Bombănelile Marinei Editoriale

A iubi, iubire. A urâ….urâre?

 

L-am ascultat ieri, în mașină, la un post de radio pe care mai nimeresc câteodată, pe ziaristul Cristian Tudor Popescu, vorbind – despre ce altceva, decât despre vremurile noastre? Făcea o analiză a agresivității din societatea în care trăim. Țapul ispășitor era, firește, PSD-ul, pe care CTP îl făcea răspunzător,  violent și fără pic de nuanță – așa cum e la modă,  pentru toate relele din zilele noastre. 

Cu un singur lucru sunt de acord : că agresivitatea este o dominantă a vremurilor în care trăim și, zău, nu-i văd leac nici în cele ce vor veni. Am încercat să-i găsesc sorgintea…O fi de la alimentația plină de E-uri, pe care o înfierează medici și nutriționiștii, pe la televizor,  această ură ascunsă sau manifestă, aparent față de orice si care conduce la comportamente agresive, în toate domeniile ? Naiba știe! Cert este că tot mai multă lume care a prins vremurile “liniștite” de dinainte de ‘90, începe să le regrete tacit. Chiar dacă asistăm la un paradox : martorii acelor vremuri sunt din ce în ce mai puțini ( motivele sunt cât se poate de naturale), însă amintirile lor le sunt transmise, iată, celor care au văzut lumina zilei după Revoluție. “Da, era sărăcie, dar lumea era parcă mai bună, nu săreau unii la alții, precum fiarele sălbatice”. Mi-e greu să cred că numai o dictatură ne mai poate salva și mai poate închide robinetul violenței, care-și picură veninul în tot ceea ce ne înconjoară..

Acum…dacă e să stau strâmb si să judec drept, deși adolescența și începutul tinereții mele au fost marcate, în acele vremuri, de destule nemulțumiri și frustrări , departe fiind de mine gândul de a mă încadra vreodată în tabăra nostalgicilor,  nu pot să nu recunosc că liniștea acelor vremuri, cel putin din punct de vedere al relațiilor interumane, imi lipsește. Imi lipsesc atat liniștea străzii, cât și privirea deschisă a celor cu care vorbesc, echilibrul dialogului și schimbul de idei. Da, e-adevărat, pe atunci schimbam , între noi, șoptit, doar bancuri despre Ceaușescu și zvonuri, dar acum schimbul liber de idei a devenit tare complicat. Si periculos. Nu mai rezonează, între ei,  decât cei ce au aceeași culoare politică : între taberele adverse, consensul este imposibil. Din această cauză se prăbușesc, una după alta, prieteniile, se destramă relații, se întâmplă răzbunări ordinare. Crește ura, se întețește războiul românilor cu..românii. 

Pe vremuri, dacă nu aveai dosarul – lacrimă și ceva pile pe la partid, nu puteai să faci niciun pas înainte. S-a schimbat ceva? Doar în aparență. Pentru că, sunt destule locurile în care, de vei vrea să faci un pas înainte, vei fi blocat de inși care nu au aceeași gândire cu tine. Da, acum poti avea destule rude în strainătate, ba e chiar de bon ton să le ai, însă dacă șeful tău e PNL-ist, iar tu ai vederi declarate de stânga, poți să freci linistit tușa, până ți se schimbă seful sau convingerile. 

Aparent, la Revoluție ne-am câstigat dreptul de a ne spune deschis opiniile. Nu pe la colțuri, și nu cu teama de a păți a doua zi ceva.  Păi și atunci de ce se plâng colegii mei de la televiziunile de știri că primesc mereu amenințări, uneori chiar cu viața, ca urmare a poziției lor față de adversarii politici? De fapt, ce vorbesc eu despre colegii mei, când eu însămi am cutezat, la un moment dat, pe acest nevinovat site pentru femei, să scriu câteva rânduri în apărarea primului ministru, și m-am trezit inundată de un potop de lături verbale, slobozit din condeiul muiat în ură al celor  ce gândeau altfel decât mine… “Nu-i băga în seamă, sunt “haștagii”,  așa reacționează ei! “ – mă linișteau cei apropiați, în timp ce eu priveam siderată la ceea ce poate încasa, un om foarte puțin influent si care nu a făcut decât să-și spună o părere…

Dar violența, agresivitatea, ura și alte sentimente înfrățite nu se manifestă, din păcate, numai in jungla  politicii. Priviți, bunăoară, știrile de la televizor. De ani de zile condamnăm apetența unor televiziuni pentru a-și crește încasările, ademenindu-și telespectatorii în zona celor mai oribile fapte din viața noastră. Agresivitatea naște, dincolo de crime, violuri, bătăi și altercații, atâtea alte întâmplări nefericite. Până și accidentele auto, care par a nu se mai sfârși niciodată, în mare parte tot de la condusul agresiv ni se trag. Agresiv a devenit și mediul scolar : relația elev-profesor nu mai este demult caracterizată prin respect și ciupiturile cu rigla peste degete, aplicate cândva de dascălii mai puțin răbdători. Rolurile s-au inversat : profesorii par a fi ajuns sub papucul elevilor, care, brusc, au dobândit mai multe drepturi decât îndatoriri. Acestora din urmă, li se alătură cu inconștiență, părinți iresponsabili, care oricum nu dau doi bani pe învățământul românesc, visându-și plozii oriunde altudeva, numai în România nu. 

Popularizarea unor astfel de cazuri nu face decât să le dea dea idei celorlalți, încă pașnici. 

Lucrez în televiziune, dar nu pot să nu recunosc efectul distructiv al acesteia. Acționezi telecomanda și în sufragerie ți se revarsă, de pe toate canalele, șuvoaie de ură, violență și agresivitate : partidele se înjură intre ele, porțile instituțiilor devenind uși de cort; tinerii se bat prin cluburi, mașini zac în șanturi, străjuind leșuri de șoferi răstingniți pe caldarâm, călătorii din tramvaie își caftesc vatmanii, concubinii își ucid, cu sânge rece, rivalii, pacienții  își agresează medicii, toată lumea e în război cu toată lumea. Divorțurile s-au urâțit și ele, atât în plan personal, cât și în cel politic. Dezertările și trădările sunt la ordinea zilei. Și asta nu e tot. Lumea se polarizează tot mai mult, cei săraci îi urăsc pe cei bogați, punându-le sub semnul întrebării averile,  apoi cei ce au legea-n mână îi distrug, cu sau fără temei, pe cei ce “încurcă”, cei ce au rămas să-și îndure țara îi urăsc pe cei ce au ales s-o critice de la distanță, iar cei ce se visează în fruntea țării, i-ar mânca de vii pe cei ce au ajuns acolo, înaintea lor. 

Sincer, dragă CTP, mă indoiesc că PSD-ul este vinovat pentru toate această revărsare de ură și agresivitate. Nu-i văd deloc îngeri nici pe ceilalti din jurul său. De fapt, e greu de găsit un vinovat; mulți îl caută în afara granițelor țării și , sincer, nu-i pot combate nici pe aceștia. Până la urmă, “divide et impera” a fost un îndemn care și-a dovedit eficacitatea în istorie. Dezbinarea noastră este cel mai confortabil mod de a face din noi preș. 

Una peste alta,  România devine, pe zi ce trece, un munte de ură și agresivitate,  pe care suntem condamnați să-l urcăm zi de zi, fără a avea certitudinea că în vârf vom găsi altceva…

 

Rubrică oferită de

Uscatoare rufe