Concurs cu premii în cărți pentru cel mai bun răspuns
MOTTO. În fiecare număr am să reproduc o întrebare a mea și răspunsul Liei Faur, rugându-le pe femeile de nota zece din țară să-mi comunice ce anume ar fi răspuns ele la acea întrebare.
Iată întrebarea și răspunsul pentru a XVIII-a ediție a concursului:
− În discuţia cu tine, eu mă joc, dar nu mă prea joc. Curiozitatea mea este reală, astfel încât scopul meu principal rămâne unul şi acelaşi: să aflu, să aflu cât mai mult, să aflu dacă se poate tot.
Da, ştiu că femeii i se face o nedreptate atâta timp cât în competiţia între oameni – exact ca în competiţia între animale – mai contează forţa fizică. Un bărbat care se contrazice cu o femeie (mai ales unul needucat) are adeseori în replicile sale (mai ales atunci când îi lipsesc argumentele) o intonaţie, un mesaj metalingvistic, traductibil astfel: „Ia vezi că dacă îţi dau una!…”
Nu ţi-e frică de acest reziduu de animalitate din felul de a fi al bărbatului? Şi nu mă refer numai la o eventuală ceartă pe stradă cu un necunoscut, ci şi la un moment de tandreţe, când gâtul tău delicat se află la discreţia mâinilor lui puternice. Unei femei, în general, nu i se face şi teamă când se culcă noaptea cu un bărbat în acelaşi pat?
– Ba da, mi-e frică, mereu mi-a fost frică. Un bărbat îţi poate provoca dureri fizice când vrea el, iar o femeie le acceptă adesea. Aici îi recunosc ei o slăbiciune de care nu sunt mândră, dar şi o tandreţe dusă la extremele unei astfel de relaţii; poate şi puţin masochism (am mai spus-o), dacă aş vrea să văd lucrurile astfel. În general, se întâmplă cum spuneai undeva mai sus: Pe cei maturi şi responsabili îi luaţi de soţi, pe cei neisprăviţi, care profită abuziv de instinctul vostru matern, chiar îi iubiţi, cu ardoare şi devotament.
Violenţa (nu doar cea fizică!) atrage, cred că aşa se îndrăgosteau, în timpuri îndepărtate, şi strămoaşele noastre, de cel care ucidea cele mai multe animale şi reuşea să strige cel mai tare, încât să se cutremure peştera.
Acum nuanţez: tandreţea despre care vorbeam este infinită în aceste cazuri, nu poate fi înţeleasă decât de o femeie care posedă multă maternitate în gândurile şi simţurile sale. Ea îşi acceptă bărbatul ca pe un copil rebel, ca pe un fiu rătăcitor pe care îl ierţi oricât rău ţi-ar provoca. Astfel de femei se lasă ucise fără nici cel mai mic gest de împotrivire, ştiind cumva, în sine, că bărbatul are drept de viaţă şi de moarte asupra lor (să mă exprim în maniera personajelor lui Camil Petrescu, că tot îmi place!).
Am crezut mereu că bărbatul posesiv poate deveni uşor o brută, dacă nu fizic, cel puţin verbal şi cred că s-a confirmat şi în studiile de specialitate. Bărbaţii pot ucide şi altfel, ei au câteva metode care nu dau greş, cele ale jignirilor: „târfă”, „proastă”, „idioată”, „căţea”, ale geloziilor nefondate, apoi îşi continuă vânătoarea, tot printre femei. Dar ştii ce este curios? Când ţi se spune aşa, ca femeie, ai tendinţa de a deveni „căţea” pentru a-i răspunde şi tu cu forţele tale, de a te purta „prosteşte”. Rezultă că este un comportament comandat.
Aveam un prieten, odată, care era foarte gelos şi îmi imputa tot felul de flirturi. Într-o zi mi-a reproşat că m-am uitat după fundul unui bărbat, pe stradă, şi mi-a spus că m-a observat de mai multe ori făcând acest lucru. Până în acel moment nu ştiam că şi bărbaţii pot fi priviţi astfel, că unii pot avea fundul mai mic sau mai mare, mai lat sau mai bombat, dar de atunci am început să bag de seamă şi, în sinea mea, i-am mulţumit că mi-a deschis ochii; era un aspect important în aprecierea unui bărbat.
Trecând de partea cealaltă a baricadei, bietul de el este greu încercat de femeile sale: mama, sora, bunica, soţia, mătuşa, cumnata, cuscra, colega de serviciu, şefa etc. Cred că faptul de a se afla în minoritate, cum i se întâmplă adesea, îi dă o stare de angoasă permanentă. El e bărbatul, el trebuie să demonstreze, pentru că faţă de el se manifestă cele mai multe aşteptări. Este slab în multe situaţii şi atunci devine vulgar, animal, înjură, loveşte.
Mi-e frică de un bărbat gelos care, aşa cum îţi spune „mi-eşti dragă să te mănânc”, aşa îţi spune „te strâng de gât”, şi, dintr-o îmbrăţişare tandră, palmele lui îţi blochează respiraţia. Furia nu mai poate fi stăpânită nici cu zâmbete, nici cu explicaţii. Nici chiar inteligenţa nu mai funcţionează, decât reacţia primară.
Acest comportament există şi la femei, dar ele nu au forţă fizică şi se mulţumesc să spargă, să ţipe sau să plece. Cele mai pasionale momente de dragoste sunt, însă, cele după o ceartă, oare de ce? Sinucigaşii al căror gât atârnă de o frânghie au o puternică erecţie înainte de a muri. Până la urmă a te strânge de gât poate fi cel mai puternic stimul pentru sex, atunci când nu există alte variante de apropiere. Vorbim aici de bărbaţii şi de femeile care trăiesc în aceste condiţii.
Femeia modernă, independentă nu mai acceptă astfel de comportamente primitive, nici nu-şi mai aminteşte vremea când bărbatul venea acasă de la vânat şi, dacă simţea mirosul unui alt mascul, o stângea de gât; acum ea este cea periculoasă, dalilică (în limba ebraică dala înseamnă flirt). Nu cred să-i fie frică de ceva, poate doar de semnele bătrâneţii sau de kilogramele în plus.
Întrebare (Alex): Nu ţi-e frică de acest reziduu de animalitate din felul de a fi al bărbatului?
Răspuns (Lia): Ba da, mi-e frică.
Comentează