Există oameni care produc gălăgie și oameni care, într-o liniște desăvârșită, schimbă lumea în bine.
Primii sunt cei mai numeroși. I-a observat și Mark Twain, prietenul meu. Mi-am dat seama de asta, cand i-am citit un gand care, cu siguranța ar fi circulat pe Facebook, dacă Facebookul ar fi existat, pe vremea lui. “Zgomotul nu dovedește nimic – spunea Mark Twain. Și tot el explica: uneori găina face un biet ou și cotcodăcește de parcă ar fi ouat o planetă întreagă!”. Superbă definiție a gălăgiei inutile și dispoporționate. O definiție simplă, ruptă din viața omului de rând, a consumatorului de ouă, uneori și proprietar de găini.
…În jurul jostru colcăie inșii care fac gălăgie, cărora le place să se audă vorbind, care înșiră , într-o frenezie demnă de o cauza mai bună, acele cuvinte goale “ce din coadă au să sune”, cum le definea Eminescu. Sunt genul acela de “gălăgioși” care nu lasă nimic în urma lor. Decât gălăgie. Hărmălaie. Zarvă. Vacarm. La ei, distanța de la vorbă la faptă este infinită, și tocmai de aceea nici nu se mai ostenesc să o parcurgă. Preferă să rămână la stadiul de “vorbe”, dar spuse nu oricum, ci pe ton ridicat, ca să-i audă toți. Iar acești “toți” sunt, de regulă … “proști, da’ mulți”! Ușor impresionabili. Vorbele – meșteșugite și obligatoriu spuse pe un ton ridicat – au darul de a-i impresiona mai ales pe proști. “-Ce bine vorbește!” – exclamă aceștia, și-l așează pe insul cu pricina în vitrina cu “oameni de ispravă” , fără a avea răbdare să radiografieze ceea ce acesta a făcut cu adevărat, în viață. Iar dacă, din greșeală, o fac, vor traversa o mare dezamăgire. Căci…nu prea vor găsi nimic. Gălăgia nu se sprijină pe nimic, decât pe un gâtlej exersat și o minte odihnită, capabilă să “îmbrobodească”.
La extrema cealaltă se află “tăcuții”. Sau, cum li se spune în popor, cei care “tac și fac”. Sunt oamenii faptelor, cei care nu se înghesuie pe la tribune, pentru a se lăuda și a impresiona. Pentru ei vorbesc faptele, iar ei preferă să șadă undeva ascunși, spre a nu se trezi amestecați cu primii. Ei își cunosc bine valoarea și știu că vremurile le sunt potrivnice. De aceea, preferă să tacă. Să tacă și să facă. Gălăgiile sunt pentru alții, cu care nu vor să se amestece, în veci. După principiul “Te bagi în tărâțe, te mănâncă porcii”. Iar porcii grohăie, în jur, pe voci, într-un canon desăvârșit al nonvalorii.
De multe ori, nu e bine nici să taci. Oamenii care fac, trebuie să fie și un pic vocali. Altfel riscă să se trezească intr-o bună zi, că “gălăgioșii” își atribuie meritele lor. Mi-a fost dat să văd destule situații în care netrebnici cu gura mare se lăudau cu nesimțire pentru fapte cu care nu aveau nicio legătură.
Dar la fel cum clapele pianului – albe și negre – compun împreună partitura – reușită sau nu – la fel și lumea asta își compune simfoniile amestecându-i pe cei din categoriile de mai sus. Nu trebuie decât să ne ciulim urechile, pentru a distinge , în liniștea celor tăcuți, adevăratele valori și caractere.
Rubrică oferită de FARMACIILE CATENA : REHIDRAFORT
Comentează