Pe Adriana n-am cunoscut-o niciodată. N-am văzut-o, n-am auzit de ea și poate că acest interviu n-ar fi avut niciodată loc, dacă nu m-aș fi trezit deodată, într-o bună zi a acestei ierni, cu o provocare interesantă : un interviu ce mi-a fost solicitat pentru o revistă a românilor din Banatul sârbesc. Așa a intrat în viața mea Adriana. Sau eu, în a ei.
Una peste alta, odată acordat interviul cu pricina, mi-a fost stârnită curiozitatea : cine este această jurnalistă entuziastă, care în plus manuiește atât de bine condeiul și care lucrează la o publicație a românilor de dincolo de România? Despre soarta deloc ușoară a românilor din Banatul sârbesc auzisem în numeroase rânduri, însă niciodată nu mi-a fost dat să cunosc și să vorbesc cu vreunul dintre ei. Și iată că acum întâmplarea mi-a scos-o in cale pe Adriana Oneț-Petroj. Drept care… iată ce femeie de 10 vă propun astăzi!
Marina Almășan : – Cine este Adriana Oneț și care este povestea acestui al doilea nume, Petroj?
Adriana Oneț-Petroj : – Adriana Oneț, un copil, o adolescentă, o femeie, o mamă. Un copil cu 
vise mărețe, care a visat dintotdeauna să devină ,,mare”, și la propriu și la figurat, asta nu a însemnat niciodată să calc peste cadavre pentru a-mi îndeplini scopurile, înseamnă multă muncă, foarte multă muncă, dedicare întru totul a ceea ce fac. Deși, acum, uitându-mă în trecut, niciodată nu mi-am dorit acest lucru doar pentru mine, ci pentru a-i face mândrii pe părinții mei, bunicii, și oamenii apropiați sufletului meu. În copilărie eram foarte conștiincioasa, îi aduceam mamei, diplome școlare, iar cea mai mare reușită din copilărie a fost atunci când din întreaga clasă eram aleasă să vorbesc pentru un post de radio. Țin minte că aveam ca temă o compunere, despre toamnă, pe care să o scriu într-un timp contracronometru. Am reușit și am ajuns în fața microfonului, visul pe care l-am visat dintotdeauna. Cu acest de-al doilea nume, Petroj, am continuat ceea ce am început cu primul, adică cu numele meu din naștere, Petroj este numele de după căsătorie. Iar povestea numelui Petroj a început în 2007, atunci când l-am întâlnit pe soțul meu, în 2011 ne-am căsătorit, iar în 2013 am devenit mamă.
Marina Almășan : – Spune-mi, Adriana, cand a început atracția față de cuvântul scris și care ți-au fost “izbânzile” pe acest drum?
Adriana Oneț-Petroj : – În copilărie, atunci când majoritatea copiilor visau la dulciuri și alte cadouri, eu mă bucuram nespus de mult atunci când am primit de Crăciun un caiet și creioane colorate, (pentru că nu aveam voie să rup foile din caietele de la școală), așadar, acest caiet pe care l-am primit în folosință proprie, l-am folosit pentru a aștere frumosul din mine pe hârtie, a fost o bucurie nespus de mare. Dealtfel, jocurile mele preferate erau de reporter tv. Auzeam des în copilărie, ,, să te faci medic”, mi s-a mai spus, ,,atunci când crești mare să te faci 
profesoară”. Nu m-au atras, simțeam că menirea mea este să ,,descos” omul. Dintotdeauna mi-a plăcut să adresez oamenilor diferite întrebări, să le ascult poveștile, astăzi, după atâția ani de la copilarie, am rămas la fel, îmi place să descopăr povești de viață, diferența este că acum chiar fac aia ce îmi place, atunci doar visam… Visați, visele devin realitate! Bineînțeles că de la copilărie și până în prezent, pe parcursul anilor, mi-am dezvoltat imaginația și orizontul de cunoaștere, din dragostea pentru carte. Sunt omul care a visat dintotdeauna la o viață modestă, dar fericită, la o meserie demnă, în fața căreia să nu trebuiască, vreodată, să îngenunchez. Cât despre izbânzile pe care le-am avut, au fost multe, foarte multe, nu aș ști acum să spun ceva anume, dar știu că succesul și eșecul au fost parte din mine. Am îmbrățișat greșeala cu aceleași brațe cu care am primit binele, de parcă nu aș mai fi avut nimic de pierdut.
Marina Almășan : – Vorbește-ne despre Alibunar, despre locuri și oameni, dar mai ales despre viața ta acolo.
Adriana Oneț-Petroj : – Alibunarul este o localitate străveche, în care trăiesc mai multe etnii sârbi, români, maghiari. Din timpuri străvechi a fost centru administrativ astfel că înspre Alibunar au venit și locuitorii din satele din împrejurime. Comuna Alibunar, cărei aparțin 10 sate, este o zonă plăcută de locuit. În aceasta localitate, oamenii locului, indiferent că sunt de mai multe etnii și confesiuni, se înțeleg bine între ei. În localitate există trei biserici. Biserica Ortodoxă Română, Biserica Ortodoxă Sârbă, și Biserica Romano Catolică. Există școală generală și liceu cu profil economic. Atâta în școală generală cât și la liceu, elevii au posibilitatea să frecventeze cursurile în limba română. Oamenii locului sunt pastrători de tradiții și obiceiuri străvechi, atât românii cât și sârbii. Aceștia pot să își manifeste această dragostea pentru tradiții în cadrul societăților culturale cât și a altor asociații care promovează cultura tradițională. Țin să amintesc Asociația Etno Art Brakos, asociație care se ocupă de promovarea portului popular românesc specific acestei localități, și a cărei vicepreședină am devenit de curând.
Viața mea se împarte între familie și carieră, încerc să le fac pe toate, și incredibil, dar reușesc, 
într-un ritm mai alert, dar așa sunt timpurile în care trăim. Mă străduiesc să fac față obstacolelor, care uneori apar, dar cu Dumnezeu totul este posibil. Îmi plac foarte mult călătoriile, îmi place să cunosc locuri noi, oamenii locului, tradițiile și obiceiurile acelor oameni. În trecut, vacanțele de vară le petreceam în Grecia, Ungaria, Muntenegru. Dar în ultimii ani am vizitat foarte multe orașe și localități din Serbia, acest fapt se datorează și meseriei mele de jurnalist. Un loc pe care îl frecventez, cu famila, destul de des este Lacul de Argint. Hobby-uri am multe, însă cel mai mult îmi place lucrul manual. Despre prieteni aș avea multe de povestit, sunt o fire prietenoasă și am mulți prieteni. M-am itegrat repede în altă societate, în societatea de aici, care este mai diferită de societatea cu care eram obișnuită, dar sunt deschiși și primitori, astfel că am legat repede prietenii. Sunt de părere că după o zi încărcată, nu ne prinde atât de bine somnul, ne prinde bine o ieșire cu prietenii.
Marina Almășan : – Ei acum chiar mi se pare că te cunosc de-o viață! Spune-mi, Adriana, cât de prezentă este România în viața ta? Ce-ți lipsește cel mai mult? Cum încerci să o ții aproape?
Adriana Oneț-Petroj : – Îmi lipsește foarte mult România, oamenii, locurile în care am crescut și copilărit, anii adolescenței. Îmi lipsește mâncarea tradițională, pe care oricât de mult m-aș strădui să o prepar, nu îmi iasă la fel de bună și de gustoasă ca mâncarea bunicii. E un sentiment atât de ciudat să știu că totul este la o aruncatură de baț, dar totuși atât de departe. Călătoresc destul de des în România, așa îmi alin dorul. Dar sunt zile în care doar eu știu ce este în sufletul meu. Dorul doare, și știe să doară foarte tare.
Marina Almășan : – Totuși, care este cel mai frumos lucru care ti s-a întâmplat de cand traiesti acolo?
Adriana Oneț-Petroj : – Cu siguranță cel mai frumos lucru este acela că am devenit mamă, 
după care, mi s-a îndeplinit și visul din copilărie de a deveni jurnalistă. Emoțiile zilei în care am devenit angajată a Casei de Presă și Editură ,,Libertatea”, au fost de nedescris, a fost ziua în care am simțit că acela este locul meu. Fără vreun discurs aranjat, fără vreo lecție pregătită și fără vreo fărâmă de incertitudine, am simțit harul în vorbire, în scris și în… inimă. Nu în ultimul rând, simt că am un înger păzitor, care mă protejează, mă ajută, și cred că acest lucru este minunat, să simți protecția divină.
Marina Almășan : – Vorbește-ne puțin despre planurile tale din acest an.
Adriana Oneț-Petroj : – Anul acesta am pe masa de lucru două cărți, una despre etnia huțulă, iar cealaltă, la care sunt coautor, este despre oamenii din localitate Alibunar, despre portul popular, un fel de atlas de fotografii foarte valoroase. Vreau să mă perfecționez în ceea ce fac și să devin foarte bună în domeniul meu. Îmi doresc să scriu materiale ce ar putea avea un impact asupra cititorilor. Am o idee de podcast, dar mai am nevoie de timp să îmi conturez ideea, cam astea sunt planurile din acest an. Nu pot să închei fără un citat care îmi place foarte mult ,,Ocupă locul ce ţi se cuvine, ca să nu fii nevoit să te ridici”, Miguel de Cervantes.
Marina Almășan : – Mulțumesc, Adriana! Să ți se împlinească toate visele!
Comentează