În toate tratatele de psihologie si pe buzele tuturor psihologilor scrie ca, daca vrei să incepi o noua viata, sa aduci soarele pe ulița ta si să priviești curajos spre “înainte”, trebuie musai sa o rupi mai intâi cu Trecutul. Sa te detașezi de experientele negative ( din care sigur ai învatat câte ceva) să te depărtezi de oamenii toxici, sa te dezbari de a le mai povesti celor din jur prin cate ai trecut, retraindu-ți astfel , iar și iar, tragediile. Gata! “Trecutul la coș!”
…O vreme am privit sceptica înspre aceste îndemnuri. “Eu sigur nu voi putea! Trecutul se ține scai de mine, mă trage înapoi, iar pentru naivitatile si deciziile gresite va trebui să plătesc, probabil, întreaga viață!” – imi răsuna în urechi acea voce antipatica a subconștientului, alimentata de oameni din preajma mea si care m-a ținut prizoniera Trecutului meu. Până când…nu s-a mai putut! 🥺
…Si atunci, desi nu mi-a fost usor mai multă vreme, a început curând să-mi fie bine. Din ce in ce mai bine. Sufletul a început, încet-încet, sa se așeze în matca lui, mintea a încetat să mai faca drumuri dus-întors spre Trecut, tot încercand să raspundă unor inutile întrebări de tipul “De ce?” și “Ce-ar fi fost, daca?..”. În jurul meu s-a făcut la început gol, apoi curat, apoi au început să intre oamenii care, de fapt, îmi lipseau. Unii dintre ei fuseseră si înainte în preajma mea, doar ca, respectăndu-mă foarte mult, se temeau sa-mi judece alegerile… Acum mă bucur să constat câtă lume minunata a început sa-mi lumineze viața! Câți oameni frumosi, parca primind un soi de “passepartout” , încep sa-mi intre în ea, atrăgându-mă în locuri deosebite, în întâmplări neasteptate, în proiecte demult visate, pe drumuri la care încetasem sa mai visez…
Nu, încă nu m-am vindecat complet. Încă mai am sechele, rani neînchise, încă mai sunt suspicioasă, neîncrezătoare, încă mai aplic suflatul în iaurt, suparându-mi oameni minunați, care vin alături de mine cu sufletul curat, deschis. Unii nu mă înțeleg. Alții mă așteapta…Eu stiu că procesul de vindecare este greu, dar mai știu ca finalul va fi frumos. Pentru ca mi-l doresc. Si îl merit.
Trecutul nu va mai exista decât în albume cu fotografii, în cateva amintiri care rătacesc prin șifoniere pe care încerc sa nu le mai deschid. Inca mai sunt jurnalisti care răscolesc acest Trecut, în dorinta de a obține , de pe urma lui, ultima suflare a unui interes public. Încă mai sunt niște procese, pe care nu mi le-am dorit, dar care îmi subliniaza odata în plus ca, în sfarsit, dupa o salbă de decizii (auto)distructive, am luat-o pe cea corecta. Dar se vor termina si acestea. Indiferent cum, se vor termina. Și Trecutul va deveni cu adevărat Trecut!
Rubrica sponsorizata de FARMACIILE CATENA Oferte in Decembrie
Comentează