Bombănelile Marinei • Editoriale

Șoseta desperecheată…

Screenshot

 

…Am ajuns, într-un suflet, acasă. Am deschis dulapul în care stau rânduite, în stive, tăcutele albume de familie. Adună într-însele copilăria mea alb-neagră, copilăria copiilor mei – devenită între timp color – adună apoi nesfârșitele mele preumblări prin lume. Adună și lumea nestemată a monstrilor sacri pe care meseria mi i-a adus în preajmă. O avere! Se cuibaresc în ele, da, și iubirile mele adolescentine, apoi zicerile mele de “DA”, chiar si îndrăgostelile lipsite de noroc. Albumele mele cu fotografii odihnesc cuminți, în intunericul unui dulap puțin umblat și pe care-l mai deschid doar atunci când ziariștii îmi solicită poze de arhivă sau când curățeniile de primăvară imi plimbă prinăuntru cârpa de praf… În rest, aștept vremurile când, “la gura sobei” – cum spuneau bunicii – îmi voi aduna în jur nepoții și le voi povesti despre  “Buni a lor” și călătoria sa prin viață…

Mi-am privit lung teancurile de albume. Unele au vârsta mea, iar coperțile lor îngălbenite nu se sfiesc s-o arate. Altele sunt ceva mai “tinerele”. Cele ale Prezentului… nu există deloc. De fapt, există,  însă în formă electronică, pozele fiind înghesuite în fișiere și le “răsfoiești” dând repetate click-uri.

Ce mi-a venit? Căci nu ne aflăm într-o perioadă de “curățenii generale” și nici nostalgii ascunse nu mă mână spre dulapul cu amintiri. Motivul e altul. Am fost, zilele trecute,  la  o prietena, care mă convocase să-i vizionez noua mobilă de bucătărie, achiziționată în scop …terapeutic! 😳😳😳 Cum adică?!? – i-am cerut precizări.  Divorțul proaspăt încheiat și depresia ce-i urmase o determinaseră să-și “înveselească” viața, cumpărându-și o mobilă de bucătărie nouă. La urma-urmei, fiecare iese cum poate din nebuloasele în care ne aruncă viața! 

Am sunat la ușă si mi-a deschis fiul ei proaspăt arhitect, care mi-a făcut un semn sugestiv, din categoria “-Mama a luat-o razna!”…Am găsit-o, stând aplecată peste masa nouă, combinație lemn-metal,  acoperită-ochi cu fotografii. Alb-negru și color. Avea în mâna dreaptă o foarfecă uriașă, care țăcănea de zor, decupând ceva. M-am apropiat, în liniște, pentru a nu-i clinti concentrarea și am privit peste umăr. Ținea în mână o fotografie alb-negru, făcută cu vreo 25 de ani în urmă. Stăteau toți trei lângă un brad sărăcăcios :  ea, Dragoș și micuțul pe atunci Luca. Zâmbeau frumos , către pozarul necunoscut, care poate era însuși Moș Crăciun… Foarfeca decupa atent laterala stângă a fotografiei, fix acea treime în care se afla Dragoș. S-a auzit ultimul “hârștt!” al foarfecei și, gata, Dragoș a căzut la pământ, pe gresia gălbuie ce abia acum am observat că aduna un mic morman de alți “Dragoși” , de vârste diferite. Niște “Dragoși” care, iată, își pierduseră dreptul de a mai exista în fotografiile de familie.

“-Ce faci aici?” – am întrebat-o, deși vedeam foarte bine ce face.

“-Psihologul meu mi-a spus că, pentru a merge mai departe, trebuie să o rup cu Trecutul. Asta fac acum, o rup cu Trecutul! Nu vreau să mai existe picior de Dragoș în această casă, vreau să uit de el, să nu-l mai văd niciodată! “

“- Bun …dar voi v-ați iubit cândva!…și v-ați iubit, înțeleg, cu patimă! – am încercat eu marea cu degetul. “- Spuneai că sunteți suflete pereche și chiar păreați atât de fericiți, cel putin până a intrat Luca la liceu!..Chiar nu vrei să păstrezi, în amintire, acei ani frumoși?”  – am continuat.

…Cuvintele mele au avut rolul acelei “Enola Gay”, care a declanșat dezastrul de la Hiroșima. A izbucnit în lacrimi și a început să-l blesteme , în toate felurile, pe cel evocat de mine. Dar și pe mine, la pachet, pentru că am cutezat să-i reamintesc lucrurile pe care se căznea să le uite… Foarfeca s-a pornit să țăcăne și mai cu râvnă parcă, îngroșând stratul de “Dragoși” de la picioarele noastre.   Am îngăimat ceva, legat de o filmare la care, chipurile, uitasem că trebuie să ajung și am dispărut pe ușă, lăsând-o să-și facă ferfeniță trecutul…

…De multe ori stau eu însămi, în fața albumelor cu fotografiile Trecutului. Și eu a trebuit să duc o luptă deloc ușoară cu mine însămi, pentru a mă desprinde de el. Pentru a mă ridica și a merge mai departe. Nu mi-am pus însă niciodată problema de a-mi elimina, din suflet si albume, amintirile frumoase…Am deschis, la întâmplare, un astfel de album. Fetița mea băiale,  la mal de mare, cu noi, părinții ei,  ținând-o de câte-o mână. Apoi tot ea, în prima zi de școală, în spatele unui uriaș buchet de gladiole, pe care  i le cumpărasem, împreună cu tatăl ei, de la o florărie de fițe din Dorobanți… Iată-ne aici pe toți, noi trei, alături de părinții mei ( Doamne, cât de tineri erau!) într-una din acele zile aniversare, care ne adunau în jurul unor mese pline cu bunătăți la care trudeam câte trei zile.  …Dar iată-l și pe Victoraș, proaspăt născut, alături de  tatăl lui, mândru tare că are fecior, uite-ne și pe toți patru, cu Marinuș și Victoraș, cu mine și Victor, la Sinaia parcă, unde filmam o ediție a Ceaiului de la ora 5. Iată și prima zi de școală și pe noi , lângă copiii noștri apretați, ei – atât de frumoși, noi – atât de fericiți…

…Oare oamenilor le va fi mai ușor dacă, aruncându-și iubirile expirate la gunoi, vor arunca, odată cu ele, și amintirile aferente? Oare despărțirea de Trecut le impune să renunte la floricelele presate prin volume de poezii, la inelele primite în dar, la fotografiile cu parfum de mireasă și la scoicile  pe care le-au cules, în doi, la mal de mare? Oare, le va fi mai hotărât mersul înainte, dacă sertarele lor nu vor mai păstra nicio urmă din praful anilor de demult, iar cele ale memoriei vor scăpa de toate frumoasele amintiri ale iubirilor de odinioară?..

…Tin minte cum o vecină octogenară a mamei mele mi-a arătat cândva o șosetă bărbătească desperecheată. O uitase fostul ei soț – marea și de fapt unica iubire a vieții sale – atunci când își strânsese lucrurile, într-o noapte, dispărând, pentru totdeauna, în neant. Trecuseră, de la acel moment, peste 50 de ani. Si, ori de câte ori i se făcea dor de el, femeia deschidea sertarul și strângea la piept, într-o încremenire parcă vesnică, șoseta desperecheată……

 

Rubrica oferită de FARMACIILE CATENA : COMPLEX IMUNITAR

Publicitate