Acolo ne dadusem intalnire, in acel loc straniu, banal si citadin, in care niciunul din noi nu s-a prezentat.
E drept incepuse eclipsa si toata lumea se refugiase in casa spre a o admira prin cioburi fumurii.
Ea a venit cu ideea sa-si schimbe viata, sa-si lase iubitul arhitect, pentru o relatie mai calorica.
In copilarie i se spunea ”Sapte Veste”, fiindca atatea isi punea, fiind tare friguroasa.
A ramas cu aceasta raceala ancestrala si a suplinit-o mereu prin iubiri solare: Delon, Mastroianni…
Cand se juca cu tasnitoarea o facea cu teama si apetenta, inchipuindu-se un gazon fertil, gata de inrourare.
Locul de intalnire era Aleea Opt, un colt de strada unde se afla un singur stalp ce definea o staie de autobuz si o cladire vesnic in constructie.
Michelangelo Antonioni a avut intotdeuna predilectie spre lucrurile neterminate, intocmai lui Leonardo da Vinci care a creat numai capodopere, fiindca lasandu-le nefinalizate le-a sporit grandoarea.
„Opera aperta”, stipulata de Umberto Eco, Parintele Semioticii Contemporane, ne ofera sansa participarii la creatie, ceea ce numai Dumnezeu a mai facut-o dupa Ziua a Saptea a Genezei.
Luminile acelea ale orasului erau scenografia lui Charlie Chaplin, care si-a adus cartierul londonez, cetos si mohorat, pe insorita plaja hollywoodiana.
Nu poti sa fii artist departe de copilaria ta.
O porti ca Brancusi, in ceaun.
Tema necomunicarii e cotidiana.
Monica nu a facut decat sa o actualizeze in sens aristotelic, sa o transpuna in act.
Avea scoala teatrului lui Ionesco, Brecht, Shakespeare, Moliere dar mai ales pe aceea a buratinilor de pe cand era fetita si isi distra fratii, facandu-i sa uite de ororile razboiului in desfasurare.
Nu mereu Muzele tac atunci cand armele vorbesc…
A avut si o aventura pe o insula pustie,cand a vrut sa renunte la tot si la toate, noroc cu Antonioni care a transformat totul intr-un ”giallo”, adica o trama politista, si a pus lucrurile la punct si sentimentele in ordine.
Desi apoi s-au bulversat iar…
Cine poate crea liniste in suflet?
In fond el e facut tocmai pentru a fi avangarda noastra din interior precum a Doua Renastere a Cinematografiei Italiene din anii saizeci, cand la acelasi Festival de la Cannes ”Palme d’Or”-ul era adjudecat de ”La Dolce Vita”, iar Premiul Juriului de „L’Avventura”.
Ne-am sarutat prin geam, asta e tot ce imi mai aduc aminte.
Nu stiu daca eu sau ea trasesem aceea usa de dulap mic, etajat, dar, prin transaprenta sticlei, buzele noastre s-au putut uni pentru prima data fara sa-si vorbeasca si au reusit, printr-o veritabila antinomie kantiana, sa isi spuna totul.
Surse: Wikipedia
Arhiva TVR
Cosmin-Stefan Georgescu
2 Februarie 2022, Franta
Comentează