Multa lume ma intreaba daca nu m-am saturat sa tot fac bagaje. Cică lor le ia cate trei zile ca sa si le pregateasca, inaintea plecarilor in vacante.
Prin urmare, dau acum un răspuns colectiv, sper mulțumitor.
De când mă știu, am facut bagaje. Am calătorit de mica, iar mama, la un moment dat, nemaiprididind cu pregatirea celor 4 membri ai familiei noastre pentru plecările în vacante, ma punea “măcar sa-mi fac bagajul meu”. Evident, ceea ce selectam eu de prin dulapuri depasea, in volum, toate lucrurile celorlalti trei la un loc, asa ca finalul devenea previzibil : mama tria muntele inalțat de mine pe masa de lucru, in final ramanand doar un sfert. Ai mei n-au avut niciodata masina, asa că bagajele trebuiau gandite cu milă față de tata – carăusul familiei.
Când am inceput sa calătoresc singura ( abia in facultate primisem “aprobarea” Cerberului, destinația fiind invariabil tabara de la Costinesti!), pregatirea bagajului a căzut exclusiv in atributiile mele – eu eram beneficiarul, eu eram cărausul. Nu se inventasera înca trollerele pe rotite, așa că varianta cea mai convenabila era rucsacul. Toti studentii coborau din Personalul de Costinesti precum niste cămile – purtand pe cocoasă rucsacuri ce deseori depașeau în anvergura sifonierul de acasa! Contribuția mamei ( deloc neglijabilă, ca volum) era exclusiv trusa de medicamente.
Momentul de vârf al carierei mele de “făcator de bagaje” l-au constituit vacantele in 4, alături de Victor si copii. Ultimii erau prea mici , primul…prea “mare”, pentru a se ocupa de asa ceva. Prin urmare, pe baza unor liste amănunțite în care-mi investeam toată capacitatea vizionara, se nasteau cele 4 bagaje. Foarte rar dadeam “rateuri”, uitând sa includ în valize si genti lucruri ce se dovedeau ulterior a fi necesare. Victor nu contenea să mă felicite pentru “arta asalmblării unui bagaj”. Aveam însă masina, pe atunci, asa ca in bagaje încapea orice : de la reșoul de facut supe, în caz de boala, în camera de hotel, până la chitara lui Victor, de la oala de noapte a lui Victoras, până la bicicleta Marinei, de la masina mea de scris, până la feonuri, fiare de călcat, fierbătoare, aeroterme. Pentru ca istoria se repeta, mama fiind un mentor puternic, un domeniu caruia îi acordam atenție sporită, era cel al “trusei medicale”. Puteam oricand sa vindec un hotel întreg, din medicamentele pe care, prevăzătoare ca orice mama, le plimbam prin lume.
…Am ajuns, după ani buni, să calătoresc prin lume si in cadrul unor proiecte profesionale. Intre timp au aparut trollerele, tabletele, aparatele casnice de mici dimensiuni, a apărut Accuweather, care sa elimine paltoanele, in cazul destinatiilor cu vreme buna și să adauge pelerine de ploaie si umbrele, atunci cand prognozele se încruntau către mine.
Concret, ce contine astazi bagajul meu? In primul rand , configurarea lui se bizuie pe un adevăr citit de mine nu demult, intr-o revista americană : “Atunci cand pleci intr-o călătorie, ia cu tine de două ori mai puține haine decât ti-ai planificat, si doua ori mai multi bani!” Ceea ce si fac, dupa destule situatii in care m-am întors acasă cu jumate din haine nedesfacute. Cu banii e mai simplu : iau…cât am pe card! 😩
Prin urmare, fara nicio lista – caci am deja intrat în reflex conținutul valizei – configurarea bagajului meu urmareste acum niste direcții precise : trusa de machiaj si de îngrijire personala – ele există gata facute și nu se modifica intre călatorii decât dacă vreunul din produse se epuizeaza ; “haine de tăvaleala” – pențru filmarile curente, care implica mers pe jos, colindat orase, urcat munti sau tropait pe colinele pietruite ale oraselor criminal construite😩. Acestea trebuie, evident, sa fie “purtabile” pe micul ecran ( sa nu fie balțate, să aibă culori frumoase si modele decente, să fie, de preferat, nesifonabile, si, mai ales, SĂ NU MĂ INGRAȘE! 😄😄). Vin apoi ținutele “de ocazie” : le voi purta, de la caz la caz, în locurile mai “dichisite” (în care se ajunge cu aprobări speciale și, de regulă, după săptămâni de corespondenta online), la interviurile cu personalitati, la serile speciale, in care eu si cameramanul suntem invitati – in general, în acele locuri în care chiar nu avem voie să arătăm precum niste români rupti in c-r ! Urmează apoi trusa de medicamente – aceeasi de fiecare data, cadourile si suvenirurile pe care obligatoriu le am, de fiecare data ( cum ar fi vinurile de Murfatlar de la Cramele Trantu!) , produsele de vizualizat in emisiunr, conform contractelor de sponsorizare ( cum ar fi, in cazul proiectului “Hai-Hui…cu Marina!” , cutia cu condimente de la FUCHS), umbrela sau pelerina de ploaie, plus cele cateva aparate obligatorii : peria de par electrica, mini-fierul de călcat, tableta și bateriile externe, incărcatoarele. O secțiune aparte o reprezinta incaltamintea. Aici vine drama, pentru ca nu am reusit incă să gasesc varianta ideala, cea care sa îmbine comoditatea cu eleganta! Si cum filmarile , care încep dis de dimineata cu tropaiala multă prin orase, sunt presarate cu intâlniri si vizite simandicoase si sunt finalizate cu seri speciale – de multe ori, fara ragazul de a mai trece pe acasa – rucsacelul zilnic ascunde , pe fundul sau, o pereche de pantofi cu ceva toc si o eventuala rochita de matase sau voal, care poate fi pliata si înghesuita la purtator, asezandu-se pe mine uneori chiar intr-o toaleta publica! 🫣
…păi, cam asta e! Cu mențiunea că rândurile de fata chiar sunt scrise la cald, inaintea plecarii spre o destinatie in dreptul careia acelasi Accuweather aseaza temperaturi de peste 30 de grade! 😄 ( ceea ce înseamna ca, la toate cele de sus, se adauga pălăriile de soare, crema de protecție solara și rochițele cu bretele! Nu si costumul de baie, caci clar nu va fi vorba despre asa ceva!)
Rubrica oferita de FARMACIILE CATENA : ARTROSUPORT + COLAGEN
Comentează