Pentru că minunata mea valiză LAMONZA continuă să fie depozitarul celor mai dragi mie amintiri de călătorie, 
astăzi voi dezvălui locul de unde mi se trag…peste 1000 din fotografiile înghesuite în valiză. Mă aflu, așadar, în China, alături de arian, cameramanul din TVR și de voi, firește, martorii de la distanță ai voiajelor mele prin lume…
…..Doamneeee! Demult nu mi-au mai fost zgândărite atât de minunat toate simțurile laolaltă, ca în această dimineață, în orășelul vechi Ciqikou – în fapt, acel cartier al metropolei Chongqing, păstrat intact de către municipalitate, exact așa cum arăta el, acum peste 1000 de ani, pe timpul Dinastiei Song. Și tot 1000 este, cred, și numărul de poze pe care le-am făcut, în acest loc uluitor!
Pășesc, așadar, fascinată, printr-un orășel de poveste: ochii se bucură, nările absorb arome nebănuite, în urechi îmi răsună sunete felurite, mâinile alunecă pe mătăsuri fine sau pe străluciri de jad, adunat în statui… Suntem pe strada principală. Este pavată nu cu pietre, ci cu blocuri mari de piatră, iar lățimea ei nu depășește 2 metri. Și – culmea! – este cea mai lată stradă din cartier ! Din ea, țâșnesc, în stânga si-n dreapta, zeci de străduțe înguste, în care cu greu te poți strecura. Uneori, pe laterală, sugându-ți burta! Vestita Stradă a Sforii din Brașov devine, iată, mic copil, pe lângă ulițele din Ciqikou
Pe stânga și pe dreapta – plin de prăvălii de tot felul, toate cu ieșire la stradă. În fața lor, comercianții își laudă marfa care cum pot, găsind cele mai inedite metode vizuale și sonore. E o hărmălaie generală, toată lumea vorbește cu toată lumea, se vinde și se cumpără, dar mai ales se târguiește. Arta negocierii este la ordinea zilei, în astfel de locuri din China. Ești luat de fraier, dacă dai banii care ți se cer, fără să negociezi. Iar dacă negociezi eficient, poți uneori ajunge chiar și la jumătatea pretului cerut.
Pe vremuri, în aceste locuri se aflau casele săracilor din cartier; comerțul a prins viață mai cu seamă în ultimii ani, când zona a devenit una turistică. 50.000 de vizitatori îi calcă pragul în fiecare zi, numărul dublându-se în zilele de sărbătoare.
La Chongqing soarele continuă să dogorească aprig, împingând mercurul spre pragul celor 40 de grade. La umbră, firește. Ușoara boare, care se mai simte câteodată, pare mai degrabă aerul fierbinte, slobozit de foenurile unui coafor. În jurul meu, umbreluțe umblătoare și vizitatori leșinați de căldură, pășesc cu stoicism pe străduțele vechiului cartier. Mă opresc , la fiecare metru, pentru a-l tortura pe dl. Luo – translatorul nostru în China – să-mi facă poze. Cum să ratez, să nu mă fotografiez lângă vânzatorii atât de pitorești, care vând te-miri-ce, multe lucruri greu de descifrat, cu arome fie dulci, fie înțepătoare, fie înecăcioase, prezentate sub diverse forme? Marian încearcă și el să nu rateze niciuna din imaginile inedite, ce se succed la tot pasul.
Colo – la intrarea într-o prăvălie de ceaiuri, o domnișoară picturală demonstrează, cu mișcări delicate și pe o muzică divină, ceremonia ceaiului chinezesc. Dincoace, doi bărbați vânjoși lovesc cu două barosuri de lemn, o biată bucată de cocă, răstignită pe un butoi. Va deveni o celebră plăcintă cu nuci – îmi șoptește domnul Luo, care le știe pe toate. Îmi spune și denumirea ei complicată, dar n-o mai aud, căci ceva mai încolo, un comerciant guraliv face , din cartofi dulci, un soi de tăieței, pe care îi tot trece printr-un ciur, strigând, în gura mare, cuvinte pe care nu le deslușim. “Gustați, e bun, e bun!” – îmi traduce, la cerere, același nelrețuit domn Luo.
Chongqing este renumit prin ceramica pe care o fabricau locuitorii săi, încă de acum 1000 de ani. Drept urmare, magazinașele cu produse din ceramică sunt foarte multe. În unele din ele, meșterii îți exemplifică felul în care se fac frumoasele vase din vitrină. Roata olarului este , iată, prezenta și în străvechea Chină.
Sunt invitată, la una din prăvăliile cu broderii din mătase, să iau loc pe scaunul iscusitelor “broderițe” (așa s-or numi?) , ca să încerc și eu să brodez. O chinezoaică insistentă trage de mine și, incurajată de asistența care s-a strâns ca la urs, să vadă un chip exotic pus într-o situație atipică, accept. Mai mult pentru Marian, ca să aibă un nou cadru inedit, cu colega sa, brodând pe mătase naturală, în văzul unei asistențe chineze sută la sută.
… Vizităm acum casa unui fost nobil – a unui oficial de la Curtea imperială din Beijing. Este unul din punctele de atracție ale zonei. Casa are peste 120 de ani și peste 20 de incăperi, dispuse pe laturile unui pătrat, care înconjoară o curte interioară. Fotografiez un copac în care cresc…săculeti dintr-o mătase purpurie. “-Sunt simbol al bogăției!”- îmi spune ghida drăgălașă, atașată nouă de gazdele de la Sector. “- Îmi voi atârna și eu , în ficusul de acasă, astfel de săculeți, doar-doar mi-o crește salariul de la TVR” – decid, în gând. După care, încep să fotografiez, pe rând, dormitoarele stăpânilor, ale copiilor, biblioteca, sala de oaspeți, sala de educație a copiilor, camera de rugăciuni. Se trece dintr-o încăpere în alta, este o casă în stilul “vagon”, făcută din lemn, cu mobila din lemn și ea. Curtea pătrată este specifică nordului Chinei, construcția propriu-zisă respectă regulile sudului, în principal, simetria în jurul unui ax central. În ultima încăpere mă amuz, fotografiind litiera frumos colorată, cu care, pe vremuri, miresele erau luate de acasă și conduse spre casa mirelui…
Din liniștea casei ce păstrează, îmbibată în ea, aroma trecutului, coborâm din nou în stradă. Aici forfota crește direct proporțional cu ora la care ne aflăm. Este aproape amiază și n-ai loc să arunci un ac. Îl mai rog pe dl.Luo să mă fotografieze lângă statuile răspândite generos pe alei. Am observat că genul acesta de statui, care ilustrează secvențe din viața chinezului de rand, le plac din cale-afară localnicilor. Ele coexistă armonios cu statuile ușor mai kitsch-oase, reprezentând personaje din poveștile și desenele animate pentru copii. Și pentru că eu încă nu am lăsat copilul din mine să crească, am, în telefon, destule fotografii și lângă astfel de “obiective”!
…Ochesc niste tricouri inscripționate foarte drăguțe, într-o vitrină. Sunt personalizate! – mi se spune. Adică, aleg tricoul colorat, optez pentru unul din zecile de desene expuse pe pereți și , pe loc, vânzătoarea îmi imprimă, la o mică tiparniță, desenul ales pe pieptul tricoului. Studiez cu atenție oferta și aleg ceva ce cred că-i va plăcea fiului meu.
… Între timp, Marian a descoperit o tarabă cu niște stranii jucării din pene, care aduc cu fluturașii de la badminton, din copilăria mea. Domnul Luo ne explică faptul că avem de a face cu ultima moda, în rândul tinerilor din China: un soi de fotbal, jucat cu aceste ciudățenii pe post de minge! O domnisoară ce trece pe lângă taraba cu pricina ne face o demonstrație, pe care Marian o filmează chinuit, încercând să strecoare ochiul camerei printre marea de gură-cască, adunată ciorchine în jurul “fotbalistei”de ocazie. Nu mă las mai prejos si încerc și eu figura. Pe vremuri, stiam să țin bine mingea pe picior. Ei, cu fluturașul ăsta chinezesc nu prea mi-a reușit…
Ufff… se face din ce în ce mai cald! Sticla de apă din rucsac s-a golit demult și încerc să mă răcoresc, strecurându-mă în diverse guri răcoroase de magazine, exasperându-i pe cei din “delegație”, care mă tot caută din priviri. … Intru în ceva ce pare a fi o ceainărie. Îmi fac poză lângă un personaj pitoresc de la intrare, înveșmântat în straie care-mi amintesc de personajele Operei din Beijing. “- În această ceainărie celebră, au loc mici spectacole de operă” – mi se explică. Și pentru că dinăuntru răzbate o răcoare divină, intrăm cu toții în incinta care adăpostește o superbă sală de spectacol, concepută, într-adevăr, ca o ceainărie. Ni se aloca o masă ..să-i zicem oficială si, într-o atmosferă de (aproape) Polul Nord, creată de regimentul de aparate de aer condiționat care răcoresc imensa sală, devenim , fără să ne fi propus, spectatorii unui inedit spectacol de muzică tradițională. Timpul însă e neiertător, iar programul de astăzi – draconic, asa că după recitalul superb de vioara chinezească ( o vioară cu doar două corzi) al unei domnișoare la fel de superbe , ne vărsam din nou în strada-furnicar, dizolvându-ne în canicula care continuă să facă ravagii, la Chongqing…
Rubrică oferită de LAMONZA : https://www.lamonza.ro/
Comentează