Ehei, dragii mei, cam de multișor nu am mai apărut în FEMEI DE 10. O fac astăzi. Aproape că mi se făcuse dor. Ideea articolului mi-a fost sugerată de o postare a Doamnei Marina Almășan, postare pe care a făcut-o din Costinești, chiar în clipa în care hoarda de oameni părăsise plaja, lăsând în urmă un mic (mare) dezastru în materie de curățenie, altminteri o mană cerească pentru nenumăratele stoluri de pescăruși, care dădeau iama în grămezile de gunoi lăsate la întâmplare. Și, în clipa aceea, mi-a venit în minte proaspăta vacanță petrecută în Cipru. E ceva ce nu reușesc să înțeleg, e ceva care îmi scapă. Fără să vreau, sunt silit să fac unele comparații. Așadar, ciudățenia vieții face să fi fost pentru a patra oară în Cipru, în Larnaca și în ACELAȘI hotel. Hotelul LORDOS BEACH. Oare de ce, vă veți întreba. Și pe bună dreptate. Ori nu sunt normal, ori sunt inconștient, ori dus cu capul (ultima variantă pare a fi cea mai plauzibilă)…
De 3 ori am fost cu soția, anul acesta ar fi fost a patra oară, dar viața este imprevizibilă, nu? Sunt convins însă că precis a găsit în Rai ceva asemănător. Pentru că da, Ciprul are toate însușirile și ingredientele unui splendid colț de Rai. De ce spun asta? Nu insist prea mult asupra locurilor înconjurătoare, pline de palmieri și de cele mai variate plante decorative, atât de specifice spațiului mediteranean. Insist asupra oamenilor, asupra celor normali, oamenii de zi cu zi, cum se spune. Ce factor misterios îi face pe toți, fără excepție, să fie în permanență cu zâmbetul pe buze? Or avea și ei necazurile lor, problemele lor, dificultățile lor și, cu toate acestea, parcă dau uitării toate acestea. Începând de la cei pe care îi întâlnești pe stradă, până la taximetriști, chelneri (mai ales chelnerițe !), recepționeri la hotelul desprins parcă din basme și până la ghizii care ne-au însoțit în câteva excursii de vis, toți sunt niște făpturi absolut minunate. Nu i-am văzut nici măcar o dată bosumflați, triști, antipatici, fără chef de lucru. Sună a poveste, nu-i așa? Ai intrat într-un magazin, ești pierdut! Nu ieși de acolo fără să nu cumperi ceva, chiar și un flecușteț, ca să zic așa. Pretutindeni, este curat lună. Plaja hotelului unde, atenție, șezlongul nu te costă NIMIC, prețul fiind inclus în tarifele hotelului, este perfect organizată, neexistând înghesuială sau existența cuiva care să mănânce brânză cu ceapă și să bea o palincă la malul mării. Despre mâncare – că tot veni vorba – nu precizez decât că în fiecare zi este organizată câte o cină cu un anume specific. Astfel, am avut o seară cipriotă, o seară italienească, o seară franțuzească, o seară asiatică.. Mai are oare rost să continuu? Tot în fiecare seară, hotelul a prezentat câte un spectacol dintre cele mai variate. Câțiva, hai să le zic folkiști, un iluzionist admirabil (de la care, doar mă știți că am rămas un copil mare) am cumpărat câteva truse cu mici secrete ale magiei, cu care abia aștept să-mi surprind colegii atunci când voi reveni la muncă, o seară de dansuri tradiționale prezentate de o echipă de mare clasă (de diverse vârste, ceea ce semnifică clar că tradițiile se respectă și se transmit din generație în generație), o altă seară absolut magică cu făclii arzânde etc. O minune. Vorba ceea: niciun minut de plictiseală. Cât despre excursiile opționale, ce să mai zic? Am revăzut Paphos-ul, acolo unde în anul 2000 am participat cu Teatrul Național la un festival de teatru antic în aer liber, într-un amfiteatru a cărui origine se pierde în timp, cu spectacolul lui Mihai Măniuțiu ,,Bacantele,, , care s-a bucurat de un imens succes, am revăzut Nicosia, cel împărțit în zona turcă și greacă, apoi Famagusta, așa-numitul ,,oraș-fantomă,, , o curiozitate care atrage mii de vizitatori. Și, ei da, nu în ultimul rând, ferma de măgăruși ,,The Golden Donkey,, , unde mi-am revăzut ,,frățiorii,, pe care i-am hrănit cu preferatele lor, roșcovele, și cu care am făcut zeci de fotografii , apoi ,,Camel Park,, cu splendide exemplare de dromaderi și cămile, precum și cu caraghioșii lemurieni, care sar pe tine din toate părțile, și pe care trebuie neapărat să-i hrănești cu mici porții de salată, spre deliciul lor culinar. Poate pentu unii, acest entuziasm nemărginit pare de-a dreptul exagerat, dar, credeți-mă, este pe deplin justificat. Să nu credeți că toate cele descrise mai sus ar fi vreo reclamă dețănțată. Dimpotrivă. Sunt aprecierile unui om care a călătorit mult pe toate meridianele și paralelele globului, dar care aici și-a găsit bucuria unei lumi cu totul și cu totul aparte. Și vă veți întreba, pe bună dreptate: de ce România-Cipru 0-3? Așa, ca la fotbal. Pentru că, în materie de turism, cam acesta ar putea fi scorul real. Și perfect justificat și acoperit, din toate punctele de vedere. Aici, la noi, mai avem foarte mult de lucru în privința turismului. Enorm de mult. Am putea începe, măcar, prin a –i ruga pe cei care lucrează în domeniu, să nu uite să zâmbească. Ar fi un start bun. Eu mai am ceva speranțe. Până atunci, mă voi mulțumi, totuși, cu Ciprul. La revedere, dragii mei ciprioți! Și, de ce nu, pe curând!
EUGEN CRISTEA
Comentează