Amintiri din valiza LAMONZA Călătorii

Amintiri din valiza LAMONZA. Episodul 206. Disney Store din Shanghai , locul unde era să iau o amendă usturătoare.

 

Când e foarte cald si uit să pornesc aerul condiționat din dormitor,  pe valiza mea Lamonza  o trec toate apele. Își deschide larg capacul și lasă la vedere maldărele de fotografii de prin toate colțurile lumii pe unde am purtat-o. Printre ele sunt și unele care-mi stârnesc râsul. Pentru că-mi amintesc, printre altele, de scene în care țin minte că mă trecuseră toate nădușelile. Cum ar
fi, bunăoară, cu ceva ani în urmă, destui la număr, când intrasem pentru prima oară într-un magazin Disney. Mă aflam la Shanghai, cu Victor, pe atunci acolescent, cu ghida noastră, doamna Song ( atribuită nouă de către autoritățile din Shanghai) și cu drăgălașul domn Luo, călăuza constantă a călătoriilor noastre prin China, bătrânelul jovial, care absolvise, cu jumătate de secol în urmă, Limba Romana, la Universitatea din Bucuresti. După un drum istovitor printr-un oraș cât o țară, șoferul ne-a depus pe caldarâm, în dreptul unui mega-…nu Image, ci mega-magazin de …jucării! Deși toatr caracterele erau chinezești, un singur cuvânt le folosea pe  cele latine : DISNEY. Aveam, așadar, ocazia să intrăm, pentru prima oară în viață, într-un magazin Disney.
….Așadar, pătrundem într-o lume mirifică, întinsă pe o suprafață uluitoare, în care simpaticele fizionomii ale personajelor lui Disney ne zâmbesc de pe o mulțime de mărfuri industriale , dedicate în principal celor mici, dar nu numai : tricouri, căni, pijamale, ghiozdane și portofele, brelocuri, rechizite școlare, veioze, produse cosmetice, costume de baie, magneți de frigider, lenjerie de pat, prosoape etc. Recunoaștem, pe rand, personaje care ne făcuseră să râdem cu lacrimi sau să ne emoționăm la televizor, în timpul copilăriei lui Victor. Ochii ne fug în toate direcțiile, ne bucurăm succesiv de Bambi, rătoiul Donald, Frumoasa și Bestia, de cei 101 dalmațieni, de Pluto, Tom și Jerry, Albă ca Zăpada, Mickey Mouse etc. Iar după ce privirile ne scanează întregul univers de culori și forme, ele ne aterizează in final pe panoul pe care tronează semnul universal al interdicției de fotografiere. Ne uitam unul la celalalt și strâmbăm din nas. Victor ( e un adolescent încă disciplinat și responsabil!)  se conformează, bagă aparatul în “teacă” , devenind un simplu vizitator, asa cum o cer regulile magazinului.  Eu în schimb fentez câțiva supraveghetori – care deși au ochii – liniuțe, sunt extrem de vigilenți –  și bifez un instantaneu , e drept, nu foarte fericit, în care apar Luo și Song, făcându-mi semne disperate să mă opresc din fotografiat! Se pare că nu e de glumit cu amenzile, în China! 😩😩 ….Ok,ok, bag mobilul în poșetă! Cu coada ochiului îl surprind pe Victor , care achită la casă, din măruntele lui economii, … o pernă de catifea cu chipul lui Minnie. Inutil să întreb pentru cine! La București, Ana va fi foarte fericită! 😉

Rubrică oferită de LAMONZA : https://www.lamonza.ro/ 

Publicitate