Idealul masculin diferă de la femeie la femeie. Unele își doresc bărbați frumoși, musculoși, visează la „vandami” în brațele cărora să adoarmă frânte-n două, după ce au cutreierat, alături de ei, cele nouă ceruri ale așternutului. Pentru altele, ceea ce contează nu este masa musculară, ci cea.. financiară! Poa’să fie alesul oricât de sfrijit, sau, dimpotrivă, sferic, dacă are conturi îndestulătoare, e valabil. De fizionomiile frumoase ale masculilor femeile deștepte au cam învățat să se ferească : cine să-și dorească să aibă alături un magnet pentru celelalte muieri? Doar nu poți trăi toată viața păzindu-ți „comoara” de agresiunea pofticioaselor din jur!
Dar…. parcă nici un partener hidos nu prea-ți vine să-ți iei.. Povestea aia cu „bărbatul trebuie să fie mai frumos decât dracul” îți cam vine s-o lași pentru prietenele tale! Tu…vrei parcă ceva mai mult de la viață!
Am întâlnit destule femei cu gândire pragmatică și pentru care bărbatul ideal este cel ce reușește să îndeplinească o seamă de criterii cât se poate de..”concrete”: să aibă casă, mașină, un job bun și o mamă cât mai la distanță, eventual pe lumea cealaltă.
Există și femei deloc pretențioase : bărbat să fie, că restul vine de la sine! Cu alte cuvinte, simpla prezență a unui penis jucăuș în pantaloni recomandă, în viziunea lor, candidații, ca fiind ideali pentru o excursie la altar.
Însă categoria care mi se pare cel mai interesant de analizat, este cea a femeilor care-și doresc alături un…papagal! Multe evită să asocieze fățiș numele acestei zburătoare cu imaginea alesului inimii lor, însă toate semnalmentele acestuia din urmă conduc către biata zburătoare. În dorința de a fi ELE capul familiei, de a-și manipula jumătățile de viață după bunul lor plac, de a-și manifesta plenar, în prezența lor, veleitățile dictatoriale, femeile din această categorie sunt disperate să-si procure astfel de specimene. Au noroc că lumea este plină de astfel de „mutații genetice”! ..
Bărbatul – papagal este bărbatul fără personalitate. Sinonimul lui este „bărbatul – cârlig de rufe”, pe care-l poți plasa unde vrei tu, manipula după cum vrei tu, obține de la el ce dorești, iar apoi te poți lăuda în fața prietenelor cu toate aceste performanțe. Ale tale, până la urmă.
Bărbatul-papagal nu se educă, se procură ca atare. Desigur, cu tenacitate și ingeniozitate, poți transforma un bărbat normal într-un bărbat-papagal, dar nu e mai simplu să ți-l iei „gata fabricat”?
Bărbatul-papagal are o mulțime de calități: știe să tacă și să execute, poate fi folosit cu succes la aproape orice activități casnice ( de la spălatul vaselor, până la realizarea goblenurilor), poate fi fraierit cu ușurință și înșelat cu succes, fără ca măcar să bănuiască. Că doar de aceea e papagal, nu?
Am încercat de câteva ori să intru în mintea unor astfel de bărbați-papagali, pentru a vedea ce anume-i face să se complacă într-o asemenea poziție umilitoare. Rezum variantele pe care le-am găsit în străvezia lor materie cenușie : 1) prostie 2) un efect secundar al sindromului de „băiatul mamei” 3) spirit pacifist, tradus în dorința de a se lăsa călcat în picioare, doar pentru a evita conflictele cu nevasta 4) faza de „dragoste nebună”, care te face să înghiți orice de la ființa iubită, chiar și măgăriile 5) din nou, prostie – asta ca să închei simetric.
Am întâlnit, la viața mea, și papagali care PĂREAU doar a fi papagali, pentru a abate atenția soției și a celor din jur de la solida lor existență paralelă, extrem de colorată și picantă. Cu alte cuvinte, făceau pe papagalii, în realitate erau niște autoentice păsări de pradă. Diversiunea face, nu-i așa, parte din lumea în care trăim..
Iar în final, dacă tot vorbim de papagali, dați-mi voie să vă spun că și eu am avut unul. Stați! Nu vă gândiți prea departe, mă refer la un papagal real, din specia ” Marele Alexander”, cu pene verzi și ciocul de oțel, pe care-l țineam în bucătărie, într-o colivie uriașă. Singurele lucruri pe care mi le amintesc despre Teverel ( așa-l chema, pentru că funcționa pe post de mascotă a uneia din emisiunile mele!) erau acelea că era prost grămadă, că scotea sunete stridente, că făcea o groază de mizerie în jur și că era foarte agresiv. Cam așa arată, de fapt, un papagal. Și atunci nu pot să nu mă întreb: ce naiba de femeie ar putea să-și dorească un astfel de bărbat?
Comentează