In valiza LAMONZA, unde-mi țin, pitite bine, cele mai dragi amintiri din călătoriile mele, există si unele…cu gust
amar. Azi o să vă vorbesc despre una din ele, aflată nu la capătul lumii, ci , eventual “la capătul UNEI LUMI”…A unei lumi in care am trăit mulți dintre noi și spre care privim, peste umăr, cu groază și nostalgie, deopotrivă. Straniu mix, nu-i așa?
Cei din generația mea își amintesc, cu siguranță, de destule “repere” ale anilor de dinainte de ‘89. Voi rosti termeni precum “Cântarea României”, Canalul Dunăre-Marea Neagra, Tabăra de la Costinești, Daciada, Serbările Mării, Tabăra de creație Măgura. Astăzi vă voi povesti despre aceasta din urmă, pentru că am avut ocazia recent, să fac o adevărată “ședință foto”…printre ruine! Ruinele unui loc care altădată era “de top”, ruinele unei generații, ruinele unei lumi apuse, spre care unii privesc cu obidă, altii, cu spuneam, cu nostalgie. Așadar…vă poftesc în ceea ce-a rămas din vestita Tabără de creație Măgura – un reper al anilor de dinainte de ‘89, când cuiva îi mai păsa de bieții artiști români : îi aduna în tabere de creație și le stimula talentul. 
Mărturiile celor 16 ani consecutivi de “tabără” au ramas să înfrunte timpul, sub forma unei sumedenii de sculpturi în piatră, risipite prin natură, la doi pași de Mănăstirea Ciolanu, cea, de altfel, care a și cedat teritoriile sale acestei dezlanțuiri de talente ale epocii de ( aparent) tristă amintire. 
163 de sculptori și 256 de lucrări sunt semnalați de documentele vremii. Programul inițiat de Ceaușescu prevedea ca, vreme de 16 ani, câte 16 sculptori, mereu alții, să vină la tabăra Măgura din județul Buzău și, timp de două luni (august și septembrie), să creeze cate o sculptură, pe o temă la alegere, într-un bloc de piatră ce li se repartiza… prin tragere la sorți!
Au trecut destui ani de atunci. Posibil, mulți dintre autorii sculpturilor împrăștiate prin zona Măgurei sunt deja demult praf de stele. Spațiul pare a fi uitat de lume. Buruienile au pus stăpânire pe întregul ținut, ciulinii si florile de câmp separă parcelele în care înainte îmi imaginez că ciopleau in piatra, cu dalta și ciocanul, cei mai “de viitor” artiști ai 
țării. La baza fiecărei statui este înscris anul în care aceasta a prins viață, iar gravat în piatră , în cele mai neașteptate unghere, descoperi numele purtătorului de talent, care a transformat anostul bloc de piatră într-o idee, un sentiment.
Încercand să ignor bălăriile care și-au instaurat dictatura asupra locului, folosesc sculpturile ca decor pentru un foto-shooting ce amestecă nostalgia Trecutului cu revolta legată de atitudinea Prezentului față de tot ce înseamnă valoare și respectul față de aceasta….
Rubrică oferită de LAMONZA : https://www.lamonza.ro/
Comentează