Vrei o ciocolată, o alegi din raft și te uiți la termenul de valabilitate. Dacă se încadrează în el, o cumperi. Ajungi acasă și mănânci cu poftă primul pătrățel. Ești o femeie responsabilă și acul cântarului nu te lasă rece, așa că vei mânca numai câte o bucățică pe zi. Mănânci și te simți bine. Mănânci, până o termini sau până ciocolata iese din termenul de valabilitate. Altminteri, riști o urticarie de toată frumusețea.
La fel și cu bărbații din jurul nostru : există , printre ei, înși care ne sunt benefici doar pentru o perioadă limitată de timp. Cu cât încalcă mai mult această perioadă, cu atât răul pe care ni-l fac devine din ce în ce mai mare. Prin urmare, renunță la ei, după ce ies din termenul de valabilitate, daca vrei să nu te pricopsesti cu vreo indigestie sentimentală sau vreun ulcer al sufletului, de care să nu te mai scape niciunul din leacurile inventate de om sau natură…
Există, așadar, bărbați pe care este bine să-i iubesti, cum s-ar zice, ținându-i “ la distanță”. Să te întâlnești cu ei, să mergi în club, la film, la mare si… atât. Cu cât îi vei lăsa să ambaleze mai tare motorul pe autostrada ce duce spre sufletul tău, cu atât te vor dezamăgi mai consistent : le vei descoperi părtile umbrite și cusururile bine pitite, lucru care te va mâhni nespus. Vei desluși, în ei, acele lucruri care nu antrenează nicidecum binele din tine, ci dimpotrivă, cele care trezesc fiara din tine, cele care te arată așa cum nu vrei să ști că ești. Vei descoperi, la acesti bărbați, prăpastia atât de adâncă între felul cum sunt ei cu adevărat și felul în care vor ei să pară…
Unii bărbați reprezintă pentru tine, pur și simplu, o soluție de moment. Nu și un leac pentru suflet. Ei reușesc, pentru o vreme, să-ți reamintească faptul că, iată, nu ai uitat încă să iubești. Ei dezgroapă în tine emoții încremenite în timp, reaprind flăcări a căror ardere n-ai mai simțit-o demult. Ei reușesc a te face să te simți din nou vie. Chiar și numai preț de o respirație. Ei nu sunt însă meniti să-ți rămână alături, căci prețul unei asemenea rămâneri va fi echivalent cu nefericirea ta. Îți vor bloca evoluția și îți vor consuma întreaga vlagă, asemeni unor vampiri energetici sentimentali. Așa că, după expirarea termenului lor de valabilitate, elimină-i din viața ta! Aruncă-i la lada de gunoi al istoriei!
Există, prin urmare, bărbați care te vindecă pe moment, îți oblojesc rănile sufletești, dar care însă te fac să suferi apoi o viață întreagă. Și nu, nu trebuie să pui sub semnul întrebării pătimașele lor declarații de iubire : poate că ei chiar te iubesc, insă demonstrația iubirii lor e șchioapă, iar meteahna lor – este aceea de a lăsa lucrurile la stadiul de simple declarații. E posibil ca ei chiar să îți dorească binele, însă nu se vor pricepe deloc să-l aducă în viața ta, iar neștiința lor te va costa fericirea.
Și, deși ți se pare, poate, că ți-ai găsit sufletul – pereche, nu te grăbi să deschizi șampanii și să dai cu artificii : căci un astfel de bărbat nu reprezintă aproape niciodată soluția salvatoare pentru problemele tale, ci, dimpotrivă, va deveni el însuși o problemă. Un astfel de bărbat e condamnat să rămână pentru totdeauna musafir în casa ta și niciodată parte din aceasta.
Bărbații despre care am vorbit, vor exista în viața noastră strict atât cât trebuie. Ei sunt temporari și nu definitivi si au termenul de valabilitate înscris pe eticheta sufletului. Și chiar dacă ne agățăm de ei ca și de un colac de salvare, vom vedea că, de cele mai multe ori, în compania lor, curenții ne vor împinge spre mări și mai învolburate, spre furtuni și mai mari. De aceea soluția nu poate fi decât una singură : să încercăm să ne salvăm întotdeauna singure și să evităm a ne investi prețiosul timp în astfel de relații temporare, care nu fac decât să ne arunce într-o păguboasă rătăcire…
Rubrică oferită de :
Provocator şi instructiv articol! Bărbat=Produs=Ciocolată=Termen de Valabilitate!De consumat cu măsură, eventual cu poftă, cu atenţie mărită să nu cumva să apară ceva mâncărimi dacă se depăşeşte termenul de valabilitate. Dupa ce am citit acest articol m-am bucurat că nu sunt un bărbat din ciocolată,bun de devorat atunci când o femeie simte nevoia şi plăcerea să pună câte o tabletă dulce-n gură.Neapărat, atunci când vor consuma,femeile de 10 să aleagă ciocolata cu cel puţin 70% cacao!
Sper că veţi scrie şi despre bărbaţii care au garanţia pe viaţă!Să afle femeile de 10 că există şi aşa ceva!Ciocolată cu 99% cacao!