Amintiri din valiza LAMONZA

Amintiri din… valiza LAMONZA. Episodul 21 : Sfinții, înghesuiți într-un..ceas! 

 

Mi s-a părut că aud un ticăit de ceas, ce provenea de undeva de sus, de pe șifonier. Sssst! – le-am spus celor din jur. Liniște! …Dacă e o bombă cu ceas?!? Dar cine să-mi strecoare mie bombe cu ceas în locuința, în plină perioadă de izolare, în care în casă ne aflăm numai noi, plus caii verzi de pe pereți? …Ticăitul continua să se audă și, culmea! – venea dinspre valiza LAMONZA, de pe șifonier! …Am dat-o jos, încet, ca să nu fac cine știe ce pocinog, am deschis-o cu teamă și…ce credeți? Ticăitul provenea din direcția uneia din multele mele amintiri, înghesuite în valiză. Mai precis, dinspre cea vizând cel mai “cool” ceas din lume.  Dar mai bine să vă povestesc despre el! 

     Mă aflu la Praga. Este ora exactă și ne potrivim ceasurile după ora locală, pe care o dau toate orologiile cocoțate pe turnuri și care glăsuiesc pe “limbile” lor, încărcate de ani. Cel mai spectaculos ceas praghez este însă, fără doar și poate, cel “ cu Sfinți”. Suntem așadar, în Orașul Vechi, mai precis în Piața Primăriei și iată-ne pe post de soldați conștiincioși în armata de gură-cască, adunați cu ochii către ceruri.pastedGraphic.png

Localnicii traversează Piața Primăriei cu firescul cu care și noi ne mișcăm pe Bulevardul Magheru, însă pentru turiști, a te afla în Piață la oră de vârf, face parte din spuma șampaniei! Piața e plină ochi, si cu turiști, și cu terase doldora de băutori de bere, și cu “statui vii”, care-și merită ingenios pâinea, și cu artiști care pictează drept în stradă, expunându-și apoi operele pe caldarâmul împărțit în milioane de pietre cubice. Cu toții se înfruptă din atmosfera pieței și privesc cu predilecție către Turnul cu ceas, fără a ști – majoritatea dintre ei că, de sute de ani, orologiul cocoțat pe turnul Primăriei, măsoară poveștile de viață ale Orașului și ale locuitorilor săi.

Încă nu e ora exactă, așa că am răgazul unor informații , unele chiar inedite. Și asta pentru că Ceasul are și o legendă a sa: cică el ar fi fost construit în 1410 de Nicolae de Kadau și renovat în jurul anului 1490 de meșterul Hanus de la Rose. Legenda spune că, după isprăvirea construcției, lui Hanus i s-ar fi scos ochii , pentru a nu mai putea să realizeze vreodată, vreo capodoperă asemănătoare, în niciun alt oraș din lume. Nu știu cât de veridică este povestea, cert este că nicăieri, pe glob, ora exactă nu mai este dată de un astfel de ceas…