banner marshal garden
Femei de 10

“Ar trebui să învățăm de la suedezi să fim mai toleranți, mai relaxați, mai puțin ignoranți, sa respectăm mai mult natura, să facem mai mult sport” – interviu cu TANIA CEPOI, artistă româncă, stabilită în Suedia

Cu riscul de a mă repeta, îmi voi declara din nou admirația față de toți cei care reușesc să devină oameni de succes în alte țări, decât cea de origine. Am avut, în emisiunile mele, în decursul mulților ani de televiziune, nenumărați invitați străini, ajunși celebritați, în România : medici de succes, oameni de muzică, avocați, oameni de afaceri, actori, sportivi. M-am plecat în fața talentului lor, a tenacității, a hotărârii cu care și-au obținut notorietatea, traind între străini, luându-se la întrecere cu ei de pe poziții clar inegale, luptându-se cu barierele limbii și ale unei mulțimi de prejudecăți, și ajungând să-i egaleze și, de multe ori, să-i întreacă. Reciproca spuselor mele de mai sus funcționează și ea : în egală măsură i-am admirat și pe românii noștri care au dat din coate prin țări străine, investindu-și talentul, determinarea, ambiția și tenacitatea într-o glorie reală, obținută , de multe ori, printr-o muncă de Sisif, dar care ne face și pe noi, cei de aici, să fim atât de mândri de ei. Până la urmă, fiecare român care ajunge un om de valoare, cunoscut și respectat într-o comunitate străină, nu poate decât să contribuie – chiar dacă nu asta și-a propus – la imaginea României în lume. Sună pompos, știu, însă când cineva reușește , în profesia sa și cei din jur află că “este român”, vă asigur că țara noastră primește automat o bilă albă!
Astăzi vă propun să facem cunoștință cu un astfel de exemplu. Tânăra despre care vă voi vorbi, nu are ani mulți, dar chiar și atât de tânără fiind, a reușit să devină un nume cunoscut în Suedia , țara sa de adopție – un loc din lume, care are atât de puține lucruri în comun cu țara noastră.
Frumoasa moldoveancă Tania Cepoi ( această alăturare de atribute a ajuns
aproape un pleonasm! ) s-a născut, acum 32 de ani, într-o familie de muzicieni din Bârlad. Înclinația spre artă și-a găsit un locșor cald în ADN-ul ei, drept care și Tania, de mică a facut muzică. Și nu doar cântând cântecele pe la serbările școlare : Tania a absolvit Şcoala de Muzică şi Arte Plastice “N. N. Tonitza” din Bârlad. Era cât pe-aci să urmeze și Liceul de artă din Piatra Neamţ, profil Canto, unde învăța și fratele său. Dar s-a răzgândit în ultima clipă, înscriindu-se la profilul Actorie al Liceului Pedagogic “Al. Vlahuţă” din orașul natal. Cucerită de lumea fascinantă a Thaliei, Tania a decis : se va face actriță! Și așa a fost. A urmat Facultatea de teatru “George Enescu” din Iaşi , lăsând muzica să devină o amintire. Odată absolvită Facultatea de teatru, Tania a devenit actriță a Teatrului “Fani Tardini” Galaţi. A urmat o perioadă de succese : talentul său i-a adus nenumărate premii la concursuri de profil. Însă după numai un an de la angajarea în teatrul gălăţean, Tania ia o decizie care-i schimbă total atât cursul vieții, cât și cariera: se mută la Stockholm, în Suedia. Aici, construindu-și o nouă viață, revine în primplan prima sa pasiune – muzica. Își reamintește de piesele pe care i le compusese candva Liviu Ganea, tatăl său, le traduce textele în suedeză si, alături de un cântăreț suedez fascinat de vocea sa, începe să participe la evenimente muzicale, unde talentul său nu trece neobservat. Scoate chiar un CD single, cu două piese.
Un rol important în cariera sa muzicală îl are întâlnirea cu producătorul Ray Johnson , pe numele său adevărat Răzvan Ionescu – barlădean ca și ea, stabilit în Norvegia, cel care a luat alături de Luminiţa Anghel marele premiul la Turkish Vision 2011. Ray Johnson ne este cunoscut și noua, românilor, grație hitului său “Fly”, prezent în topurile de la noi cu cațiva ani în urmă. Se poate spune că solista Tania Cepoi este produsul acestei colaborări. Frumoasa româncă se lansează așadar în muzica suedeză, devenind astăzi un nume cunoscut în lumea nordică.
Am aflat de ea, pregătind un viitor proiect jurnalistic, legat de Suedia, demarat cu sprijinul Ambasadei Suediei la București. Mi-am promis solemn să o cunosc și personal, dar m-am bucurat când Tania a acceptat, pe loc, să ne ofere un interviu pentru revista noastră, al cărui titlu o reprezintă întocmai : Femei de 10!

Marina Almășan : – Dragă Tania, la o vârstă la care majoritatea tinerilor abia “se dezmeticesc”, tu ai un șir întreg de realizări în urma ta. Înțeleg că intersectarea ta cu lumea artei nu a fost chiar o întâmplare..

Tania Cepoi : – Intr-adevar, intersectarea mea cu lumea artei nu a fost o intamplare. Inclinatia pentru arta vine de la tatal meu, care a fost muzician.

Marina Almășan : – Aha, deci iată : din nou proverbul “Așchia nu sare departe de trunchi” își demonstrează valabilitatea ! Vorbește-ne, te rog, despre părinții tăi, despre ceea ce ai moștenit de la fiecare.
Tania Cepoi : – Pot sa spun ca am avut parte de doi parinti minunati. Mama este o persoana extrem de calda si de generoasă, iar tata a fost un om foarte spontan, creativ si cu un simt al umorului bine dezvoltat. Imi place sa cred ca am mostenit caldura mamei , iar spontaneitatea si simtul umorului – de la tatal meu.

Marina Almășan : – Ești, așadar, un copil binecuvântat. Spune-mi, Tania, Unde te-ai născut și cum ți-a fost copilăria?

Tania Cepoi : – Sunt nascuta in orasul Birlad, judetul Vaslui. Am avut o copilarie frumoasa si activa. Imi placea sa merg la tara la bunici, aveam prieteni multi, elastica era jocul meu preferat, imi placea sa cant si o imitam adesea pe Madalina Manole.

Marina Almășan : – Offf…Ți-ai ales un idol cu adevărat valoros! Am mai citit eu cate ceva despre tine, dar prefer să-mi enumeri tu principalele “repere” ale parcursului tău, în România.  Înțeleg că ai tot pendulat între muzică și teatru..

Tania Cepoi : – Am inceput sa cant inca de cand eram mica, dar nu pot sa spun ca am facut vreodata muzica la nivel de performanta. In clasa a 8a, cand a venit momentul sa ma hotarasc la ce liceu sa merg, am decis sa dau la liceul Alecsandru Vlahuta din Birlad, la clasa de actorie. Nu stiam daca asta am sa vreau sa fac mai departe, dar eram foarte curioasă și interesata de actorie. In timpul liceului mi-am dat seama ca vreau sa merg pe drumul asta si dupa terminarea liceului am dat admitere la Universitatea de Arte Geroge Enescu Iasi. Evident, la actorie. In timpul facultatii, m-am indragostit tot mai mult de teatru si dupa terminarea facultatii am devenit actrita angajata a Teatrului Dramatic Fani Tardini Galati. In anul 2010, eu si sotul meu am decis sa emigram in Suedia. Aici am luat legatura cu Razvan Ionescu, un prieten al tatalui meu (musician si compozitor) care locuia in Norvegia si asa a inceput o frumoasa colaborare muzicala. Am lansat albumul “Unbreakable” in anul 2017. Toate piesele de pe album sunt scrise de Razvan. Acum lucrez ca si coordonator de activitati la un azil de batrani si in paralel lucrez la cateva proiecte de film.

Marina Almășan : – Am, totuși, o mare curiozitate : de ce Suedia?

Tania Cepoi : – Plecarea in Suedia nu a fost neaparat decizia mea, ci mai mult a sotului meu, pe atunci iubitul meu. Prin eliminare, am considerat că Suedia este varianta cea mai buna si nu am regretat decizia nici o secundă. Asta se intampla in 2010.

Marina Almășan : – I-am considerat întotdeauna curajoși și puternici, pe cei ce iau viața de la zero, într-o țară străină. Vorbește-ne despre Tania Cepoi, cea de astăzi.

Tania Cepoi : – Tania Cepoi cea de astazi este un om sensibil, un om mult mai calculat decat acum cativa ani , un om pozitiv.

Marina Almășan : – Ador oamenii pozitivi! Numeste-mi 3, din cele mai importante realizări ale tale de până acum.

Tania Cepoi : – Unul dintre el ar fi proiectul Suedia. Emigrarea si adaptarea in Suedia este una din marile mele realizari; al doilea ar fi colaborarea cu Razvan Ionescu si lansarea albumului Unbreakable si al treilea faptul ca reusesc sa practic, din cand in cand, și meseria de actrita in Suedia, lucru care nu credeam ca se va intampla , atunci cand m-am mutat aici.

Marina Almășan : – O, dar asta e chiar grozav! Sper să reușesc și eu să te văd jucând. Dacă nu, măcar să te ascult cântând! Care a fost prima impresie pe care ți-a făcut-o noua ta țară?

Tania Cepoi : – O tara si o societate foarte bine puse la punct, foarte avansate, comparativ cu tara din care veneam, lucru care m-a speriat putin la inceput.

Marina Almășan : – Atunci am să insist cu o altă întrebare : dacă ar fi să “importăm” noi, românii, ceva de la suedezi ( mă refer la trăsături de caracter, mod de viață etc, nu la lucruri materiale! 😁), care ar fi acele elemente?

Tania Cepoi : – Sa fim mai toleranti, mai relaxati, mai putin ignoranti, sa respectam mai mult natura, sa facem mai mult sport.

Marina Almășan : – Mda…Nu ne-ar strica un astfel de “import”! Cu ce ți-a fost cel mai greu să te obișnuiesti?

Tania Cepoi : – Cred ca cel mai greu mi-a fost sa ma obisnuiesc cu limba, sa invat suedeza. Mi-a fost frica de faptul ca n-am sa pot vorbi niciodată suedeza !

Marina Almășan ; – Și iată-te și jucând în suedeză! Spune-mi, Tania, sunt, oare, nordicii așa cum se spune : “oameni reci”? Dă-mi un exemplu legat de un suedez care te-a impresionat.

Tania Cepoi : – Nu sunt oameni reci, dimpotriva. M-a impresionat primul meu sef. Locuiam de doua luni in Suedia si cautam un loc unde aș fi putut face practica de limbă. Am batut la usa biroului acestui om, nestiind din limba suedeză mai mult de cateva cuvinte. Nici nu stiu de unde am avut curajul! El a avut rabdare sa ma asculte, mi-a explicat care sunt pasii pe care trebuie sa ii fac pentru a putea obtine practica si , dupa doua luni de practica de limba, mi-a propus sa ma angajeze ca infirmiera, lucru care s-a si intamplat. Dupa trei ani de zile in care am lucrat ca angajată a lui, tot el m-a recomandat pentru un post de coordonator de activitati, meserie pe care o practic si astazi. M-au impresionat rabdarea si generozitatea lui.

Marina Almășan : – Ai fost norocoasă să întâlnești un astfel de ins! “Oameni provindețiali”, așa se numesc ei! Spune-mi, care este locul tău preferat, în Suedia?

Tania Cepoi : – In apropierea casei mele este un lac care se numeste Rönningesjön. Imi place sa sa stau pe malul lacului, uneori chiar sa alerg in jurul lui.

Marina Almășan : – Da, am avut ocazia să cunosc dragostea nordicilor pentru natură și pentru mișcarea în aer liber. Constat că te-ai molipsit și tu! 😁 Am o curiozitate : când îți vin prieteni, pentru prima dată, în Stockholm, unde îi duci?

Tania Cepoi : – Ii duc la acest lac, de care vorbeam 😊 si in oraselul vechi al Stockholmului.

Marina Almășan : – Acum chiar ca m-ai făcut curioasă! Voi încerca să ajung și eu la acest “lac fermecat”. Sau…fermecător! 😁 Locuiești de ani buni în Suedia. Care din obiceiurile /tradițiile suedezilor ți se par cele mai inedite?

Tania Cepoi : – Suedezii au o sarbatoare care se numeste “mijlocul verii”. Se sarbatoreste in ultimul weekend din luna iunie. Femeile poarta coronite din flori si haine traditionale sau rochii albe de vara, se canta muzica traditionala si se danseaza in jurul unui stalp inalt imbracat in crengi de mesteacan. Se sarbatoreste in aer liber. Mi-e cam greu sa explic,  asa ca pun aici o poza 😊

Marina Almășan : – Iată o imagine care face mai mult decât o mulțime de cuvinte! Drăguță sărbătoare! M-aș întoarce puțin la tema interviului : cum trebuie să fii, ca să reușești, în Suedia?

Tania Cepoi : – Nu cred ca exista vreo reteta sau ca trebuie sa fii intr-un anume fel ca sa poti reusi, cred insa ca e un avantaj daca esti maleabil si te adaptezi usor.

Marina Almășan : – Cine spune că e ușor să o iei de la capăt, printre străini, minte! Și am avit ocazia să stau de vorbă cu o mulțime de români care trăiesc în afara granițelor țării. Cei mai mulți se plang de dorul de cei dragi. Ție cine îți sunt oamenii cei mai apropiați acolo?

Tania Cepoi : – Cel mai apropiat om imi este sotul, care este și cel mai mare critic , cel mai bun prieten si cel mai mare sustinator al meu. In rest, sunt multi oameni aici pe care ii indragesc si ii simt aproape, însă Tudor (sotul meu) este omul cu care impart totul, cu care ma sfatuiesc mereu si in care cred 100%.

Marina Almășan : – Înseamnă că ești o norocoasă că îl ai! Acum fă, te rog, un Top3 al oamenilor dragi de acasă, de care îți este dor.

Tania Cepoi : – Mama, fratele meu si bunica sunt oameni la care ma gandesc zilnic si de care mi-e mereu dor.

Marina Almășan : – Cu siguranță și lor de tine! …Planuri de viitor. Cum sună ele?

Tania Cepoi : – Acum filmez pentru un film serial, am filmat un film de scurt metraj care va iesi in curand , iar in primavara este posibil sa filmez pentru un film documentar. Sunt proiecte care nu au iesit inca si despre care nu pot povesti foarte multe. In rest, pe plan personal, mi-ar placea ca in viitor sa am timp mai mult petru sufletul meu, sa imi fac timp sa ma intalnesc mai des cu familia, sa fac mai mult sport si in aprilie vreau sa alerg maratonul din Elvetia 😊

Marina Almășan : – Wow! Eu îți doresc să-l și câștigi! ..în ceea ce privește celelalte proiecte, succes maxim , îți țin pumnii! Fa-ne mândri de tine! Apopo, ne poți oferi, in final, o melodie de-a ta , ca dedicație pentru femeile de 10, care citesc acest interviu?

Tania Cepoi : – Cu mare placere! Am sa aleg melodia mea preferata (Hurricane) de pe albumul Unbreakable.

Marina Almășan : – Mulțumesc, Tania! Baftă în toate! Fug să ascult melodia!

Femei de 10 pe Facebook