Astfel cum am promis în articolul precedent., episodul II, astăzi o să încerc să vă și exemplific noțiunile juridice explicate anterior, de interes superior al copilului și autoritate părintească, prin povestirea unor cazuri ale subsemnatei în calitate de avocat, ivite după intrarea în vigoare a Noului Cod Civil, astfel că vă va fi mai ușor să le înțelegeți și poate vă vor ajuta în cazurile dumneavoastră personale.
Vă supun atenției cazul unei doamne și al soțului său care au divorțat în anul 2010, într-un final prin acordul părților, iar minora în vârstă de 5 ani a fost încredințată spre creștere și educare mamei sale. Tatăl a fost obligat la o contribuție lunară de 300 lei până la majorat și avea dreptul la un program de vizitare primul și al treilea week-end pe lună, de sâmbătă ora 10:00 până duminică la ora 18:00 la domiciliul acestuia, cu obligarea de a lua minora de la domiciliul mamei și a o aduce înapoi la terminarea programului de vizită, program ce se va desfășura până la vârsta de 8 ani în prezența mamei; două săptămâni în vacanța de vară în perioada de concediu de odihnă al tatălui, până la vârsta de 8 ani în prezența mamei; cu ocazia zilei de naștere a minorei în fiecare an în prezența ambilor părinți, cu ocazia Crăciunului și a Anului Nou, în anii pari în perioada 22.12.-28.12 și în anii impari 27.12-02.01 la domiciliul tatălui, în prezența mamei până la vârsta de 8 ani; a doua zi de Paște, în anii impari la domiciliul tatălui de la orele 10:00 până la orele 18:00, în prezența mamei până la vârsta de 8 ani; în anii pari la domiciliul mamei de la orele 10:00 la orele 18:00. Acest program a fost încuviințat de instanță ca urmare a înțelegerii părților.
De menționat că minora suferea de o formă avansată de astm bronșic cu internări multiple în spital, cu pusee de leșin, sufocare, pierdere de cunoștință, cu intubare etc, pentru care există sute de acte medicale. Tatăl considera aceste episoade ca fiind exagerări ale mamei și teatru al copilului, astfel că a desconsiderat în permanență starea de sănătate a propriului său copil, repezindu-l în dese rânduri și fiind obiectul glumelor sale nesărate. În plus, minora a asistat înainte de divorțul părinților ei la multiple certuri generate de tată, inclusiv violențe fizice aplicate de tată mamei, urlete, țipete ale acestuia, stări depresive și jigniri multiple în fața cunoscuților adresate mamei inclusiv de față cu propriul copil, neimplicare a acestuia nu numai în creșterea și educarea minorei, ci și în treburile casnice. Sub imperiul acestor violențe și jigniri, cei doi au hotărât într-un final să se despartă și într-un moment de luciditate soțul a consimțit la încheierea unei înțelegeri cu privire la desfacerea căsătoriei și a cererilor accesorii divorțului, cum ar fi încredințarea minorei și programul de vizitare. S-a ales această formulă de vizită în prezența mamei, întrucât fetița nu mai vroia să-și vadă tatăl, îi era frică când îl vedea, începea să tremure și să plângă, de multe ori intra în crize spastice, reamintindu-și cu regularitate episoadele de violență la care o supusese pe mama sa, precum și câteva episoade violente chiar asupra sa, la o vârstă fragedă.
Vă minunați, nu, cum se poate exercita un astfel de program, în condițiile în care mama trebuie să fie prezentă la toate întâlnirile? Bineînțeles că acest program nu a fost respectat niciodată, nu numai că minora a refuzat sistematic să stea cu tatăl, dar nici nu vroia să se dezlipească de mama sa. Astfel că rarele dăți când tatăl a binevoit să dorească să își vadă copilul, se petreceau în parc, cu mama stand pe bancă, tatăl la fel, fără să încerce să interacționeze cu propriul copil, vorbind la telefon sau încercând să o facă pe mama să se împace, mai ales față de faptul că acesta nu prea avea unde să locuiască și nici servici nu avea, ci dorea să fie întreținut ca și până atunci. Din punct de vedere procedural, consider că un astfel de program, chiar dacă era urmarea înțelegerii părților, nu ar fi trebuit să treacă de verificarea judecătorului, care trebuia să realizeze că este imposibil de pus în practică – unde ar fi stat mama la domiciliul tatălui în orele de vizită și mai ales noaptea, sau în concediu amândoi cu copilul, în condițiile în care nu se mai înțelegeau deloc-, în plus nu se respecta interesul superior al copilului și nici dreptul părinților de a menține legături cu copiii. Dar aceasta este o altă discuție, pe care mulți o evită, întrucât s-ar critica opinii ale judecătorului, însă consider că cea mai bună evoluție se face prin discuții și critici constructive. Vom reveni probabil cândva la acest subiect sensibil.
În anul 2012 tatăl introduce cerere prin care solicită exercitarea autorității părintești de către ambii părinți și exercitarea programului de vizită fără prezența mamei. În acest stadiu am intrat în acest dosar, subsemnata nereprezentând mama la divorț. Tatăl considera că i se restrâng drepturile prin prezența mamei, invocând faptul că mama refuză să vină în casa părinților tatălui cu copilul și astfel nu-și poate vizita fata. Mama a formulat cerere reconvențională solicitând păstrarea programului de vizită în prezența mamei până la vârsta de 10 ani și exercitarea autorității părintești exclusiv de către aceasta, și în principal deciziile medicale cu privire la starea fetiței să se ia de către mamă, mai ales față de faptul că aceasta era medic pediatru.
Am solicitat instanței o expertiză psihologică a minorei pentru a se observa de un specialist frica pe care minora o dezvoltă față de tatăl său, precum și faptul că mama nu o influențează în relațiile cu tatăl, instanța a admis efectuarea unui raport de psihodiagnoză și evaluare psihologică întocmit de specialiștii DGASPC. Evident că a fost un raport succint, dar care a evidențiat că: ”minora prezintă multiple simptome anxioase, în special din sfera anxietății de separare, distres excesiv când este anticipată separarea de mamă, teamă că i s-ar putea întâmpla ceva rău dacă s-ar despărți de mamă, frici multiple. Mama reprezintă principala figură de atașament a copilului. Relația cu tatăl este ambivalentă. Fetița se bucură de întâlnirea cu acesta și de activitățile petrecute împreună. Afirmă tata e și bun e și rău, povestește un episod de violență fizică asupra mamei și încheie spunând că ”mi-ar fi frică dacă aș merge doar cu tata, fetița afirmă că ”m-ar putea bătea”.” Psihologul a recomandat un program petrecut împreună cu tatăl de 6-8 ore în week-end, alături de 2-4 ore într-o după-amiază din timpul săptămânii, prezența mamei poate fi recomandată doar dacă este necesară pentru supravegherea stării de sănătate a fetiței, iar minora trebuie inclusă într-un program de consiliere psihologică.
Instanța a considerat atitudinea medicală a mamei ca fiind hiperprotectivă, în condițiile în care erau depuse la dosar sute de acte medicale și internări. Cu privire la programul solicitat de tată instanța a considerat că se impun modificări, conform recomandărilor psihologului, întrucât nu pot fi ignorate simptomele anxioase ale copilului. Astfel în primele 3 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii, programul obișnuit de vizită se va desfășura prin luarea copilului timp de 3 ore într-una din zilele lucrătoare ale săptămânii, precum și în prima și a treia săptămână a fiecărei luni, sâmbătă și duminică între orele 10:00 și 18:00, urmând ca începând cu a patra lună copilul să fie luat de tată de sâmbătă ora 10:00 până duminică ora 18:00. În perioada găzdurii, tatăl are obligația de a asigura condiții locative corespunzătoare vârstei sale, de a respecta prescripțiile medicale și după caz, tratamentul urmat de copil, evitând expunerea acesteia la substanțe alergenice. În situații de urgență, dacă există neînțelegeri între părinți, decizia aparține mamei.
Împotriva acestei sentințe am declarat apel, unul dintre motive fiind că programul limitat de instanță, tocmai pentru a facilita relațiile dintre tată și fiică, precum și sporirea încrederii fetiței, ar trebui să dureze cel puțin un an, asociat cu includerea copilului într-un program de consiliere psihologică având ca obiectiv ameliorarea simptomelor anxioase și împreună cu psihologul să se creeze un program mulat cât mai bine pe problemele minorei. Apelul a fost respins ca nefondat.
Împotriva apelului am formulat recurs, care a fost admis de Curtea de Apel București, instanța considerând că ”aspectele legate de asigurarea unui mediu (microclimat) lipsit de elemente de risc din perspectiva afecțiunii medicale de care suferă minora au o deosebită importanță, iar tatăl (ca și mama) este obligat ca prin atitudinea sa sa să-i asigure minorei o normală dezvoltare psihică și fizică. Mai mult, este recunoscut că oricare dintre părinți este îndreptățit ca în situația nerespectării obligației de asigurare a dezvoltării corespunzătoare a copilului să solicite oricare dintre măsurile prevăzute de lege în vederea respectării acestei obligații, mergând până la limitarea contactelor dintre părinte și copil în cazul în care se dovedește că aceasta este necesară pentru respectarea intereselor superioare ale copilului.”
Curtea a considerat că ”raportat la situația de fapt rezultată din probele administrate, inclusiv a concluziilor Raportului de diagnostic și evaluare psihologică, aplicarea prevederilor legale citate anterior s-a realizat parțial eronat de către instanțele de fond, cât privește momentul de la care întâlnirile dintre minoră și tată se pot desfășura fără prezența mamei. Date fiind reținerile pe care minora le manifestă referitor la figura paternă, evidențiate în raportul menționat prin teama acesteia de a fi în prezența tatălui fără mama sa, Curtea apreciază că și prin raportare la vârsta minorei și la existența anxietăților multiple (legate în primul rând de presupusa lipsă a mamei de lângă ea), o măsură în interesul unei bune dezvoltări psihice și emoționale a copilului ar fi aceea ca programul în care se desfășoară relațiile personale cu tatăl în lipsa mamei să se realizeze după ce minora va împlini vârsta de 8 ani, adică după trecerea unui an de la rămânerea definitivă a sentinței pronunțate în primă instanță. Curtea consideră că implicarea tatălui trebuie să fie una activă, să se implice în acitvitățile minorei, o astfel de atitudine contribuind la depășirea de către aceasta a anumitor rețineri determinate în primul rând de împrejurarea că minora trăiește alături și este în grija mamei, tatăl nefiind prezent permanent în viața sa.”
Epilog: Tatăl a vizitat minora, după această sentință, o dată la două luni, maxim o oră în prezența mamei. S-a mutat din oraș la peste 500 km, și-a întemeiat o altă familie, are un alt copil, nu are serviciu și este întreținut de actuala soție și părinții săi. A introdus cerere în instanță pentru diminuarea pensiei de întreținere având în vedere faptul că nu are un loc de muncă și are un alt copil, astfel că la această dată pensia de întreținere este de 185 de lei, pe care nu o plătește, întrucât nu are de unde. Nu-și sună copilul decât o dată la jumătate de an. Nu s-a interesat niciodată de activitățile școlare și extrașcolare ale minorei, nu a venit la nicio serbare. Nu-i trimite haine, încălțăminte sau alte bunuri. În continuare minora dezvoltă temeri față de tatăl său și nu-și dorește să-l vadă. Figura paternă a fost înlocuită pe cât posibil cu a bunicului. Este integrată într-un program psihologic de peste 4 ani pentru a-și învinge anxietățile și a uita episoadele violente din copilăria fragedă.
În aceste condiții mă poate contrazice cineva că această acțiune a tatălui în instanță n-a fost altceva decât o răzbunare și dorință de a distruge psihicul fostei sale soții?
Vă las să gandiți profund, să meditați la acest caz, până data viitoare când vă voi povesti ceva și mai incitant. Gândiți profund, înainte de a acționa.
Comentează