I-ai spus fiului tău să adune jucăriile înainte de culcare și s-a
conformat imediat. ..Pare un scenariu SF, nu-i așa? În realitate lucrurile stau cu totul altfel : îți răcești gura de pomană, tot repetându-
i , pe diverse tonuri, această rugăminte și sfârșești prin a le strânge tu însăți.
Există câteva motive clare pentru care copiii noștri nu înțeleg din prima și, în consecință, câteva modalități – 7 la număr – de a vorbi cu ei astfel încât să ne facem înțelese.
Site-ul woman-rules.ru le-a extras din best-sellerul ” De la naștere până la școală, fără pericole”, semnat de doi renumiți psihologi, mama și fiică.
Copiii se consideră nemuritori ( ceea ce în esență nu e tocmai rău), de aceea nu pot concepe ca lor să li se întâmple ceva rău. De aici și acea atitudine infantilă, inconștientă chiar, pe care o sesizăm în orice dialog cu cei mici, și mai ales cu adolescenții.
În general, copiii sunt setați cu totul altfel decât noi, adulții. Din acest motiv, noi ne facem foarte greu înțeleși de către ei. Sau, mai bine zis, ei ne înțeleg, dar în felul lor, trăgând concluzii cu totul altele decât ne dorim noi. Spre exemplu, sunt cazuri în care-i spui copilului: ” Strânge, te rog, în camera ta”, copilul se străduiește să strângă, dar în felul său, iar tu, când intri în cameră, descoperi aceeași dezordine, doar că lucrurile sunt așezate altfel. Din punctul vostru de vedere, e o sarcină neîndeplinită, din al lor : e curat! Doar e absurd să-și înghesuie jucăriile preferate prin dulapuri!
Cam același lucru se întâmplă și în cazul în care-i avertizăm cu privire la un lucru, îi rugăm ceva sau încercăm să-i convingem de ceva. Gândirea copilului este cât se poate de concretă și practică. Ea va deveni abia în timp profund abstractă. Abia către anii de liceu. De aceea, judecățile de ordin general, abstract, nu reprezintă nimic pentru copiii noștri. Iar prelegerile și teoriile îi plictisesc de-a dreptul.
Și încă ceva : despre “încuviințări”. Noi, părinții, suntem scoși din sărite atunci când copiii noștri dau din cap, în semn de încuviințare, după care se dovedește că, de fapt, n-au înțeles nimic din ceea ce le-am spus! Se presupune că încuviințarea lor are însă rațiuni nobile : “săracii părinți se străduiesc să ne fie bine, hai să nu-i supărăm!”
Așadar, ce e de făcut? Vorbiți cu copiii pe limba lor, numai atunci vor înțelege ce vreți de la ei și faptul că, de fapt, vreți să-i feriți de pericole. Iată și cele 7 reguli de care vă vorbeam:
1. Explicați-le foarte precis și foarte ” vizual”. Pentru ca odrasla dvs să rețină ceea ce-i spuneți, ea trebuie : a) să vadă b) să simtă c) să parcurgă informația emoțional, dar și prin organele sale de simț. Explicați-i copilului totul foarte concret, încercând să-l “atingeți” emoțional. Numai așa veți pătrunde în subconștientul lui, iar odată ajunsă acolo informația, va rămâne pentru totdeauna.
2.Jucați-vă. Jocul este modalitatea optimă pentru a-i induce copilului dvs anumite informații. Ele trebuie bine întipărite în memorie, pentru ca la o adică, să poată fi accesate. Cât copilul este încă mic, toate “cursurile de protecția muncii” trebuie să se desfășoare nu la modul didactic, ci în joacă. Astfel vor fi asimilate mai ușor. De
ce? Pentru că ” a se juca” pentru cei mici este la fel de natural cu a umbla și a respira. Când vă jucați, sfaturile sunt recepționate cu totul altfel, fără proteste interioare, pentru că veți fi percepuți de către cel mic ca fiind “de-al lor”, partener egal, prieten.
3.Spuneți-le povești. Una din metodele cele mai eficiente de a-i transmite ceva celui mic este aceea de a-i spune o poveste în care personajele lui favorite sunt implicate în situații similare celor despre care vreți să-i vorbiți de fapt. În subconștientul lui, copilul va face analogia între sine și personajele respective și…va băga la cap!
4. Lecții “în pas de voie”. Amintiți-vă de când erați școlari : o materie nesuferită, la care toceați intens, de frică, înainte de teza, după care uitați instantaneu totul! Cam așa stau lucrurile și cu cei mici : vor asimila foarte greu ceea ce le este impus cu forța. De vină este acel “protest interior” de care vă vorbeam.
Așadar, sfaturile pe care doriți să le dați celor mici, trebuie transmise:
– fără a le impune
– încercând să-i treziți copilului curiozitatea și dorința de a afla și mai mult
– într-un mod cât mai interesant/palpitant. Cu cât mai interesantă va fi forma în care vă veți transmite ideile, cu atât cel mic le va reține mai ușor.
Principiul de bază este : învață-l în așa fel încât să-l faci să vrea să învețe.
Sigur că e foarte simplu să-ți așezi copilul pe un scaun și să-i predai o lecție. E imposibil însă să-l faci să asculte o oră stând nemișcat. Dacă nu te mai oprești din vorbit și observi cum privirea celui mic se ridică în tavan, cum își sprijină capul în mâini, cum bolborosește ceva în șoaptă, mișcă din picior sau începe să deseneze , poți fi sigură că el nu se mai află de mult în aceeași cameră cu tine!
Poți ține teorii numai dacă:
– ești un foarte bun orator și ai darul de a convinge
simți interesul real al celui mic față de ceea ce îi povestești
Chiar și în cazul adulților, teoriile se asimilează în proporție de 5 la sută. Așa că, exprimați-vă concret, precis și interesant.
5. Arătați-i copilului cum e corect să procedeze.
Dacă vă doriți dezvoltarea copilului vostru, va trebui să învățați să vă opuneți instinctului de turmă. Va trebui să luptați cu prejudecățile, cu ideile învechite, cu părerile unor neaveniți, care chipurile se pricep la toate.
Desigur că cel mai simplu e să faci cum spun ceilalți, dar cel mai sănătos e să gândești cu propriul tău cap. Însă va trebui să gândești, anticipând, fie gândindu-te la consecințe. E foarte sănătos să-i învățați pe cei mici mai întâi să gândească și apoi să acționeze ( adică să se cocoațe, să sară, să alerge, etc
6. Insuportabilul ” Nu!”
Despre coșmarul lui “nu e voie!” știe cu siguranță orice părinte. Cu ” NU!” lucrurile stau cam la fel, dacă nu mai rău. Nici măcar subconștientul copilului nu vrea să-l accepte! Orice interdicție este aprioric respinsă de psihicul nostru. Și, pentru a asculta ceva și a 
asimila în consecință, trebuie să facem efortul de a trece peste propriul ” nu vreau, nu fac”. Amintiți-vă cât de violent obișnuiați să reacționați dumneavoastră înșivă la interdicțiile din familie și de la serviciu. Iar copiilor le este și mai greu să facă acest efort. Cu atât mai mult cu cât ei sunt, de fapt, “oameni liberi”. Și de aici, noi spunem ” Nu, nu ai voie!”, iar copilul face pe surdul. Noi îi spunem ” Nu face!” iar el parcă dimpotrivă, înțelege : ” Fă cât mai repede!”.
Cu întrebările retorice lucrurile stau cam la fel: ele enervează la culme, pentru că la ele nu trebuie practic să răspunzi. Cel mai mult se enervează copiii mai măricei atunci când întrebările voastre au și ceva ironic în ele: ” Nu înțelegi românește? de câte ori să-ți spun…?”
Ce rezultă de aici?
– încercați să va construiți discursul astfel încât să eliminați din el cuvintele ” Nu” și “Nu e voie”
– evitați întrebările retorice ( mai ales când aveți o dispoziție proastă)
– procedați cu tact, chiar dacă folosiți și ușoare ironii, căci ironia enervează, în special adolescenții care și așa sunt neîncrezători în ei înșiși
– dacă totuși sunteți nevoiți să spuneți “nu!”, îndulciți puțin forma
In concluzie, discursul vostru trebuie să fie pozitiv și concret, binevoitor și deloc ironic
7. Repetați în mod diferit.
Fiecare nouă informație pe care o recepționăm ajunge în memoria de scurtă durată. Acolo este păstrată în medie trei zile, după care fie se șterge, fie trece in memoria de lungă durată, adică se reține pentru un timp îndelungat.
Informația este asimilată în memoria de lungă durata:
– dacă este o informație stridentă, emoțională
– dacă omul o repetâ, revine asupra ei. Este ca și cum i se adresează creierului : am nevoie de această informație, e importantă pentru mine, reține-o!
Situația ideală este următoarea : ai primit o informație nouă. Apoi repet-o : peste trei zile, peste o săptămână – două – trei. Însă și această repetiție ar trebui să se facă în mod diferit, ca să nu te plictisești. Spune același lucru, însă într-un mod diferit.
Prin urmare, aprofundând și întorcându-ne la cele spuse cândva copiilor noștri, trebuie discutate atât lucrurile simple, cât și cele mai complicate. Copilul crește, însă regulile nu se schimbă. Ele doar se completează și se dezvoltă, apar subpuncte noi, situații noi, însă esența se păstrează.
Surse foto: poleznie-zametki.ru,razvitie-krohi.ru, zdorovoe-pitanie.ru-best.com, mirvsemie.ru, babygearland.com, jenskisait.ru,
.
Comentează