Bombănelile Marinei Editoriale

La profesorul BOGDAN MARINESCU, la consult

    Ori de cate ori îl vizitez pe doctorul Bogdan Marinescu – fie ca pacientă fidelă, fie ca prietenă – mă-ntorc acasă oscilând  între speranță și mâhnire. Stările mele nu au nicio legătură cu diagnosticuri medicale și nici cu dialogurile noastre despre orice, strecurate între două programări succesive ale eminentului medic. Au legătură fix cu domnia sa , ca om. Și am să ma explic. 

Speranța vine dinspre încrederea pe care ți-o dă gândul că în România încă n-a murit de tot profesionalismul și n-au pierit adevăratele caractere. Nu vă ascund, am de a face frecvent cu lumea medicilor. Și nu, nu pentru că aș fi o fire bolnăvicioasă sau excesiv de ipohondră. Ci pentru că , știindu-mi emisiunile în care mi-au strălucit frecvent somități ale lumii medicale, prieteni, simple cunoștințe sau colegi disperați, mi se adresează frecvent după ajutor : “să le recomand un medic bun”. Disperarea nu le vine neapărat dinspre bolile pe care destinul li le așează în cârcă, ci mai ales dinspre groaza de a nu nimeri la un medic nepotrivit ( evit cuvânul “prost” pentru că nu-mi place să jignesc) , care să le grăbească sfârșitul. Într-un Prezent atât de evoluat, este inadmisibil ca lumea să ajungă să se teamă de doctori, de spitale. Fraze de genul “Numai la spital să nu ajungi, că mori cu zile!” sunt halucinante și-ți stârpesc orice umbră de încredere în tot și în toate….Cum spuneam, întâlnirile mele periodice cu “dom’Profesor” ( n-o să vă vină să credeți, dar chiar și soția sa – la rându-i un eminent medic, îl răsfață cu acest apelativ, cunoscând mai bine decât oricine unicitatea soțului său!) – astfel de întâlniri, așadar, devin pentru mine un adevărat balon de oxigen : realizez că DA, în România mai sunt încă destui medici de excepție, care strălucesc în cabinetele lor, căptușite cu înveliș de modestie, de obicei direct proporțională cu valoarea, profesională și umană,  a celui din lăuntrul lor. Că lupta nu e încă pierdută, armele nu sunt încă depuse, că mai sunt încă uși la care poți să bați , cu încredere, înainte de a te sui în avioanele care să te ducă aiurea, prin spitalele “salvatoare” ale lumii. 

  Dar în același timp, ies, de fiecare dată din Cabinetul de pe strada Mircea Zorileanu , cu inima făcută ghem. Înghesui în ea și mâhnirea că astfel de oameni nu au primit de la țara lor respectul și prețuirea cuvenite. Da, există intr-adevăr sute de mii de familii din România care-i datorează profesorului Bogdan Marinescu ( și aici folosesc numele domniei sale ca simbol al medicilor nostri de excepție) fericirea lor. Uneori chiar viața. Și cu siguranță, multe dintre fostele paciente nu uită acest lucru, urându-i , chiar și peste decenii, “La mulți ani!”, la cumpăna dintre ani, binefăcătorului lor. Dar societatea? Oare noi, toți ăștialalți, știm să-i prețuim cum se cuvine pe medicii noștri , pe aceia care ar merita să-și aibă cabinetul suit pe un soclu imaginar, toți trecătorii scoțându-și smeriți pălaria în fața lor? Știe, oare, țara asta ( sau ce-a mai rămas din ea), să le facă acestor titani în viață ai medicinei românești, cât mai lin drumul spre perioada “retragerii” ( deși în cazul unor oameni precum Bogdan Marinescu, “retragerea” este un cuvant lipsit de conținut)?  Cand vom învăța să le demonstrăm unor astfel de oameni iubirea si recunoștința noastră, și nu abilitatea de a le fabrica vini false,  care sa le clatine reputația și să-i îngenuncheze în fața imposturii?

….Pe strada Zorileanu din liniștitul cartier Bucureștean Domenii, toamna se insinuează prin coroanele arborilor. Cade, discret, cate-o frunză, iar drumul pană la locul în care-ți găsești parcare pentru mașină se află,  de cele mai multe ori,  la o oarecare depărtare de poarta micuței clinici, pe care familia Marinescu a găzduit-o la parterul casei în care locuiește de-o viață. Pășind pe străduța înmuiată în liniște, ai timp să te gândești la toate cele de mai sus. La Bogdan Marinescu, la soția sa și la toți ceilalți eminenți slujitori ai lui Hipocrate din generația lor, care continuă să ardă pentru această nobilă meserie, în timp ce, în jurul lor, lumea se bate pentru putere, pentru privilegii, pentru glorie efemeră. Încărcată de energia unui om ce și-a confundat întreaga viață cu profesia, mă desprind de fiecare dată de acest loc, dorindu-mi ca data viitoare să-l găsesc pe “Dom’profesor” tot acolo, sănătos și încărcat de energia pozitivă și de bunatatea  care-l definesc.

 

Rubrică oferită de FARMACIILE CATENA : BOTOX LIKE

Comentează

Click aici pentru a spune ceva frumos

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.