Există o vorbă: fericiți cei săraci cu duhul. Eu aș completa-o : fericiți cei fără de complexe. Cei care nu dau doi bani pe părerea celor din jur. Cei care-și trăiesc viața după bunul lor plac, se îmbracă așa cum se simt bine, ignoră semnalele oglinzilor, sfidează moda, dau cu tifla cârcotașilor din jur.
Din nefericire, noi, femeile, suntem prizonierele unor astfel de complexe, care reușesc să ne facă viața amară, condamnându-ne la o veșnică zvârcolire printre gândurile pesimiste.
Am cunoscut o femeie care toată viața a fost obsedată de silueta ei : cred că numai de dormit, dormea în pat, intrucât o suspectez că tot restul zilei și-l petrecea…pe cântar! Acul acestuia îi era când prieten, când dușman, iar oglinda din baie, în perfectă cârdășie cu primul, era în măsură să-i strice ziua sau, dimpotriva, s-o plaseze în al nouălea cer. Individa își calcula cu maximă precizie numărul de calorii ingurgitate la fiecare masă, cântarul de bucătărie nu lipsea din peisaj și fiecare aliment, înainte de a-și porni călătoria prin tractul digestiv, tranzita platanul cântarului. Un carnețel din imediata vecinătate adăpostea cifre peste cifre – traducerea matematică a noțiunilor de “mic dejun”, “prânz”, “cină”.
Dar obsesia femeii nu se limita numai la numărul de kilograme ce o defineau. Ci și la straiele în care-și împacheta zilnic trupul. Unele, vezi Doamne, o îngrășau, altele îi scurtau picioarele, pantalonii ăștia îi făceau fundul mare, bluza asta avea decolteul prea adânc și îi dezvăluia bustul deloc spectaculos și tot așa, până la epuizarea șifonierului. Deși cei din jur o invidiau pentru cum arată și cum se îmbracă, eu știam cât de nefericită este, de fapt. Să trăiești cu complexele sub același acoperiș nu e ușor deloc.
Vă spun și cum, sau mai degraba CÂND s-a vindecat : s-a măritat cu un bărbat care o plăcuse pentru simțul umorului și nicidecum pentru felul cum arăta (insul – un burtos rotofei, cu chelie și destule dioptrii – nu dădea nici doi bani pe aspectul fizic) , a făcut doi copii și s-a dezbărat pe veci de obsesiile ei. Mănâncă tot ce-i iese în cale și se îmbracă în doi timpi și trei mișcări cu ce-i cade-n mână, oglinda ajutând-o doar să nu facă defecte majore și să-și aranjeze șuvița de pe frunte. Nici s-a îngrășat din cale-afară. Are un trup normal și o căsnicie fericită. Iar dacă o întrebi care este motivul stării sale de spirit mereu favorabile, îți va răspunde: soțul, copiii și…lipsa complexelor!
P.S. Scriind acest editorial, mi-am amintit de călătoriile mele în SUA, unde am fost pentru prima oară șocată de lipsa de complexe a femeii americane. Am scotocit prin internet și am găsit câteva fotografii care se apropie întrucâtva de ceea ce văzusem eu însămi, cu ani în urmă, pe străzile din Chicago și New York:
Comentează