Bărbați de 10

“ Ca antreprenor sau ca manager, esti practic sclavul echipei pe care o conduci” – interviu cu FELIX BLAGA, co-fondatorul OCTAVIC PTS, una dintre cele mai inovatoare companii de IT, orientată spre optimizarea producției industriale

Dacă cineva vă va da , ca temă, să întocmiți o listă a tinerilor de succes născuți în România și risipiți prin lumea cea mare, să nu-l uitați pe FELIX BLAGA! Înainte de a-l cunoaște personal, internetul va va povesti succint despre orădeanul care a reușit , alături de un prieten, să pună pe picioare, în România și Danemarca,  o companie de succes în domeniul  IT  – OCTAVIC PTS. Este una dintre cele mai inovatoare companii pe partea de digitalizare și optimizare a industriei, ajutând industria – atât pe cea din România , cât și pe cea din alte țări ale lumii – să fie în pas cu ultimele tehnologii.  Dar de ce , oare, apare în ecuație “Danemarca”? – vă veți întreba, poate. Pentru că acolo a ales să locuiască Felix, neuitând însă niciodată nici de unde se trage și nici unde și-a făcut studiile. Sau, în fine, o parte din ele, pentru că, după ce s-a inițiat în Calculatoare la Universitatea din Timișoara, Felix și-a desăvârșit pregătirea în cel mai “cool” domeniu al Prezentului, la Danmarks Tekniske Universitet. Și, intuiesc eu, țara nordică ce l-a găzduit o vreme, l-a cucerit într-atât, încât Felix a decis să devină un nume pe meleagurile sale, să-și pună în aplicare cunoștințele și pasiunea ,  bucurându-se, alături de echipa sa, de evoluția continuă a companiei pe care a creat-o, alături de Paul Harfaș.

Documentarea pentru cartea dedicată Danemarcei, de care m-am apucat, m-a adus în contact cu Felix. Nu a fost un interviu ușor de obținut : odată pentru că Felix are un ritm de viață sufocant, fiind cu totul absorbit de problemele companiei sale, apoi pentru că…nici nu se prea dă în vânt după publicitate : face parte din acea categorie de oameni care tac și fac! Într-un final însă, insistentele mele și-au atins obiectivul. Așadar, citiți mai jos parcursul pe care un tânăr al României de azi l-a avut, până să guste din pocalul succesului, în Danemarca. 

Marina Almășan : – In cazul tău, Felix, se adeverește că ..”tot Banatu-i fruncea”! Iată ce carieră frumoasă ai , însă curiozitatea mea de reporter mă îndeamnă s-o iau de la început. Deci …cum a început totul? Văd că ai absolvit exact genul acela de facultăți potrivite acestor vremuri. Cine te-a îndemnat? Cum ti-ai ales drumul?

Felix Blaga : – Evit sintagme de genul, am ajuns la concluzia ca peste tot gasesti oameni de toate felurile singura diferenta este ca media este mai buna sau mai putin buna la anumite capitole. Asa ca imi este clar ca nu poti judeca pe cineva dupa locul din care provine. Cred ca am avut noroc sa ma nasc intr-un mediu potrivit si sa am aptitudini tehnice. Orientarea a venit ca ceva natural la asta ma pricepeam si imi starnea curiozitatea. In plus am fost expus de mic la mediului industrial.

Marina Almășan : – Ai absolvit facultatea în România. Ce anume ti-a oferit învățământul superior românesc? Prin ce te-a dezamăgit?

Felix Blaga : – Avand in vedere sistemul de invatare si evaluare mi-a dezvoltat capacitatea de invatare (la kilogram,  as putea spune!) si pe cea de rezolvare de probleme. Unde cred ca am fost foarte nepregatit – poate si datorita slabiciunilor mele si am in continuare carente –  este la partea de scris rapoarte si documentare,  norocul este că am in jurul meu oameni care exceleaza la asta. Un alt aspect important care mi-a lipsit este munca in echipa (mediu mai mult competitiv decat cooperativ) , la acest capitol am reusit însă ulterior sa ma imbunatatesc semnificativ.

Marina Almășan : – Cum și de ce ai ajuns în Danemarca?

Felix Blaga : – Tin minte si acum:  eram student si lucram pentru o corporatie in Timisoara si discutam cu colegii despre faptul ca ma gandesc sa studiez in afara. Ei mi-ai spus simplu :  daca este sa o faci,  fa-o acum,  ca dupa ce termini facultatea incepi sa prinzi radacini si va fi mult mai greu sa o faci. M-am decis sa incerc,  iar in urma cautarilor mele am ajuns la concluzia ca tarile nordice ar fi potrivite din mai multe puncte de vedere cum ar fi: nivel bun de educatie gratis, grad de dezvoltare bun. Ce nu am luat in considerare atunci si m-a socat, a fost cat de scump este traiul,  dar m-am acomodat. Avand in vedere ca cea mai buna facultate la care am fost acceptat in partea de nord a fost in Copenhaga,  m-am decis sa incep calatoria.

Marina Almășan : – Acum, după ce ai “probat” ambele sisteme de învățământ, ce poți spune că are, in plus, învățământul danez?

Felix Blaga : – O infrastructura mai buna, media studentilor mai buna,  dar pentru mine personal cel mai important aspect a fost faptul ca s-a pus accent foarte mult pe lucrul in echipa si ca rezultatul  echipei era mai important decat contributia individuala.

Marina Almășan : – Ce scrie pe diploma ta de absolvire si, mai mult, ce anume ești acum, ce anume faci?

Felix Blaga : – Pe diplome sunt scrise multe;  cat m-a ajutat asta  este însă greu de spus. Imi place sa zic, de multe ori, ca antreprenor sau ca manager esti practic sclavul echipei pe care o conduci, ai rolul de a te asigura permanent ca fiecare poate performa, că este motivat si că are ce sa lucreze, dar mai putin te ingrijesti de ceea ce iti place tie cu adevarat sa faci,  norocul este că mie imi place asta.

Marina Almășan : – Ceea ce îmi spui, îmi amintește de o cugetare a filozofului Confucius : “Dacă îți place ceea ce faci, nu vei munci nicio singură zi din viața ta”. Deci, faci parte din categoria acestor fericiți! …deși din afară pare că nu te oprești din muncă! 😊 Spune-mi, Felix, ce te-a determinat să rămâi in Danemarca? Cu ocazia asta am să te rog să ne vorbești puțin și despre această țară.

Felix Blaga : – Mi-a placut destul de mult cultura, pentru că se potriveste cu felul meu de a fi. Un element important este egalitatea sociala ;  nu imi plac mediile in care există oameni foarte bogati si foarte saraci. Cred ca este o tara in care sistemul, in medie, functioneaza destul de bine si există oportunitati pentru a duce o viata ok și mult mai orientatata catre ce iti place sa faci.

Marina Almășan : – Frumoasă caracterizare! Hai să ne fererim atunci la viața ta în Danemarca : istorisește-ți parcursul danez. Presară-l și cu elemente de viață  personală.

Felix Blaga : – Am inceput studiile in 2009 la DTU(Danish Technical University) specializarea Software Engineering si am lucrat ca si student assistant la aceasi facultate. In 2011 m-am angajat ca si programator in domeniul financiar. Ulterior am lucrat in aplicatii pentru industria navala ca Manager de Produs si ca Manager de Dezvoltare. Prin 2016 am schimbat pe “share economy” si am inceput să investesc primele eforturi mai serioase in a deveni antreprenor pe mai multe directii: Soft pentru crearea de proteze dentare digitale, Soft pentru optimizarea cheltuielilor personale, Soft de transport colete si Octavic pe partea de optimizare procese de productie. Doar aceasta directie a supravietuit,  cu toate ca a fost destul de greu la inceput. O vreme a trebuit sa lucrez ca si consultant pe digitalizare in productie, ca sa pot sa sustin dezvoltarea businessului. Intr-un final,  in acest an pot spune ca am reusit sa avem un business care creste accelerat si are oameni dedicati și competenti pe toate departamentele,  in asa fel incat sa nu mai fie nevoie de implicarea atât de puternică a mea si a partenerului meu, in aspectele operationale.

Marina Almășan : – Vorbește-ne despre domeniul tau actual. Fă o pledoarie pentru cei ce vin din urmă!

Felix Blaga : – Sincer,  nu sfatuiesc pe nimeni sa se apuce de antreprenoriat! Implica mult noroc, mult stress, nesiguranta. Eu, cand am castigat bani, am pus deoparte ca sa pot face antreprenoriat si am acceptat din start ca exista un risc mare sa ii pierd. Am privit partea asta ca pe un hobby care costa destul de mult. Daca nu m-ar fi pasionat atat de mult,  nu m-as fi apucat! Este mult mai bine sa fi angajat si sa iei deciziii pe riscul altuia si sa poti sa renunti mult mai usor cand lucrurile nu merg cum ti-ai fi dorit.

Marina Almășan : – Iată ce efecte miraculoase naște pasiunea! Încercăm, Felix,  un Top5 al victoriilor tale profesionale?

Felix Blaga : – Iată-l :  1) Faptul ca am reusit sa ma adaptez cat de cat la o cultura noua si sa vad si o alta perspectiva in a lucra cu oamenii. 2) Fac ce imi place si pot sa imi pun creativitatea la contributie. 3) Pot sa ma intretin din banii pe care ii castig. 4) Am invatat foarte multe lucruri din multe domenii.

Marina Almășan : – Îndrăznesc să te întorc puțin în timp : Care din sfaturile primite de la părinți și din învățămintele din copilărie/adolescență ți-au prins cel mai bine în viață?

Felix Blaga : – Probabil m-au ajutat mult sa inteleg ca munca in sine poate fi placuta si motivanta si nu este doar un mijloc prin care iti castigi existenta.

Marina Almășan : – Există, oare, cum se spune un preț al succesului? Care este el, în cazul tău? 

Felix Blaga : – Succesul este foarte relativ,  depinde fiecare cum il defineste. Cred ca pretul este foarte mare, atunci cand altii il definesc pentru tine si faci ceea ce nu iti place sau ce se asteapta altii de la tine. Daca ceea ce faci, faci cu placere si te trezesti dimineata motivat iar mediul de lucru este stimulant, atunci pretul este relativ mic.

Marina Almășan : – Vorbește-ne despre compania ta. În primul rând, de unde “OCTAVIC”? Care este sorgintea numelui? Dar a companiei?

Felix Blaga : – Compania s-a nascut din dorinta mea si a asociatului meu Paul Harfaș de  a fi antreprenori si de a crea un produs intr-o zona in care ne pricepem.  Ideea numelui a fost a lui Paul si a  avut la baza “Octava” din muzica si electronica, cea care reprezinta dublul frecventei si am decis ca noi vom dubla  OCTAVIC in fiecare an si o sa ajutam clientii sa-si dubleze performanta.

În cadrul   OCTAVIC PTS noi am dezvoltat o solutie software si hardware care culege date in timp real de la masinile de productie si de la operatori si ii ajuta pe acestia sa produca mai eficient si sa reduca pierderile si risipa. Solutia pe care o oferim se preteaza in diferite industrii: pharma, food& beverage, automotive, constructii la companii de renume in diferite tari.

   Suntem ingineri,  asa ca ne-am concentrat destul de mult sa cream un produs si sa-l “vindem” după cum ne-am priceput noi,  adica tehnic. Ne-a reusit,  dar puteam sa ne miscam mult mai repede daca puneam mai multa energie in vanzari si marketing. Partea buna totusi este ca avem un produs matur la cele mai inalte standard, iar acum  suficiente fonduri  sa crestem accelerat.

Marina Almășan : – Cu ce va diferentiați voi de alte companii de pe piata?

Felix Blaga : – Produsul OCTAVIC are mai multe elemente unice:

  • O interfata intuitiva si prietenoasa precum un smart phone. Ideea noastra  a fost ca,  daca cineva poate utiliza un smartphone,  cel putin la fel de usor ar putea folosi si sistemul nostru
  • Capabilitati complete care acopera tot ce tine de productie
  • Flexibilitate ridicata,  acoperind de la procese manuale, continue , discrete in diferite industrii

 

Marina Almășan : – Sună foarte spectaculos, ceea ce ați reușit să faceți! Care este cea mai mare satisfacție a ta, in calitate de antreprenor?

Felix Blaga : – Aceea că vezi ca lumea este multumita de produsul sau serviciul pe care il oferi, că  faci parte dintr-o echipa cu care iti face placere sa lucrezi și că  munca de zi cu zi ti se pare motivanta. Pe langa asta cred ca ma atrage foarte mult sa pot sa fiu creativ si sa ma gandesc cum s-ar putea rezolva prin solutii tehnice problemele pe care le întâmpină fabricile.

Marina Almășan : – Înțeleg că intenționezi să-ti aduci afacerea pe tărâm mioritic. Mi se pare o intenție lăudabilă, dar…pot să te întreb de ce?

Felix Blaga : – Afacerea a inceput prin dezvoltarea produsului de către noi doi,  eu lucrand din Danemarca si Paul din Romania. Oarecum natural ne-am dezvoltat, in principal, in Romania,  avand in vedere ca ne era mai usor sa atragem oameni la costuri mai usor de gestionat. Momentan avem o companie in Danemarca si una in Romania si lucram sa ne extindem cat mai repede in restul Europei.

Marina Almășan : – Grozav! Nu pot decât să vă urez succes maxim! Să înteleg că intenționezi să spui STOP vieții in Danemarca?

Felix Blaga : – Nu ma gandesc la asta, din motiv că nu vreau sa fiu permanent cu gandul că o sa ma mut si , în consecință, sa imi fie greu sa imi construiesc o viata acolo unde locuiesc!  Momentan ma simt bine in Danemraca,  m-am obisnuit, dar ma simt bine si in Romania. Iar cand o sa consider ca este timpul sa ma mut,  o voi face.

Marina Almășan : – Am să profit pentru a te ruga să numești 5 plusuri și tot atâtea minusuri ale țării tale “de adopție”. 

Felix Blaga : Voi încerca. Iată “plusurile”, în opinia mea: * Oamenii sunt mai multumiti cu ce au si societatea este mult mai egala * Un sistem public care functioneaza. * Un mediu placut de trait * In medie,  oamenii sunt mai educati, dar asta nu inseamna ca nu gasesti peste tot exemple de la toate extremele * In medie,  o atitudine mai buna.

Iată și câteva “minusuri” : * Este putin mai greu sa iti creezi relatii superficiale. Cele profunde sunt greu de creat peste tot😊 * Ca si strain,  exista discriminare. Eu am inteles ca asta vine din evolutia umana,  asa ca incerc sa trec foarte usor peste si nu o iau niciodată  personal. * Vremea nu ajuta prea mult. * Limba este destul de dificil de invatat.

Marina Almășan : – Deși nu intenționez să mă stabiles acolo, mă va ajuta analiza ta, în cartea pe care urmează să o scriu! Spune-mi, Felix, ce ți-a oferit Danemarca  ție, personal? Dar tu ei?

Felix Blaga : – M-a facut mai usor adaptabil la diferite situatii și medii de lucru, la diverși oameni. Practic, atunci cand locuiesti o perioada mai lunga intr-o alta tara,  esti fortat sa te adaptezi si ajungi sa vezi mai multe perspective. Ce i-am oferot eu, ei,   Danemarcei?…În afara faptului că am lucrat din greu si am sustinut economia locala,  nu stiu, sincer…

Marina Almășan : – Judecând după succesele voastre, cred că i-ați oferit și voi destule! ..Dar dacă vei lăsa, la un moment dat,  Danemarca în urma ta, care vor fi amintirile care te vor urma toata viața?

Felix Blaga :  – Oamenii cu care am relatii aici, lucrurile pe care le-am facut si zonele in care am trait.

Marina Almășan : – Numește cel mai emoționant moment, trăit de tine pe pământ danez. Cu detalii.

Felix Blaga : – Cu siguranta, un astfel de moment a fost la inceput, atunci cand am venit la studii, aveam bani pentru o perioada scurta si trebuia sa imi gasesc ceva de lucru ca sa ma pot intretine. Preturile erau destul de mari,  iar ca strain nu esti primit cu bratele deschise,  chiar daca esti competent. Am avut totuși noroc ;  oricum eram pregatit sa fac orice fel de munca, pentru ca să reușesc macar sa imi termin masterul.

Marina Almășan : – Deși știu că îți displace, o să te rog totuși să ne vorbești puțin și despre tine, dincolo de profesie. 

Felix Blaga : – Prefer sa vorbesc mai putin despre partea asta in public,  asa ca o sa fiu scurt. Ce ma pasioneaza in timpul liber este sa socializez si sa citesc cărți pe  teme care au legatura cu psihologia. Ca si persoana,  sunt foarte extrovert si incerc sa ii consider pe oameni cat mai egali astfel incerc sa nu ridic pe nimeni pe un piedestal,  dar nici sa nu ii desconsider pe altii. Caut sa am rabdare cu toti si  imi place sa fiu inconjurat de oameni diversi.

Marina Almășan : – Cum te vezi peste vreo 25 de ani?

Felix Blaga : – Sper sa fiu sanatos si sa am posibilitatea sa lucrez la proiecte care imi fac placere si care au impact.

Marina Almășan : – Dar Lumea, cum va fi , oare?

Felix Blaga : – Din cate inteleg eu, trendul este tot mai mult spre interactiunile in mediul digital. Oamenii au nevoi de interactiuni fizice si de relatii cat mai apropiate,  asa ca multora cred ca le va fi greu sa fie fericiti.

Marina Almășan : – Eu îți doresc să fii și prin asta mă apropiu de finalul interviului. Vorbim puțin și despre planurile de viitor? 

Felix Blaga : – Ma pasioneaza mult proiectul la care lucrez acum,  asa ca,  cel putin o perioada,  voi fi foarte implicat in a dezvolta produsul si businessul. Pe plan personal sper sa reusesc sa am relatii cat mai bune cu cei din jurul meu.

Marina Almășan : – Iți doresc din inimă să-ți reușească cele propuse! Hai să încheiem cu cea mai mare dorință a ta!

Felix Blaga : – Sa reusesc cat mai mult sa fac lucrurile care imi plac (se mai schimba ele pe parcurs!) si pentru asta, cu siguranta, o conditie esentiala este să fiu sanatos.

Marina Almășan : – Așa să fie! Mulțumesc pentru interviu și abia aștept să mai aud despre tine și despre voi lucruri extraordinare!

Publicitate