Foamea asta de călătorie este pentru mine aproape o maladie. Rima este absolut întâmplătoare, însă maladia nu. Nu i-am găsit vaccin si nici nu-l caut. De ce-aș face-o? Poate doar ca să închid pizma unora, cărora mișcarea mea prin lume le dă nelinisti, le zvârcolește frustrările.
A călători nu mai este demult privilegiul celor pe care-i dau banii afară din casă. Dacă vrei să călătorești astăzi, poți s-o faci. E-adevărat, cu puțină cumpătare. Să alegi destinații binecrescute ( n-am găsit un antonim pentru cele “nesimțite”, adică acelea care dau bine pe Facebook, ca să-ți bagi în boală adversarii!) , să nu țintesti spre hoteluri de lux, să vânezi cu luni înainte, pe net, promoții care să te ducă în zbor la destinație, plătind banii cu care aici, la noi, ai ajunge doar până la Brașov, apoi să fii pregătit să mănânci, ca și acasă, de la supermarket și nu de la restaurante de fițe, dar să te bucuri SĂ VEZI. Să devii un soi de “burete”, să vezi , să “absorbi”, să înmagazinezi cât mai mult, caci acesta este marele câștig al călătoriilor, oriunde s-ar întâmpla ele. “-Îți dă mâna să vorbești, la banii tăi!” – vor murmura din nou cârcotașii. Banii mei nu-s nici mulți, așa cum poate vă par, credeți-mă, și vă rog să mă credeți și că am trecut la rându-mi prin toate “restricțiile” de mai sus. Am călătorit și eu “studențește”, cu vântul fluierându-mi în buzunare și uitându-mă cu jind la turiștii revărsați spre terase șmechere, de unde-mi poposeau în nări miresme la care nici măcar nu puteam visa. Am stat și eu cu nasul lipit de vitrine, precum “fetița cu chibrituri” a lui Andersen, imaginându-mă în cutare rochie sau tropăind în cutare pereche de pantofi. Dar am depășit, cu timpul, aceste frustrări. Am înțeles că, într-o companie plăcută și cu pingelele gata de rupt, o călătorie poate deveni un miracol. Ea îți deschide lumi noi, îți arată că lucrurile despre care ai aflat în cărți există aievea, îți împinge orizonturile, trage de ele să ți le lărgească, îți trezește noi si noi curiozități și…te simți fericit
Deja demult am înțeles că, în loc să-mi burdușesc șifonierele cu haine pe care oricum, foarte curând, moda le va evacua din trenduri, mai bine investesc în călătorii. Mult, puțin, cât am reușit să adun, să pun deoparte. În funcție de asta, trec oceanul sau doar granița la bulgari, mănânc friptură de ren sau o salată gata preparată, luată din raftul unui supermarket, le aduc celor de acasă un pulover fain sau doar un magnet de frigider. Și, știți care e marele miracol? Că indiferent de intensitatea acelui vânt din buzunare, ceea ce văd este fix la fel : lumea se deschide și în fața săracilor, și în fața bogaților cu aceeași voluptate, oferindu-le tuturor celor pregătiți s-o primească în suflet, via priviri, o nesfârșită încântare.
Rândurile de mai sus sunt , după cum ați înțeles, un îndemn la a colinda pământul și la a primi de la acesta o bucurie pe care puține alte îndeletniciri pe lumea asta ne-o pot oferi. Și încă o dată, vă rog mult, nu luați scuzele în brațe, cu ușurința cu care vă legați la șireturi! Calătoriile prin lume pot, e-adevărat, goli carduri dolofane, dar, cu puțină cumpătare, se pot întâmpla în orice casă : și în cele încălzite de șemineuri sofisticate, dar și în cele în care caloriferele abia dacă gâfâie.
Așadar, nici în materie de călătorii, nu există “Nu se poate!”
Rubrică oferită de FARMACIILE CATENA : GRIPOVIT MAX C






Comentează