Banii: statut, resurse sau boală?

Banii sunt un subiect controversat. Toată lumea şi-i doreşte, nimănui nu-i place să vorbească despre ei sau despre câti are, dar adevărul este că statutul financiar este un prim indicator al succesului unei persoane. Dar nu cel mai important şi în special, nu unul relevant, în opinia mea.

Trăim într-o lume în care din ce în ce mai mulţi oameni devin sclavii banului, fie că îi au, fie că nu îi au. Dacă nu îi au, îşi doresc, dacă îi au, îşi doresc mai mulţi.

Oamenii cu bani sunt adesea huiduiţi, criticaţi, invidiaţi, culmea, de către cei care, de fapt, îşi doresc… tot bani.

Studiind atent diverse persoane, am ajuns la concluzia că toţi ne dorim să fim sănătoşi, dar în pofida acestui lucru, fiecare în felul nostru, alergăm după bani. Fie că ne oferă confort, ne hrănesc orgoliul prin puterea de control asupra altora, fie că ne ajută să ne satisfacem anumite plăceri, banii contează.

Jurnalistul care apelează la titluri bombastice şi adesea la ştiri neadevărate, angajatul care încearcă să se impună în faţa celorlalţi colegi, afaceristul care face strategii să obtină un profit mai mare, moderatorul care uneori calcă pe cadavre şi intră cu picioarele în viaţa personală a unui om doar pentru audienţă, vânzătorul care te fură la cântar sau diluează un produs ca să obţină o cantitate mai mare şi tot aşa… totul se rezumă la bani.

E evident că nu putem să trăim fără bani.

E cert că suntem însetaţi şi de dorinţa de recunoaştere, de apreciere, de afiliere, dar la nivel individual, fiecare persoană vrea mai mulţi bani.

Şi fiecare dintre noi vinde ceva, ca să facă bani, indiferent că este vorba de imagine, servicii, produse, iluzii, etc.

Dar problema este că banii ne fac adesea să uităm să fim oameni, să conştientizăm faptul că banii nu cumpără sănătate, ci doar medicamente şi tratamente, că poţi cumpăra servicii cu bani, dar nu şi prieteni adevăraţi, că poţi aduna multi oameni în jurul tău, dar nu ai garanţia că îţi vor fi fideli, că ştim preţul, dar uităm să descoperim valoarea.

Şi totuşi, câtă ipocrizie ne înconjoară!!! Mă amuză uneori câte un moderator care aruncă cu noroi în câte o persoană publică sau în câte un om de afaceri prosper, în timp ce respectivul moderator, de fapt, pentru ce “lupta“ pe post încercând să denigreze alte persoane? Evident, pentru audienţă, care aduce reclamă, deci…bani.

Ideea e că fiecare persoană îşi doreşte să facă bani; diferenţa e că unii sunt asumaţi, alţii mai puţini asumaţi şi alţii deloc asumaţi. Şi nu este nimic greşit în a dori să faci bani, atâta timp cât se întâmplă în limitele bunului simţ şi legal.

Dar ştiţi ce am observat? Că, de regulă, cei dintre cei mai ahtiaţi după bani, îi acuză pe alţii de această ”boală”:)  Dacă sunteţi un pic atenţi, o să observaţi că exact aşa stau lucrurile. E vorba de un mecanism simplu – psihologie inversă – pe care o aplică, după părerea mea, doar oamenii ”mici”.

Şi atunci cum menţinem un echilibru?

Acceptând în primul rând că toţi ne dorim, în afară de sănătate, să avem succes în ceea ce facem şi să facem bani.

Banii trebuie “respectaţi”, ca să nu se întoarcă împotriva ta, deci nici să fii risipitor nu e de lăudat, dar şi să uiţi că banul e făcut să circule e o problemă.

Să accepţi că alţii fac mai mulţi bani ca tine şi să nu îi urăşti e o dovadă de maturitate şi înţelepciune, să iei asta ca pe o încurajare pentru tine, asta e cheia, în opinia mea, bineînţeles.

Chiar totul se învârte în jurul banului? Depinde din ce unghi privim lucrurile şi ce ne dorim ca răspuns.

Dragii mei, eu vă doresc să faceţi bani, câţi vreţi voi sau cât aveţi nevoie, dar amintindu-vă mereu de ce spunea Emil Zola: ”Fericirea nu poate fi cumpărată cu bani şi dragostea nu poate fi obţinută cu forţa”. Şi eu aş mai adăuga că dragostea nu poate fi nici măcar menţinută cu forţa.

Ne putem cumpăra cu bani un ceas, dar nu putem să cumpărăm şi nici să oprim timpul în loc, aşa hai să ne bucurăm de fiecare clipă, să trăim, să iubim fără limite.

Şi ca să închei aşa cum am început, fie ca toţi să avem banii în cap şi în buzunar, dar în nici un caz în inimă, că nu acolo e locul lor.