banner marshal garden
DanDANA! Ea și El Povestea mea

Atenție la țeparii din mediul virtual!

Lumea virtuală ne oferă multe avantaje atunci când vrem să achiziționam ceva, dar trebuie să fim foarte atenți la ceea ce ni se oferă prin intermediul diverselor site-uri de vânzari/cumpărări. Pentru că acestea nu sunt răspunzatoare de eventualele mârlanii ale concetățenilor noștri.

Ca un bun român care vrea sa faca economie, caut pe un bine-cunoscut site de vânzari on-line niște acumulatori iefini pentru aparatul foto. Găsesc și stabilesc o întâlnire cu vânzătorul. Tocmai încapătul celălalt al Bucureștilor. Dar, în viziunea mea, meritadeplasarea, pentru prețul de „doar” 30 de lei al acestora.

Cobor cu liftul si încep saluturile matinale față de toți vecinii care stăteau la cafea, servită la magazinul de la parterul blocului. Imaginea matinală a cartierului. Unii beau cafea, alții discută, iar femeile de serviciu mai dau și ele cu mătura, tragând cu urechea la ceea ce vorbesc băutorii de cafea.

Ca să scurtez drumul, încerc sa urc într-un maxi-taxi care face transport gratuit la un super-market din zona unde aveam întâlnirea cu vânzătorul. Dar șoferul cu un ochi vigilent se sesizează și mă dă jos: „Dați-vă jos, doamnă, ăsta nu-i taxi!” Și cobor cu coada-ntre picioare, fără să îndrug minciuna că merg cumpărături, în timp ce onorabilii călători-cumparatori din maxi savurează scena. Cum m-o fi dibuit?  Probabil n-am față de femeie ahtiată după shopping.

Într-un sfârșit, ajung la destinație, plătesc vânzătorului suma stabilită, iau acumulatorii și victorioasă ajung acasă să-i probez. Erau sigilați, arătau bine, preț rezonabil, garanție verbală din partea „vânzătorului serios”, ce să mai, credeam că am dat lovitura…

nd colo, erau expirați și complet descărcați. Prinde orbu’ scoate-i ochii. O țeapă e prea mult spus, poate sună mai bine găinărie.

Altădată, băiatul meu cel mare a găsit o tastatură ieftină, argintie, frumoasă, care-ți lua ochii. Pe același site „celebru”. Repede, să n-o ia altcineva, traversează și el orasul în capătul celălalt. Vânzătorul păreaun om foarte serios, din moment ce a stat o oră la metrou să-l aștepte pe băiatul meu pentru suma de 10 lei.

Chiar îmi spuneam în timp ce mă suna: Săracu‘ om, a așteptat o oră. O oră ca să dea o țeapă mică, mică de tot, de 10 lei, să-i ajungă de o shaorma, de un suc, de o gogoașă ceva... Că tastatura era stricată, n-ai cum s-o probezi pe drum, mergi pe mâna vânzătorilor, care-ți garantează verbal ca totul e în regulă. O fi, dar pentru ei.

Trăim în România și foamea e mare. Dar tupeul, nesimțirea și minciuna sunt și mai mari…Și ce se mai țin unii de găinării…

Femei de 10 pe Facebook