banner marshal garden
Ea și El

7 semne ale unui divorț iminent

 

Relațiile dintre un bărbat și o femeie reprezintă un domeniu complicat al vieții, în cadrul căruia nu întotdeauna funcționează metodele tradiționale psihologice și psihioterapeutice. Soțul și soția reprezintă, e-adevărat, o familie, însă chiar și așa, ei rămân, fiecare, personalități de sine stătătoare și, dacă doresc, pot să se și despartă. Însă divorțul nu este o chestiune ușoară, pentru niciunul dintre ei și uneori nu reprezintă o soluție. În aceste situații el poate fi preîntâmpinat, cu condiția să simțim din timp pericolul și să fim convinși cu adevărat că vrem să îmbătrânim alături de acel om.
Așadar, iată , foarte schematic, cele 7 semnale care ne atrag atenția că e cazul să adunăm bani pentru avocat..

Partenerii nu se mai implică emoțional în viața de familie. Totul devine o rutină. Cheful dispare, ca în oricare lucru lipsit de perspective.

2. Vă surprindeți gândindu-vă deseori la despărțire. Dacă aceste gânduri nu apar neapărat în momente de criză, ( când se întâmplă chiar și în familiile aromioase), ci aparent fără motiv, înseamnă că ați început să visați la viața de unul singur.

3. Lipsa dorinței de a petrece timpul împreună. E absolut normal să vrei să mai fi și singură, însă în momentul în care nu mai suporți să faci nimic împreună cu cel de lângă tine ( începând cu concediile și terminând cu simplele activități de cuplu) , sfârșitul e aproape.

4. Indiferența. Într-o familie sănătoasă și fericită, emoțiile sunt prezente la tot pasul. Dacă orice din ceea ce face celălalt te lasă rece ( inclusiv dacă-l revezi după ce a fost plecat mai multe zile de acasă) , înseamnă că e evident că te-ai saturat de el și nu mai dai doi bani pe relația voastră.

5. Absența unui dialog deschis. Partenerii, a căror relație e în declin, nu mai au alte subiecte comune, decât cele legate de casă/copii. Aici apare o permanentă competiție, urmată de reproșuri acerbe: care dintre ei a făcut mai mult, într-o privință sau alta. Dacă au apărut aceste discuții, căsnicia nu prea mai are șanse.

6. Numărul obiectivelor comune se diminuează treptat
La începutul căsniciei, cei doi au nenumărate țeluri și dorinți comune, care, în mod natural, variază în timp. În cazul în care cuplul se destramă, cei doi nu mai reușesc să se înțeleagă nici măcar în privințe simple, darămite în chestiuni majore. Considerând relația fără perspective, creierul nu mai generează energie și idei în direcția unor obiective comune.

7. Partenerii,practic, nu se mai sună. În cazul unor cupluri sănatoase, cei doi simt mereu nevoia să se audă unul pe celălalt, să-și povestească unul altuia ce au mai făcut, să-și destăinuie emoțiile, întâmplările bune și rele, să ceară sfaturi de la omul iubit. În cuplurile aflate în pragul divorțului, cei doi parteneri nu mai simt nevoia să comunice, iar dacă vorbesc totuși la telefon, pe teme de neevitat, dialogurile sfârșesc cel mai adesea cu certuri, ceea ce creează disconfort de ambele părți.

A salva o relație care se prăbușește se poate face numai dacă conștientizezi din timp aceste 7 semne și dacă ești convins, în adâncul sufletului, că merită să lupți. Dacă însă cei doi ajung, fiecare pe cont propriu sau împreună, la concluzia că au făcut o alegere greșită și că nu mai văd nicio perspectivă în viața împreună, atunci chinul reciproc nu mai are niciun sens și soluția divorțului devine unica. Aceasta cu condiția găsirii celor mai puțin traumatizanți pași, pentru fiecare din persoanele implicate.

Sursa : www.garmoniazhizni.com

Surse foto: press.lv, garmoniazhizni.com, fioriblu.it, stihi.ru

Femei de 10 pe Facebook