Amintiri din valiza LAMONZA Călătorii

Amintiri din valiza LAMONZA. Episodul 111. Străbătând, în viteză, Drumul Mătăsii

 

 Astăzi îmi dau jos din nou valiza LAMONZA de pe șifonier ( a devenit un soi de gimnastică zilnică, care mă și plimbă printre amintiri!) și aleg să deschid , la întâmplare, unul din buzunarele sale. Închid ochii și gândul mă transportă la Xi’an, unul din orașele încărcate de istorie ale Chinei.

Astăzi, va invit așadar să vizităm împreună West Tang City, în traducere Cartierul de vest Tang. Se numește așa, firește, pentru că se află în vestul orașului și pentru că majoritatea clădirilor sunt construite în stilul dinastiei Tang. În plus, cartierul subliniază și mai mult faptul că celebrul Drum al Mătăsii a început exact în aceste locuri. O spun, fără cuvinte, atât corabia impunătoare, ridicată pe un piedestal chiar la intrarea în cartier, dar și cele două cămile uriașe din bronz, cocoșate de greutăți și care se află într-un plan ceva mai îndepărtat. De jur împrejur – clădiri istorice,  construite, cum spuneam,  în maniera Tang și care dau locului un aer special, cu parfum de Trecut. Sarea și piperul cartierului le constituie strada comercială,  intitulată chiar așa: “Drumul mătăsii” și care adună destule simboluri ce sugerează cel mai faimos drum al antichității.

 

     Mă amuz,  fotografiindu-mă alături de o monedă chinezească de altădată, supradimensionată, așezată în chip de monument la intrarea pe spectaculoasa străduță comercială. Ghida ne spune că, cei care-și vor strecura capul prin orificul pătrat decupat din suprafața monedei, vor avea noroc cu carul, drept care, și eu, și Marian – cameramanul de la TVR și translatorul Luo,  ne grăbim să ne fotografiem vârându-ne capul prin gaura din monedă!

E dimineață încă, și “Drumul mătăsii” este prea  puțin umblat. Pentru filmările noastre nu e chiar un lucru fericit; degeaba ghida arondată ne asigură că în fiecare seară  și mai ales în weekend, aici nu ai loc să arunci un ac. Spațiul mustește de magazine și cafenele, dar nu de orice fel, ci filmăm zone întregi, dedicate acelor țări ale lumii, străbătute cândva de caravanele pornite pe Drumul mătăsii. India ocupă un loc însemnat în peisaj (doar de acolo a fost adus budismul în China!), așa că Buddha este prezent peste tot, în chip de statui împrăștiate printre magazinele cu mărfuri indiene și restaurante cu specific indian. În același fel se întâmplă și cu Thailanda, Rusia, Japonia și alte țări legate odinioară de vestitul drum: toate își au părticica lor din strada comercială, iar o plimbare asemeni celei pe care o facem noi, îți lasă sentimentul că ai strabătut, în câteva ore, o felie însemnată din planetă. Îmi cumpăr, în grabă, două eșarfe din mătase și după ce conchidem că “obiectivul a fost rezolvat”, ne îndreptăm spre hotel. Am parcurs așadar, în nici doua ore, un drum pe care, odinioară, comercianții planetei tropăiau luni în șir…

Rubrică oferită de LAMONZA : https://www.lamonza.ro/ 

Publicitate