Îmi vâră Facebook-ul sub nas o fotografie de acum 13 ani. Da, în ea sunt tot eu. Altă coafură, altă culoare a părului, altă atitudine. Mă aflam în perioada aceea sumbră, în care corabia mea era în derivă. Căsnicia mea și a lui Victor fusese spartă, rămăsesem să cresc singură un copil adolescent , aflat deci la cea mai complicată vârstă cu putință, eram copleșită de atacurile nedrepte ale presei ( care încă nu aflase de adevăratul motiv al despărțirii mele de Victor și s-a năpustit asupra mea, acuzându-mă de infidelitate), iar la TVR aveam pe umeri una dintre cele mai grele emisiuni ale ultimilor ani : “Ne vedem la TVR”, un program complex, extrem de popular, dar cu un uriaș consum fizic și nervos.
Țin minte cât de mult a tras de mine prietena mea, minunata Alice Năstase, până am acceptat un pictorial, pentru revista “Tango”. Alice nu s-a speriat de oprobiul public, îndreptat în acea perioadă asupra mea, pentru că știa adevărul și, in plus, ma cunoștea bine, ca om. Așa că a riscat, dedicându-mi câteva pagini în revista sa, A fost prima oară când am putut să-l admir “la lucru” pe minunatul fotograf Paul Buciuta ( soțul lui Alice) și…surpriză! a fost și prima mea colaborare cu hair-stilistul Christina Gramma ( auroarea noului meu look de astăzi, cel pentru care primesc în continuare atâtea aprecieri și vă mulțumesc!❤️).
Fotografia aceasta este una foarte specială pentru mine. Dacă pentru cei ce o privesc, ea nu este decât o fotografie artistică, bine făcută și în care, să zicem, sunt mai “de nerecunoscut”, pentru mine, este una în care fotograful nu m-a surprins numai pe mine, ci și gândurile mele din acele clipe. Credeți-mă, chiar și acum, după 13 ani, pot să povestesc, cu claritatea lacrimei, la ce anume mă gândeam, în acel moment. Și mai pot spune că sufletul meu, în acele vremuri, era fix ca al statuii lângă care m-a așezat Paul : împietrit…
Rubrica oferită de FARMACIILE CATENA : NEUROALFA









Comentează