aproape mecanic:  “Nu mai pot!”

…De fapt am mai putea noi și o știm bine, dar pur și simplu…AM OBOSIT. Iar oboseala nu este numai una fizică. Nu te dor numai mâinile, picioarele, capul. De cele mai multe ori te doare sufletul, fiecare celulă a sa, în care se cuibăresc neputința și dezamăgirea că, atunci când “am putut”, nimeni din jur nu a remarcat asta.. Și sufletul ne doare….

Iar durerea sufletului este mai rea decât toate durerile din lume. Căci de suflet stau agățate, de fapt,  toate “organele” mersului înainte, chiar dacă în cartea de Anatomie acest lucru este ignorat…. Și atunci, la un moment dat, sufletul obosește. Zbaterile tale,  lipsa de susținere, spinările care ți se întorc, răutatea inexplicabilă a oamenilor, piedicile care ți se tot pun, la nesfârșit, lipsa de orizonturi, întunericul din tunelurile fără de luminițe – toate te învăluie, te sufocă, îți sug energia precum niște vampiri hulpavi. Și atunci tu, om puternic și de neoprit, ajungi să slobozești un oftat prelung și adânc precum groapa Marianelor și pe care-l prinzi în menghina celor trei cuvinte care cad ca o sentință : NU MAI POT. 

..Te oprești o clipă din urcușul anevoios pe munții care nu se mai sfârșesc și privești în jos, întrebându-te înciudat :  cui, oare, i-au servit toate arderile tale și toți bolovanii de pe umerii tăi de Sisif, pe care i-ai tot mutat de colo-colo?… Dar tu stii că la această întrebare nu vei primi niciodata răspuns, pentru că toate astea  nu i-au servit , de fapt, nimănui… Și uite-așa, primești,  în schimbul răspunsului, un diagnostic : diagnosticul prostiei tale. Primești confirmarea faptului că te-ai amăgit o viață întreagă crezând că cineva are nevoie de zbaterile tale, de investiția ta emoțională în  “afaceri” care nu ți-au adus niciodată vreun profit sufletesc, ci doar o uriașă și continuă pierdere…

“Nu mai pot!” – răsună periodic, neputințele noastre,  împachetate oftat  în aceste trei cuvinte colțuroase, care se rostogolesc cu zgomot, marcând fruntarii peste care sigur nu vom putea trece niciodată…Și taman în clipa în care suntem pregătiți să capitulăm, să predăm armele care nu au reușit niciodată să ne apere de înfrângeri, taman atunci când credem că acest “Nu mai pot!” este ultima bornă a zbaterii noastre, taman atunci simțim că…de fapt, mai putem! Oooo, și încă cât mai putem! 

…Și uite-așa,  o luăm de la capăt, iar și iar, spre mereu alte hotare, tot mai indepărtate, tot mai complicate și continuand să  sperăm, în taină, că nu vom ajunge prea curând la ultimul dintre ele…

Rubrică oferită de FARMACIILE CATENA : CARDIOVITA

 

 

Publicitate