Bombănelile Marinei Editoriale

Disprețul față de săraci

 

…M-a pus pe gânduri, mai demult, un analist economic, care ajunsese la concluzia că România începe să semene tot mai mult cu țările Americii de Sud, in care o lume frământată se împarte în două tabere despărțite printr-o prăpastie uriașă : cei foarte bogați și cei aflați la limita de jos a sărăciei. 

Am căzut pe gânduri nu pentru că m-ar fi surprins concluzia colegului meu de studii economice, ci pentru că – merbând pe firul concluziei sale – nu am reușit să mă încadrez în niciuna din tabere. Într-un final al simulării mele mentale, am răsuflat ușurată : da, e-adevărat, nu m-au dat niciodată banii afară din casă și am muncit pe brânci pentru fiecare leuț, însă nici nu mă pot plânge de zile în care , cum se spune, nu am nici după ce bea apă. Sunt , prin urmare, un om fericit , cu intenție de colăcei în jurul taliei (ceea ce nu înseamnă neapărat că sunt nesătulă, ci doar pofticioasă! ),  cu pașaportul plin de vize, cu șifonierele sufocate de haine și cu zâmbetul zăbovind pe buze mai mult decat o prevăd normele europene!😁

Privesc cu îngăduință și interes, niciodată cu invidie și pizmă, către cei (destui!) care au mult mai mult decât mine, și cu strângere de inimă și de multe ori chiar cu milă, către cei și mai mulți,  cărora viața mea absolut decentă le pare un colț de rai. Har Cerului, cei 7 ani de acasă, genele sănătoase pe care nădăjduiesc că le am, precum și lucrurile învățate din cărți, m-au ferit întotdeauna de a-i diprețui pe  cei săraci. Chiar dacă , de multe ori, am atitudini și fapte liberale, în sinea mea mă simt un om de stânga și probabil așa voi muri. Empatizez cu sărmanii, încerc să-i ajut cum pot, dar mai ales să nu-i privesc cu aroganță. La urma urmei, nici ei nu și-au dorit să fie așa cum sunt și nici mie nu mi se datorează 100 la sută meritele pe care le am. Pâna la urmă e și o chestiune de șansă. De stea norocoasă…

Poziționându-mă oarecum între cele două lumi de mai sus, fiind nevoită să interacționez și cu unii și cu alții, mă doare nespus de mult disprețul pe care îl descopăr în ochii multora din jurul meu – cei cărora nu le lipsește nimic –  față de “sărântoci” ( este apelativul cu  care cei dintâi îi “răsfață”  pe ceilalți.  

Mai mult decât atât, profesia mea minunată mi-a scos în cale deopotrivă și jeguri umane cu conturi dolofane dar merite ioc, dar și sărmani cărora Dumnezeu nu le-a dat averi, dar a compensat prin caractere exemplare, talente de excepție și suflete de o rară frumusețe. 

Mi se răzvrătesc viscerele, ori de câte ori surprind dezgustul din privirea bogaților, în momentul în care in raza lor vizuală nimerește câte un sărac ; detectorul meu de “lucruri strâmbe” sesizează imediat  “înălțimea” de la care bogatul îl  privește pe sărac; felul cum îl tratează, în consecință;  semnul “zero” pe care-l așează aprioric în dreptul acestuia, fără să aibă curiozitatea de a-l desluși, ca om ; lipsa de milă și empatie, exprimată perfect de proverbul “Cel sătul nu-l crede pe flămând”. 

“Cei care au” uită însă  că Universul răzbună , de multe ori pe neașteptate, astfel de nedreptăți și răutăți, transformându-i, peste noapte, pe bogați în săraci și viceversa. Și mai uită că există un hotar comun pentru toată lumea, dincolo de care diferențele se șterg, cei “disprețuiți” ajungând să se învecineze, prin cimitire, cu “disprețuitorii” lor. 

O vorbă de duh, rostită nu ma știu nici eu de cine, îmi vine acum în minte : 

“Dacă cei bogați ar putea angaja oameni care să moară în locul lor, săracii ar putea avea un trai lipsit de griji”

Din păcate, acest lucru nu este posibil….

 

Rubrică oferita de : FARMACIILE CATENA KILOMSLIM GOLD