Amintiri din…valiza LAMONZA! – Episodul 4 : Spitalul din stâncă

Pentru că tot vorbim, vrând nevrând, toată ziua bună-ziua, numai de spitale și medici, am descoperit, pe fundul valizei LAMONZA, o amintire despre un misterios…spital, unic în felul său, pe care l-am cutreierat, cu ceva ani în urmă, la Budapesta.
“Spitalul în stâncă” îl numesc pliantele turistice, și asta pentru că mai multe peșteri și tuneluri de sub Buda Castle Hill din Budapesta, au fost odinioară conectate și fortificate iar după aceea transformate într-un spital de urgență secret , cuplat cu un buncăr antiaerian… Atmosfera celui de-al doilea război modial este redată perfect, iar pielea de găină nu te părăsește pe tot parcursul vizitei subterane… În jurul tău, figuri de ceară împietrite par reale, sugerându-ți modul în care erau primiți și tratați odinioară miile de răniți, civili și soldați, schilodiți de gloanțele și schijele celui de-al dilea război mondial. Construită inițial ca depozit pentru nevoile businessmanilor din acea vreme, locatia a fost preluata de Guvernul maghiar , care a pus pe picioare acest spital. Centrul său de chirurgie putea trata simultan 200 de pacienți. E-adevărat că, în timpul războiului, acești 200 deveneau frecvent 700, medicii maghiari chinuindu-se din greu, pentru a ține piept avalanșei de răniți. Spitalul a fost activ până în iulie 1945, apoi a intrat în hibernare, după care și-a dovedit din nou utilitatea, în timpul Revoluției din 1956.

Între 1958 și 1962, spitalul a fost extins, cu un scop specific vremurilor : să reziste eventualelor atacuri nucleare. A devenit, așadar, un buncăr antiatomic, asemeni multor altora, construite în țările socialiste, începând cu perioada stalinistă.
Toată aparatura originală se păstrează si astăzi ; nu lipsesc nici aici personajele de ceară ce populează adăpostul subteran, surprinse într-o atitudine numai bună pentru a sugera atmosfera groazei pe care o inducea iminența unui atac nuclear. Atmosferă proprie, de altfel, perioadei războiului rece, pe care și noi am traversat-o.
…La ieșirea din Muzeu, soarele îți pare parcă mai strălucitor . Și deodată simți valul de fericire care îți cuprinde întreaga ființă: ce pace este afară, ce minunată este viața!