Cea mai mare bucurie a lui Victor era să-mi stea în preajmă, atunci când lucram la scenariul unei noi emisiuni, să intre în joc și să cotizeze cu propriile idei la proiectele mele. La un moment dat ajunseserăm să 
gândim cam la fel și ne întâlneam la jumătate de gând. El începea, iar eu îi mai adăugam câte ceva ideii sale sau viceversa. Nu pot spune că același lucru se întâmpla și atunci când compunea. Eu n-aveam cum să vin cu idei, căci Victor era un compozitor genial, iar eu…o umilă fană a muzicii sale! Singurul lucru prin care simțeam că-i ajut actul creației era să-i ofer condițiile propice : să nu-l bat la cap😁, să fac pe jandarmul cu copiii și să-i pregătesc “papa bun” Ah! Și mai era ceva : îi fredonam pe loc noile melodii, dovedindu-i prin asta că “au potențial”! Mă mai trezeam uneori spunând : “- În ultima parte aș face o modulație…” ( muzicienii știu ce înseamnă aceasta). Victor se oprea din cântat, mă privea lung și exclama : “-Oooo! Dar ce soție pricepută am! Știe ce este aceea o modulație! ” Îmi părea că mă ia peste picior și mă făceam nevăzută. Dar jubilam, în sinea mea, regăsind, în forma finală a melodiei, modulația sugerată de mine..
Dar să revenim. Nașterea unui nou format de televiziune era, de fiecare dată, deosebit de incitantă pentru amandoi. În cei 16 ani adunați împreună, am fost , fiecare din noi, foarte prolifici : Victor a scos pe piață 15 albume, iar eu – peste 10 noi emisiuni, cărora li se adăugau programele speciale ( Revelioane, programe de Paștr, Crăciun, 1 Iunie, Ziua Națională, 1 Mai, Ziua Televiziunii, etc) , evenimente ( de genul Eurovision, “Festivalul Cântecului de dragoste”, “Festivalul de country music”etc) . Am fost mulți ani, la acea vreme, lăsând modestia la o parte, cel mai puternic cuplu oficial din showbizul românesc.
Melodia despre care acum scriu, s-a născut în 2004. Și nu întâmplător. Atunci am pe pus pe picioare unul dintre cele mai “de suflet” proiecte ale mele : emisiunea “Mulțumesc!” . În fiecare sâmbătă, pe TVR1, adunam povești emoționante, în care invitații mulțumeau public binefăcătorilor lor, celor care le salvaseră viața, îi ajutaseră într-un moment dificil sau pur și 
simplu le influențaseră destinul. Poveștile erau împachetate foarte “șmecher”, astfel încât întâlnirile-surpriză între “salvat” și “binefăcător” ( care nu știau niciodată motivul pentru care fuseseră convocați la TVR) se lăsau mai mereu cu o ploaie de lacrimi, atât la telespectatori, dar și în rândul publicului din platou. Nu de puține ori, cand veneam acasa de la transmisia directă, îl găseam pe Victor puternic răvășit de poveștile proaspăt văzute la televizor, în emisiunea mea. De atunci, regizorul meu artistic dintotdeauna – aceeași minunată Luminița Dumitrescu – mă bate mereu la cap să reiau formatul. Nefiind partizana ciorbelor reîncălzite, refuz constant. Ca de altfel și în cazul “Ceaiului de la ora 5”….
Dar și povestea emisiunii “Mulțumesc” se leagă, într-un fel, tot de Victor. Se întâmpla pe la începutul anilor 2000. Era o iarnă aspră în Europa și așteptam sărbătorile cu o oarecare emoție. Era primul an în care urma să le petrecem departe de cei mici, departe de casă. Impresarul international Christian Raetscher, unul dintre cei mai dragi prieteni ai familiei noastre și constant colaborator al TVR, organizase un turneu “de sărbători” în câteva orașe germane. “Rețeta” îl includea și pe Victor. Ni se alăturau minunata Sofia Vicoveanca și de inegalabilul actor Ernest Maftei – “Bădia”, cum era alintat. Pentru că spectacolele – vreo 5 la număr – trebuiau să aibă și prezentator, Christian mi-a propus mie să mă alătur “echipei de șoc” ( cred că era și o economie la cazare!😁) De ce să nu recunosc, simțeam nevoia unei vacanțe. Ai mei, drăguții de ei, au spus ca de obicei “Prezent!” și s-au mutat, cu arme și bagaje, la noi, preluând șefia asupra casei și mai ales a copiilor.
Turneul a fost fantastic : în Germania Crăciunurile erau atât de strălucitoare, apoi recitalurile lui Victor erau 
emoționante iar publicul – cucerit. Afișul avea 3 nume grele, printre care mă strecuram și eu – un chip binecunoscut românilor din diaspora. Emisiunile mele erau transmise și pe TVR Internațional, prin urmare aveam destui fani și în lume! Țin minte că, într-una din seri, după stingerea ultimelor aplauze ( Victor încheia de regulă spectacolul, cu unul din emoționantele sale cântece naționale pe care le fredona întreaga sală) , din public s-a desprins un bărbat în vârstă, care s-a apropiat de masa noastră, mai precis de Bădia. Eram așezată pe scaunul de alături, așa că, deși în jur era gălăgie mare, am auzit perfect dialogul lor. Bărbatul era consătean al marelui actor, de undeva dintr-un sat de lângă Bacău. Aproape plângând, a rememorat un episod din timpul războiului, când părinții lui Ernest Maftei se pare 
că l-au salvat de la moarte pe respectivul, pe atunci copil. Era foamete, tatăl îi plecase pe front, iar mama dispăruse pur și simplu de acasă. Băiatul și sora lui mai mică rămăseseră singuri pe lume, sortiți morții prin înfometare…Sper să fi reprodus corect din memorie povestea, cert este că, dacă nu ar fi fost părinții lui Ernest Maftei, bărbatul din fața mea probabil nu ar mai fi existat. …Bădia l-a ascultat atent, cu mici tresăriri pe chip, atunci cand bărbatul îi dădea detalii de care probabil își amintea. În final, omul a îngenuncheat în fața marelui actor, i-a sărutat mâna și i-a spus simplu : “Vă mulțumesc!”.. Povestea m-a impresionat profund iar noaptea, odată ajunși în camera de hotel, i-am povestit-o lui Victor. “- Știi ce? Voi face o emisiune fix despre asta : despre oameni care vin să le mulțumească binefăcătorilor lor!”. Victor m-a îmbrățișat și, peste doi-trei ani, Televiziunea Română avea să includă în grila sa, emisiunea “Mulțumesc!”…
Bref! Iată-ne în 2004. Emisiunea “Mulțumesc!” urma să intre pe post din toamnă. O pregăteam de zor, și 
acasă dar și la birou, împreună cu micuța și devotata mea armată. Acasă îi împuiam capul lui Victor cu toate problemele legate de preparative, îmi plângeam pe umărul lui piedicile și îi împărtășeam micile mele victorii : obținerea unui studiou bun, găsirea unui sponsor generos, semnarea unui contract avantajos pentru ținutele mele, găsirea unui subiect “cool”, etc. Victor mă asculta, se enerva și bucura în tandem cu mine, îmi mai dădea câte un sfat sau îmi tempera ideile în care nu credea.
A venit momentul genericului muzical al emisiunii – o bornă importantă, în toate aceste pregătiri. “- Am buget ZERO, Vic!” – i-am spus într-o seară! N-am bani să plătesc nici măcar genericul! Mi-l faci tu?…Pleaaaase!” Mâinile mele împreunate, privirea pisicoasă și vocea plângăcioasă dădeau întotdeauna rezultate. Victor a zis DA, rămânând ca plata …să i-o fac altfel! 😉( era una din glumele lui !) “- Dar ce vor spune ăștia, că iar ți-l compun eu?” – a comentat totuși soțul meu. “-Atâta timp cât nu costă nimic, nu văd ce obiecții ar putea avea cineva! – l-am liniștit. După care…judecând un pic, am admis că …poate e mai bine ca măcar să-l dăm altcuiva să-l cânte. Victor a încuviințat. Era și el sătul de toate speculațiile care se făceau în jurul “mult prea deselor noastre colaborări” din emisiuni…
Soțul meu s-a pus pe compus muzica, eu – versurile. După ce cele două s-au “pupat” una cu alta, a urmat un 
brainstorming care a decis cuplul de interpreți ( ideea de cuplu i-a aparținut lui Victor) : Marcel Pavel , pe care îi iubesc de când l-am cunoscut, a fost opțiunea pentru vocea “masculină” și, respectiv, Sanda Ladoși – exact vocea feminină caldă, potrivită asocierii cu cuvântul “Mulțumesc!” . I-am sunat chiar în acea seară și le-am trimis piesa. Au fost încântați să dea viață unui generic muzical atât de special. La câteva zile distanță, Victor s-a întâlnit cu cei doi, în studioul de imprimări. După ce au fost gata și mixajele, am fost atât de emoționată de rezultat, încât
am plâns.
Emisiunea a avut un mare impact la public, iar “Mulțumesc!” a rămas până astăzi unul dintre cele mai frumoase generice de emisiuni. Cu siguranță că, dacă programul nostru ar fi continuat, destinul ar fi făcut, poate, ca Victor să ne devină el însuși invitat, găsind aici locul potrivit pentru a-i mulțumi fetiției care i-a salvat viața, oferindu-i, rinichii săi…Dar despre albumul și melodia dedicate de Victor lui Bogi – îngerul care i-a oferit încă 11 ani de viață, vă voi povesti ceva mai încolo.
Până una alta, vă invit să reascultați melodia “Mulțumesc!”, care a fost, de altfel și laureată a uneia din edițiile Festivalului National al Cântecului de Dragoste, imaginea de pe YouTube fiind desprinsă chiar din timpul acestuia :
Comentează